De Rîmnic, de bine! – Perindări printre litere
Numărătoarea o s-o facem la urmă, dintre cele 231 de publicații amestecate vom trage la final linie și râmnicenilor le vom oferi o cifră certă a scrierilor conurbanilor noștri.
Naivitatea unui popor ce se credea bine pregătit militar plutea în aerul celei de-a doua jumătăți a anului 1934 pe dragile noastre meleaguri și suflul curajului scotea din tiparnița lui Ștefan Macovei, Profesională, publicația comisiei județene de apărare pasivă a județului Rm-Sărat, Apărarea Noastră. Celor opt numere lunare li s-au pus capăt în ianuarie 1935, după ce semnatarii articolelor încercaseră să se lovească cu pumnul în piept de siguranța granițelor României, de țăranii care nu și-ar mai fi lăsat nicio bucățică de pământ anexată altui neam. În afara manevrelor militare japoneze și germane prezentate pe larg între pagini și tehnici de apărare în caz de conflict militar, există o rubrică domestică, literară, unde Camil Petrescu publică șase poezii, printre care ,,Versuri pentru ziua de atac”, o odă închinată soldatului, viu dar totuși mort, o odă dedicată condamnatului la moarte. Nimic despre țară, despre vreun sentiment de iubire de glie, doar deznădejde. Tot în ton cu specificul acestei publicații se ia notă de apariția lucrării lui Victor Dimitriu, o lucrare despre starea orașului în perioada primului război mondial, mai multe însă când îi va veni rândul.
Avem întâietate în alegerea unui nume al unei apariții în spațiul buzoiano-râmnicean, Aurora, acea revistă feministă apărută spre finele lui 1875, cea mai veche publicație de pe tărâmurile sărate, dintre cele se găsesc în arhive, fiind depășită doar de Vestitorul Bisericesc al seminarului teologic buzoian, gazetă înființată în 1839. O femeie spală de păcatul lipsei de curaj bărbătesc de a aduce cultura în sânul populației, de a da sfaturi de igienă, de economie în sânul familiei, de a îndemna prin exemplul altor comunități românești la crearea de școli de meserii. Cele opt numere lunare se epuizează în iunie 1875 și sunt inițiativa Eufrosinei Hommoriceanu, poetă, eseistă și traducătoare.
La lansare, Avântul spera să surprindă locuitorii Râmnicului prin caleidoscopul de informații pe care le-a prezentat în unicul număr de la 26 noiembrie 1924. De ce n-a reușit să continuie? Probabil pentru că prezenta un adevăr dureros pentru cititori: erau cetățenii unui oraș plin de praf, cu soare decolorat, măturat de vânturi, cu străzi întunecate, o urbe care moare. Și a fost vai de cel care a fluierat în casa mortului. Aportul figurilor clasice ale culturii locale a fost consistent, Moșescu, Zamfir Ionescu – proprietarul revistei, Anastasiu, Zernoveanu și alții au umplut paginile de cultură, teatru, comerț, știri externe, despre funcționărime, anchete, cronică topârceană și multe alte informații. Cu toate acestea….
Buletinul Librarului se dorea la 1938, în preajma începutului de an, ceea ce numim astăzi reclamă scrisă gratuită, gândit de Alexandru Arion, proprietar al Librăriei Noi, pentru vânzare de rechizite și alte obiecte școlare dar și cărți despre care rar a mai rostit cineva un discurs atât de favorabil și atât de sincer. Redau aici în întregime citatul: ,,Cartea e cel mai bun prieten al omului. Ea te povățuiește numai spre bine. Când te învață, nu se supără și nu te ocărăște, iar dacă nu pricepi, nu te râde și nu te povestește. Cartea nu e ca omul viclean și prefăcut. Ea e sinceră, credincioasă și fără gânduri ascunse….”. Luați aminte!
