CulturăPropoziții pretențioase

Propoziții pretențioase – Arabiză

Cum mă vezi și cum vă văd, cam asta se întâmplă de ceva timp la noi. Noi, românii rurali, cuminți până ne supăra vecinul și-i trânteam sapa în cap, din poziții arcuite, de deasupra cușmei personale până-n cușma agitatorului, noi, orășenii cu pretenții nobiliare, promenându-ne din culmea centrului până la parc, de la gară, pe bulevard, până la teatrul comunal, noi, uitucii cărei națiuni îi mai aparținem. Arabizare, țiganizare, tot stricare.
Și-am devenit ceea ce nu mai suntem. Străini pe tarlaua nimănui. Mai știe cineva unde era daracul de lână? Pe la mijlocul distanței dintre școala fostă 8 și școala fostă 1. Acolo unde niscai întreprinzători găsiseră mijlocul prin care să dețină o clădire și s-o folosească pentru replierea materialelor nu totdeauna utile întru totul. Lemn, din care să scoată untul și bani buni. Căci facerea de paleți începea să aibă căutare. Bine, n-ar fi fost rău să dea numelui adevărata cătare, nu ca însușire fizică, ci ca sens primar. Ce-ar mai fi câștigat pe vremea șezătorilor. Deci Fus să facă fuse. Clădirile bătrâne, daracul cu firma la stradă, micul geamlâc în spatele căruia se vedeau grămezi, grămezi lânile, desființat, tabla…. Ruină. Dulgheria crimă și pedeapsă. Tata și Fus ăl bătrân, adică de-o seamă, foști colegi la seral. La fel ca la apofize – încă se mai miră unii să-mi vadă lipoamele și să creadă că-s efecte ale acestei boli -, scândurile, din loc în loc, își ițiseră capetele. Parte dintre ele din cauza lipsei grinzii la capăt sau măcar a unei scânduri dedesubt din angrenajul cunoscut sub numele caplama, parte din cauze naturale, cocoșarea, în alte zone decât cele amintite, producându-se din pricina nenumăratelor noduri. Un chin, desigur, pe aceleași vipii de nesuportat, cu aceleași ordinare operațiuni de defrișare, curățare, reprindere în cuie și reînvelit cu tablă. Dar nu pe toată suprafața, ci doar unde proprietarii, tată, fii și mamă, ba chiar și-o noră își țineau ce aveau mai de preț: hârțoagele, birourile și scaunele în care se simțeau cei mai cei întreprinzători. Să nu vă închipuiți vreun lux, dimpotrivă. Arăta precum arăta orice așa-zis birou de șef de atelier, nici curat, nici murdar, cu o spoială de var, prăfuit, c-un miros tehnic atenuat…. Locuiam pe atunci… cred că la domn Bădică. Și sunt aproape sigur fiindcă așa am aflat că vindeau resturi, deșeuri de la paltinii, fagii și plopii folosiți ca materie primă. Niște alea lungi de cumpărat la jumătate de preț din cât ai fi dat pe o cantitate identică de lemn de foc de la samsarii obișnuiți. Și-ți făceai treaba cu ele cu jumătate de gură. Arderea era când potrivită, când…. Rapidă. Parcă ar fi suflat cineva ca s-o întețească, lemnul făcându-se scrum cât ai zice…. Se face frig! Ăsta-i plopul, bun de paleți, fără prea mare efect la încălzire.
De mult și lucrarea de la…. Extraordinar! E a zecea oară când încerc să-i pronunț numele și mă împotmolesc. Doctorul veterinar… Iancu! De unde naiba Iacob se tot plimba prin cap…. Câteva burlane la casa lui înaltă, greu de accesat micile reparații la jgheaburi, mai ales pe tronsonul din față. Acum casa arată diferit pe partea căreia i-am executat cele necesare. Toată partea dreaptă nu exista. Îi dădeai imediat ocol și ajungeai pe acolo în curtea din spate. Deci prin anii 90 de început.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share