De Rîmnic, de bine! – Curierii de ieri
La fiecare citire mă încearcă aceleași sentimente de uimire și mândrie pentru zilele trecute în calendarul istoriei noastre, pentru înaintașii deloc nepăsători, ctitorii fundației culturale peste care astăzi fiecare încearcă să așeze încă o cărămidă literară.
Și abia sunt la început cu periplul, nimic altceva decât o adevărată epopee printre succinte rânduri, o aventură în toată regula. 16 iulie 1921. Curierul nu face excepție și nu știu prin care mâini a trecut, dar apare cu articolul program de debut cenzurat, ceea ce atrage din partea redactorilor, pe prima coloană, destulă ostentativitate la adresa acestei nedreptăți. Inițiatorii proiectului unicat erau Rubin Finkelstein și Ion Măgârdiceanu, cei care au încuviințat materialul divers, din abundență, articole ca ,,Ancheta noastră”, ,,Schițe Râmnicene”, ,,Din județ”, ,,Chestiunea Liceului”, ,,Societatea Filarmonica”, ,,Cronica ritmată”, ultimul semnat de Octavian Moșescu sub numele Tică-Tică, dar și ,,Siluete râmnicene” despre același autor și multă reclamă. N-o să dezvălui însă aici și acum portretul.
Următoarea publicație, efemeră și ea, n-a putut să-și susțină promisiunea decadală. Între 5 august și 17 decembrie 1926 scoate doar trei numere cu intenția de a face ,,un ziar de informații, care să intereseze, deopotrivă, atât pe cititorii din oraș, cât și pe cei din satele județului nostru.”. Cuvântul Râmnicului, al cărui responsabil era L. Atanasiu, aducea ,,Informațiuni”, ,,Școlare”, ,,Literatură, artă, știință”, proze scurte și teatru scrise de Constantin Anastasiu, versuri satirice aparținând lui Ion Magu, texte ale lui Theodor Brătescu, interviuri, printre care și unul cu același Victor Dimitriu, ale cărui cuvinte, spune Oproescu, au rămas antologice. Și despre ele, altădată.
Trecătoare, trecătoare, dar și cu iz de ,,îmbrobodire”. Probabil pe perioada alegerilor, n-am nicio informație în acest sens, apare Drapelul, ziar liberal-național, sub conducerea unui comitet, girat de P. Grigorescu și G. I. Zamfirescu. În cele zece numere apărute săptămânal, dar cu întreruperi, în perioada 5 ianuarie – 25 iunie 1910, se evidențiază reportaje de la întruniri, o foiță literară și reluări din revista ,,Vieața nouă”.
În două rânduri, avem același nume dat unui ziar local, prima dată între 12 iulie 1915 și 7 august 1916, iar a doua oară între 1 ianuarie 1931 și 14 noiembrie 1946. Ecoul este numele celor două apariții. Primul ziar se dorea sever, critic, un susținător al eradicării ,,abuzurilor și exploatărilor neomenoase”, un ziar ,,pur localnic”, cu subiecte doar din spațiul județulului Râmnic. Cele opt numere propun cititorilor o nouă direcție în obiceiurile presei de provincie, rubrici ca ,,Ecourile Râmnicului”, ,,Cronica veselă”, ,,Anchetele noastre”, ,,Spice și bice”, ,,Cronica blestemată a Râmnicului Sărat” în versuri și multe altele. E mai mult decât nedreptate ceea ce găsesc între paginile volumului ,,Nume cu renume”, în dreptul celui ce a inițiat prima dată această publicație, Gheorge Mărculescu, spune-se de orientare socialistă, dar după cum bag de seamă un adevărat cetățean râmnicean. Lui să-i aloci patru rânduri și jumătate, gazetar și fondator al unui număr de cinci publicații locale și unui alt Gheorghe, dar Bodea, să-i aloci mai mult de o pagină cu activități care n-au avut o secundă treabă cu urbea noastră, asta e chiar inechitate. Una este să te naști aici și alta este să rămâi.
Pentru cel de-al doilea ziar, longeviv, 15 ani de activitate și 92 de numere publicate, directori au fost Paul I. Nicolescu și Constantin Anastasiu, ambii inițiatori ai Almanahului Râmnicului Sărat în 1933. Ei pornesc la drum cu ,,mare putere de voință, muncă și de bună credință”. Altruismul lor iese în evidență în caracterizarea unor personalități incontestabile ale orașului, dar și când o nouă revistă își face apariția. Sunt atenți și la inspecțiile lui Iorga în școlile râmnicene, dar și la evenimentul dezvelirii bustului marelui scriitor Alexandru Vlahuță. Sunt cei care inițiază și susțin înființarea unei săli de teatru, formulând doleanțele în articolul ,,Un oraș fără teatru” și sunt martorii inaugurării acesteia la 27 octombrie 1935. Părtași la această deziluzie, căci un ziar nou nu poate fi altceva, dar și la victoriile, iată repurtate, au fost Stelian Cucu, Alexandru Baiculescu – tănărul poet rublaș mort la doar 29 de ani, Vladimir Ciudra, Ion Măgârdiceanu, C. G. Ionescu. Articole și rubrici: ,,Buletin politic”, ,,Hai să râdem”, ,,Știri și fapte”, ,,Figuri parlamentare”, ,,Spectacole”, ,,Cărți noi”, ,,Colțul meu”, ,,Informații”, ,,Curier juridic”, ,,Tribuna liberă”, etc.
