CulturăPropoziții pretențioase

Propoziții pretențioase – Apțiene

Uneori îmi fac griji că tot lucrând, ce-mi va mai pica în mână ca lucrări, va rămâne departe de această înșiruire.
Numai aste două incursiuni de luna trecută și lindabul de la Valea Râmnicului pe la clienți s-au mai adunat, plus din primăvară lucrărelele lui Tarbă și cea care urmează, a lui Sticlă (i-am tras niște apoteme ulterior măsurării, pe hârtie, de mi s-au împleticit ochii la miez de noapte!) și care-or mai fi după, fac parte din arealuri deja parcurse. Așa cum nu-s 750 de cuvinte de la declarația în care introduceam în arestul amintirilor Vladimireasca stradă. O greșeală scuzabilă de către cititor – i-au luat-o mințile razna autorului -, însă sub incidența intransigenței mele. Nu mare lucru am executat la căsuța din spatele vulcanizării lui Cătălin, între Matu și DAS, ucenic doar câteva ore, ajutor pentru doi…. Gioni – loaza lui Călinoiu, Neamțu din Omul de tinichea, apostat cândva contra tribunalului; Țiguș – Țuguș alintat de Miti, acordeonistul meu de negru în Muzicanții din Râmnic…. Ambii tocmiți pentru tabla acelui acoperiș, parte la nivelul unei locuințe cu un nivel, parte mai sus cu un etaj. Habar nu am dacă doar m-am întâmplat pe acolo, dacă de curiozitate am urcat la ei sau chiar fusesem tocmit să fiu cel ce ridica în slava mică a cerului tablă pentru meșteri. Oricum n-aș fi rămas, cum nici n-am făcut-o, prea mult. Am sedimentată în memorie doar urcarea pe terasă, pe scărița de acces la astereală, pe laterala din stânga cu câțiva solzi. De tablă. Fiindcă cei doi numai buni de muncă nu erau după ce își spălaseră setea cu otrăvuri de strugure și prună. Deloc apriați, veseli din cale afară, periculos de bine dispuși la acea înălțime. Chiar cu cârlige, chiar mai moale panta, ideea că nu te poți prinde de niciun capăt de tablă nu te lasă să stai confortabil acolo, sus, frica de picaj planează asupra minții în fiecare clipă. Cum amândoi tinichigii sunt de ceva vreme plecați la veșnice…. Să le fie iertată inconștiența și existența nu tocmai a unor uși de biserică.
Pentru mai departe…. Să consult întâi scriptele din primele 350 de pagini. Clarobscur. De pornit pornisem epopeea de pe strada Amurgului, însă în linii subtile, atinse de câteva beletristice cadre. Alte vremuri 2018…. Altele 2019…. Când a început tăvălugul pierderilor părinților noștri.
Ne suim pe ce astăzi mă acoperă de…. Centrul Cultural, casă de cultură, locul privării mele de libertate. M-am folosit de acest tertip negativ cu un scop ascuns și unul la vedere. Primul în stare să uite că a aprețui un individ nu face obiectul unei toane de moment extinsă la permanent. Al doilea decis să dezvăluie parte din trecutul meu, indisolubil legat – mrejele sintagmelor – de clădire și de oamenii din alte vremuri, cu atât mai mult cu cât ei erau, destui dintre ei, ceea ce am reușit să devin și eu. Ei, artiști. Ce este unul? Iaca un om, simplu, cu destule închipuiri, cu destule neputințe, cu destul suflet cât să se plângă pe sine, să se bucure pentru orice nimic, notă fiind, timbre, un artizan al propriei memorii, unul inconștient de fiecare dată, mințindu-se că el este adevăratul creator, nu emisfera cu senzori sinapsali. O gamă, un arpegiu, alte intervale, revăzute de mii de ori cât să dea de lucru creierului. Iar el, lucrătorul de la etaj, închipuind imposibilul, previzibilul, facilul deopotrivă.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share