Ora de muzică 133
Nici nu știți câte nu știți. O spun cu cele mai bune intenții.
De aceea se numește Ora de muzică, pentru informații mai mult sau mai puțin de folos. Nu suntem la școală ca să vă plictisesc, vă aduceți aminte cum era, se miorlăia, se râdea de ,,croșetarea” aerogenă a măsurii, de vocile ,,măgărești” ale băieților și pițigăielile fetelor până suna clopoțelul. Notele mari pluteau marin pe albul spumos al foii de catalog și în afară de ,,fluturaș, nu mai ai aripioare” și ,,alunelul” rămânea te miri ce și mai nimic. În continuarea povestirii de după cumpăna anilor s-au derulat câteva date tehnice despre cum se cântă neaoș, despre modurile așa zise populare, despre modul de blues, s-a făcut confuzie cu pentatonicul și am ajuns din nou la marginea înțelegerii. Mărul discordiei a fost să fie Cromaticul. Nu acela care înșiră semiton lângă semiton într-o octavă ci unul cu proveniență regională, un fel de dialect local al marilor zone culturale românești. Ascultați și voi astăzi destul folclor cât să puteți face diferența între ce cântă Sofia Vicoveanca, Maria Ciobanu, Florica Bradu, Elena Roizen, Floarea Calotă…. După cântăreață și zona: Moldova, Oltenia, Valea Someșului, Dobrogea; dar și stilul mai vechi ori mai nou: de secol trecut, al anilor 70, nou; și să nu uităm unde și pentru cine: de curte domnească, de mahala, țărănesc, de sărbătoare, de joc, de dor, de jale…. Fiecare are o amprentă culeasă cu grijă de împătimiții dezbarbarizării neamului românesc. Modelul modurilor populare obișnuite este expresia arhaismului și conduitei locurilor acestea: două, trei note naturale pentru cântecul cu versuri, mai multe pentru cel instrumental și alunecate sau mai bine zis ,,sughițate” în cazul cântatului ,,rubato”, aritmic al doinelor. Vinovate pentru cele Cromatice, motivul meu de sfadă cu colegul, sunt influențele orientale, cele care au lăsat urme adânci în pântecul folclorului românesc, șase la număr și nu zece cum susținem eu și pot fi găsite zonal în diferite cântece de joc și vocale. Ambitusul gamei cromatice populare se apropie de cel al unui glas omenesc și notele sunt scrise ca atare, specificul fiecărei structuri melodice fiind numărul de secunde mărite, una sau două și poziționarea lor în înșiruire. Chestii.
Cu glasul puteai face aproape ce doreai, cu instrumentul, de aceea interpretările sunt diferite și au condus la seria asta de șase game cromatice, însăși apariția lor a condus la tipul românesc, dacă-i putem spune așa. Din arcul de vânătoare s-a născut arcușul și lăuta, din os fluierul, din piele de capră s-a făcut cimpoiul, dar nici astea nu ne aparțin, nu sunt gândite de genialul daco-român, ca să nu vorbim de celelalte după care astăzi țopăiți ca disperații. Doar unii. Vă spun la ce eram specialiști: la fir de iarbă, tulpină de soc, de cucută, solz de pește, frunză și coajă de copac.
Am reușit până la urmă să scot din colegul meu român țiganul pus pe harță: ,,Adică cum mânca-ți-aș, l-ai scos și pe Enescu plagiator?”. Chiar îmi pare rău că trebuie să pătez puțin numele singurului român care a reușit să dea lumii câteva capodopere, mă revanșez însă afirmând că pentru o cauză nobilă. Acesta a fost ultimul subiect muzical, capital pentru încheierea unei discuții ce s-a întins pe parcursul unei ore pătimașe. N-am știut să-i spun atunci decât un nume: Gavriil Musicescu. Acum îi pot oferi și dovada nobilului furt: Stejarul. Secolul 19 a fost de cotitură pentru multe popoare, mai ales pentru unul ca al nostru, gândiți-vă că singurul care scrisese o notă pe un portativ fusese Anton Pann și românul cultivat în meseria asta nu era decât popa, stăpânul neumelor, expresia orientalismului. Ceva trebuia pus în cărți. Însuși imnul național este un ,,cover” cum s-ar zice astăzi după ,,Din sânul mamei mele”, o romanță de pe la 1830 pe muzica lui Antonică Pann, același imn care a suferit schimbări de note la care a contribuit și Gavriil Musicescu, luând un premiu important la Paris în 1896 parcă. Tema Rapsodiei române, cântecul în sine este în întregime al lui și face parte dintre numeroasele melodii cu iz popular ale acestuia. Cum să faci un popor din nimic decâ cu multe…. Pui filonul popular la feizandare academică și aștepți. Sau nu.
Parcă-l și aud pe…:,,Ai înnebunit de tot, Fulgerică!”.
