Paràlele – Treij’ de parale și cinci
Câte nu s-ar fi făcut în țara asta și câte se pot încă face. Voință să fie!
Eu cred că neștiință este cuvântul de ordine pentru lipsa unei coerențe strategice de țară. Să ajungă un străin să-ți spună ce și cum să faci la tine în țară, asta chiar este rușinea rușinilor, să te braftorească astfel încât să te facă neom un prăpădit de raport, chiar că intri în pământ și nu mai ieși nici cu dezlegare de la Hades Întunecatul. Dar românul are obrazul gros, rezistă la orice pălmuire dacă aduce bani. Conceptul capului plecat încă face casă bună cu angajatul, lucru pe care unul din afara sistemului, ca mine, nu-l înțelege cu niciun chip. Să stai să suferi, mai bine zis să îngădui altuia să te catalogheze după bunul plac și normele-i inepte mi se pare de neîngăduit. Înseamnă fie că ți-e frică și te umilești ca atare, fie că n-ai învățat încă ce valoare au prestațiile tale. Mai există explicația complacerii, ambii prefăcându-vă că aveți obligații față de celălalt, e un soi de culpă unanim acceptată de ambele părți. Nu vă mai spun că este teatru și mascaradă întregul joc.
Mie-mi place să fiu ferm, cațavencian, să dăm cărțile pe față și dacă personajul caragialesc ,,primea” în orice fel de alternativă să mai fie părtaș la o societate în declin etic total, eu nu voiesc să împart aceleași principii strâmbe, aceeași țară cu oameni care au simțul proprietății doar până la poarta casei, care ieșiți pe stradă continuă să se prefacă a fi cetățeni, care mimează datoria urbană cu cuvinte mieroase adresate celor care ar trebui să le fie nu conducători, ci slugi plecate fiindcă o întreagă comunitate le-a dat o pâine bună de mâncat, fiindcă le-a trasat niște linii clare, fiindcă este datoria lor să le îndeplinească în numele ei. V-am spus că nu mă interesează politica, n-am cum mă ralia unui curent care are statute dar nu le respectă, care promite și nu face, care minte și după scoate ochii. V-am spus că n-aș putea fi nici măcar patron, să guvernez peste o adunătură de inși care n-au altă pizmă decât pe acel eu, cel ce-aș iniția o afacere, director nici atât, pe el are ură tot cel angajat. Și pe bună dreptate la noi. Profilul celui din frunte a rămas același. Se îmbracă la costum, poartă o cravată, circulă cu o mașină peste puterea de cumpărare a zece salariați luați la un loc, aruncă aere superioare peste prostime sau o ignoră, deține proprietăți de invidiat, câștigă de ,,n” ori retribuția ultimului necalificat, dă de pământ cu tot ce mișcă sub el.
Eu tot n-am înțeles de ce mulți se vaită că sunt plătiți prost și totuși merg în continuare să muncească pe mai nimic. De ce nu renunță? Sistemul s-ar asana de la sine, criteriile s-ar schimba și mâine statul ar fi nevoit să o ia de la început. S-ar gândi că există disfuncții, le-ar analiza după un studiu atent, ar identifica soluțiile, ar cântări pierderile, ar reevalua cuantumul prestațiilor, ar trage linie și ar număra câștigurile. S-ar eficientiza. Nu este de ajuns un miting, nicio grevă cât de japoneză ori generală după legislația de România, este nevoie de o criză adevărată, una care să pună stop timpurilor incerte și să dea verde ulterior veacurilor cu perspectivă. Este nevoie de un punct, unul care din păcate a fost ocolit la cumpăna 89-lui cu 90-ul, când s-a prelungit propoziția industrială până la ș.a.m.d, unul care să încheie odată pentru totdeauna capitolul incoerență, incompetență, inapetență, impertinență, un punct care să ia de la zero tot și toate. Să se șteargă lăcomia, trufia, parvenitismul, nepotismul, furtișagul, înfumurarea, înfometarea, abuzul, inconștiența, măreția politică, titlurile, înșelătoria și-om mai vedea.
,, Nu doar c-ar sta în relaţii cu consulii, această acuzare ar fi prea gravă pentru ca s-o facem cuiva. Ne înnegrim unii pe alţii – vorbesc de naturile mai nobile, fie ele în orice parte, nu de stârpituri – ne înnegrim, zic, unii pe alţii, pentru că simţim că starea poporului românesc e nesuferită şi că ne-am încurcat rău. Dar în această încurcătură vina istorică şi blestemul urmaşilor să cază asupra celor ce-au făptuit tot răul, asupra liberalilor de orice nuanţă, care au format cadre goale, în care au intrat tot gunoiul societăţii, au creat guvern reprezentativ pentru ca să-l împle oameni ce abia ştiu a îndruga două cuvinte, au făcut ca clasa de mijloc, în loc de a căuta să muncească şi să înflorească, să se azvârle toată asupra puterii statului, ca să domnească.” – Eminescu, 23 decembrie, 1877.
