Paràlele – Şaizăşi de parale şi două
Câtă dreptate au unii, nu mă miră că au ajuns academicieni, că țara este în locul binemeritat doar datorită lor.
Read MoreCâtă dreptate au unii, nu mă miră că au ajuns academicieni, că țara este în locul binemeritat doar datorită lor.
Read MoreDoream să continui elucidarea cazului Cimpoiul de acasă, prin bunăvoința arhivelor digitale, însă de o săptămână și ceva încoace tot
Read MoreAm pe suflet regretul că acum ceva vreme, să tot fie vreo cincisprezece ani, am abandonat auditiv marea majoritate a
Read MoreLa fiecare citire mă încearcă aceleași sentimente de uimire și mândrie pentru zilele trecute în calendarul istoriei noastre, pentru
Read MoreSe face lumină. Încep să se ivească de sub cojile istoriei toate filele răsfoite și uitate în negură de vreme.
Read MoreNumărătoarea o s-o facem la urmă, dintre cele 231 de publicații amestecate vom trage la final linie și râmnicenilor le
Read MoreUmbrele sunt umbre doar dacă sunt profilate de cineva, dacă nu, tind să piară ca și cum n-au existat vreodată.
Read MoreCâte nu s-ar fi făcut în țara asta și câte se pot încă face. Voință să fie! Eu cred că
Read MoreNici nu știți câte nu știți. O spun cu cele mai bune intenții. De aceea se numește Ora de muzică,
Read MoreTocmai redactasem și corectasem greșelile de ortografie, inerente unui scris la viteza tastării pe o tabletă. Pentru că sărbătorile toate
Read MoreCum trece timpul, dom’le! Și timpul ăsta șterge amintiri, fapte, evenimente… Cine își mai aduce aminte, de exemplu, că
Read MorePrima lui amintire cu bunicul?! Demult, în negura vremii, se conturează scena, ca într-o poveste a lui Andersen. Nu își
Read More1 octombrie În data de 1 octombrie 1869, Administrația poștală austriacă a autorizat emiterea unei cărți poștale, denumită Correspondz Karte. Dr.
Read MoreN-am ajuns nici măcar la jumătate cu albumele lui Sting. Să grăbim nițel…. În finalul prezentării artiștilor de pe aceste
Read MoreSunt lovit de ghinion! A-nceput sezonul postărilor care cer replică și eu mi-am propus pentru ceva timp să public doar
Read MoreCu certificatul de împlinire a patruzeci de anotimpuri tomnatice, Sting a defilat prin toate concertele din 1991. Maturul, echilibratul muzician,
Read MoreCam așa am putea scrie, cu grafitti portocaliu, pe gardurile din oraș. O mișcare politică majoră a avut loc zilele
Read MoreNici acum, după atâția ani n-am reușit să mă dezvăț de bunul sau prostul obicei, n-am aflat nici până azi
Read MoreDe ce subiectele sunt inepuizabile pentru o minte îngustă ca a mea? O posibilă explicație se referă la cantitatea de
Read More11 iunie Pe 11 iunie se năștea Jacques-Yves Cousteau, ofițer francez, oceanograf, cercetător, explorator. A fost de asemenea scriitor, fotograf, producător
Read More