Propoziții pretențioase

Viața, cum o știa fiecare. După posibilități, după educație. Înainte și după, exceptând repetițiile – și ce altceva să faci

Mese, scaune, privitori inerți către cinci…. C-am mai cântat și la mese goale. Doar cât să ne antrenăm neștiința și

Le-o fi spus că taică-su fusese arhivar la Târgoviște, că maică-sa cântase de fată la acordeon, că avea pe văr-su,

Puhoaiele când mătură…. Cum ploicelele astea tomnatice măturară Galațiul, mările și oceanele, așa „ravagii” se produseseră la Poienița după furia

Și nu băuse nimic Mască. Și ce-ar mai fi băut! Cârciuma pustie cuc. Nu tu libian, nu tu umbră de

Se roziseră toate. De-ar fi ținut…. O veșnicie nu durează nimic. Ne-am convins, în ambele tabere, în trupă și în

Bagaj greușor. Cum și muzica este. Sacoșa textilă kaki se încăpățâna să reziste drumurilor dus-întors, cum și eu mă încăpățânam

Ei, da! Au trecut. Și oamenii, și anii. Și niscai vechituri. Cum s-a transformat Poienița dintr-un motel desuet, prea devreme,

Nimeni nu face ce-i place cu adevărat. Ce-i plăcea. Acum treizeci și de ani, acum douăzeci și, până acum vreo

Când ți-s greutățile mai mari decât posibilitățile…. Cazi bâca. Ce de „apupări” în anii aceia. Cârciuma părea să nu fie

Tufa de trandafiri de la domn Bădică, de dulceață. Nu știu care…. Ba da. Dar nu-i dau numele. Să nu

Decizia lui Marin Preda de a declara „Imposibila întoarcere” roman m-a frapat după ceva timp de la parcurgerea lui. Genul

Orice asemănare cu personaje din realitate este pur întâmplătoare. Nevoită inserarea acestui detaliu scriptic, banalizat de când televiziunea fată mare

Nu mai știe. Nici eu precis. De le-aș fi notat. Dar mă prind cu oricare dintre voi că-mi va sclipi

20 iulie 2024 Argilit Secretele sunt de mult timp relevate. Ceea ce ținea de visele mele pentru nepătrunsele cotloane ale

O ține-o franțuzoaică întruna: „dans l’interior de notre pais”…. C-așa „latră” politicienii…. De mușcat…. Doar câinii adevărați își arată colții.

A stat să-l aștepte…. Și lăcrimez. Cum scrijelea labele dinapoi de ciment, cum se mai gudura când soseam la atelier,

Uneori îmi fac griji că tot lucrând, ce-mi va mai pica în mână ca lucrări, va rămâne departe de această

Cum mă vezi și cum vă văd, cam asta se întâmplă de ceva timp la noi. Noi, românii rurali, cuminți

Ecourile săptămânii ultime a Cireșarului. Rămâi cu sechele, rămâi cu imnuri în minte, trezindu-te fredonând „șlagărele” adventiste rulate excesiv în