Propoziții pretențioase

Ei n-au avut niciodată capacitatea de-a se exprima în scris, darămite s-o piardă – despre agrafie e vorba. De altfel

Tata și cunoștințele lui brunete. Din neamul lui Irimia, din altul, rețin doar ochelarii agnatei presupuse. O căsuță mică, joasă,

… fixarea coborârilor împreună, fiindcă toată apa se scurgea la el. ,,Pun eu țevi de plastic, să se ducă ploaia

Pe dinăuntru doar ca să constatăm daunele. Și să ne vârâm prin pod pentru reparații. Toate efectuate din colțul străzii

N-a fost ,,agonală” tinichigerească refuzată ori pierdută. Cine ne-a chemat ne-am dus, ce era aproape imposibil de realizat am dus

De decis ne-am decis greu. Telefoanele frecvente…. În prima zi de lucru am avut revelația cunoașterii. A fost suficient ,,Noi

De nenumărate ori mă scărpinam în ceafă. Mă uitam ca vițelul… la lucrarea nouă, deși pe material antic, și nu

Cenaclul poeților uitați Gheorghe ISTRATE Rege de întuneric (ritual) îmi voi zidi emblema casei: calul! frunzișul ud al goanei lui

Uneori…. Deseori sunt pândit de agnozie, fără să pot riposta. Și cum aș putea în acea stare? Și-ncurc lucruri, și

Nea Gheorghiță Coman amintește mereu episodul în care ne jucam cu… în țărână. Așadar, ne cam cunoaște din… fașă. Eram

A uitat și Cristi apelativul principal al sifonarului, de aceea era foarte nimerit tata, îi știa… și rar uita vreunul.

,,Ne-ai făcut, bre, aftoizi ca mata! Lu’ ăla mare i-a picat părul, și mie, io sunt plin pe picioare de

Nu se va naște agenția care să ne coboare la starea de angajat la comandă. Ne sunt suficienți clienții. Participarea

Gulerații tot gulerați…. Te duci pentru soră și te trezești în curte la nea Titi Trandafir pentru o măsurătoare de

Pentru meseria asta de tinichigiu trebuie să fii disponibil. Clientul răbdător. Cu puțin noroc se putea ridica la rangul de

Iar rămase lest pe fundul cutiei lexicale. Și de-aș încerca să le aduc din condei, tot v-ar incomoda. Nu tu

La ce bun dacă nu lași o urmă, la ce bun să trăiești? Uite-așa ne afretăm zilele cu deplină inconștiență,

Mi se tocise privirea, ochii-mi deveniseră afocali, ca să nu mai spun de picioare. Devin proustian, deși nu sunt, rememorând

Și cum s-a înmuiat puțin afară, am plecat la drum. După materiale. Le-am depozitat lângă peretele holului, afară – inițial

Vocea doamnei Istrate, să juri că se apropia de-a Silviei Dumitrescu-Timică. Când blândă, când autoritară, când șireată, când mieroasă, cu