Propoziţii pretenţioase – Aprovat
Când ți-s greutățile mai mari decât posibilitățile….
Cazi bâca. Ce de „apupări” în anii aceia. Cârciuma părea să nu fie chiar raiul pe pământ, nu-ți băga renumele hanului niciun ban în buzunar. Apusese perioada de glorie cu toată pleiada de consumatori, de muzicanți, de ospătari și produse dincolo de ordinar. În 1995 doar un noroc te mai putea scoate din criza economică generalizată. Cum a și fost pe alocuri. Apărură când și când fel de fel de….
Nu sunt multe prezențe care să fi stârnit în cele șapte luni la Poenița amintiri dăinuitoare peste ani. De numărat pe degete, memorabile cu totul.
Iarnă. Nu atât de cruntă climateric, nici blândă. Nici rea, nici bună. Friguleț uneori în camera de dormit și petrecut timpul urban – nu dai la găini, la rațe…; nu intra încă în atribuțiile casnice -, dar alimentam imediat nesătula sobă până pocnea pe la încheieturi, să nu răcească Miki. Frig și afară. Și în dreptul râului…. Și mai și. Nu mă întrebați de ce, o să vă spun imediat. Marea întoarcere la Râmnic, viitorul, ziua și luna, chiar și anul, fuseseră antamate eteric la gura sobei de la Bălăceanu. Cât am mai fumat, cât am mai suportat nicotina, în discuții cu Corina. Nici nu se punea problema rămânerii la țară, Miki n-ar fi avut niciun viitor. Nici atmosfera arhaică nu-mi plăcea, nici comportamentul conțăranilor, nici lipsa de perspectivă. Puteam ajunge în ierarhia locală cel mult un secretar la primărie, relativ citit, relativ deștept, pe deplin consumator de tărie perorând efectul razelor solare asupra căpățânii înfierbântate de alcool. De slabă calitate, totuși bun să distrugă în câțiva ani un om precum vecinul Mihai. Deși i-au fost arătate de nenumărate ori dezavantajele și pericolul. Mă mir însă că nu l-au năpădit tot soiul de apraxii mai devreme de a părăsi eu satul, și el, și alții „apătoși” până în vârful unghiilor, de cu dimineață până mai seara de nu mai vedeai nici treaz pe unde mergi. Cine trecea noaptea prin Bălăceanu nu s-ar fi încumetat să-l traverseze cu mai mult de 20 de km/h. S-ar fi trezit în lumina farurilor cu perechi de ochi sticlind ca ai pisicilor, dar de exces de băutură, pendulând în toate direcțiile ca în Academia de poliție, episodul întâi, precum câinii cu lanternele agățate de gât hârjonindu-se pe pajiștea din fața dormitoarelor….
Pare că toate se înlănţuie fără vreun efort, fără nicio crispare a timpului, deşi nu este nimic anunţat. Doar pui în funcţiune aparatura, te decizi pe moment ce alegere să faci şi…. Priveşti. Asculţi. Prinzi din zbor (cuvintele plutesc totuşi în aer) un şir – „Măcar faci ce-ţi place.” -, revii către birou şi-n drum ţi se deschid larg sinapsele (o miime de milimetru). Afurisita de armată cum mai seamănă ea cu serviciul. Cum mă puse pe mine, bun la câteva, meşter peste toate şi numai la ce eram mai instruit nu. Abia ce apucam să-mi mai vâr degetuţele printre coardele chitarei, aşa, în prag de seară, duminica între două somnuri picotite ale bateriei mele şi întregii garnizoane, o dată pe lună sau, cu noroc, bifam şi bisul.
