Propoziții pretențioase – Agereau
A uitat și Cristi apelativul principal al sifonarului, de aceea era foarte nimerit tata, îi știa… și rar uita vreunul.
Depășind colțul cu strada 22 Decembrie, imediat după la același punct trafo, Jidenii ne-a oferit câteva lucrări, grație prieteniilor tuturor, dar cu prisosință cercului larg de cunoștințe ale lui tata. Lucică cu termopanele aparține amical de drept tuturor. Deși nu a fost niciunuia coleg sau prieten, ci fiul cel mare al lui nea Bolache, generația a doua, prea puțin prezent sau deloc când tatălui și bunicului le învelisem casa, ieșit din vizorul rudeniei din pricina preamăreției mezinului familiei, debordant până la tupeist, în antiteză cu acesta. Blândul Lucică era în relații profesionale cu Mihai Răpeanu, în perioada când executau aceleași termopane amândoi și ca atare ajunsese să monteze la mama, pe Brâncoveanu, primele două geamuri. Firea și lipsa de precipitare și agitare, coincidențele relaționale și nevoia de a acoperi ceea ce trudise în regim de manoperă proprie la casa socrului. Astea ne-au adus la el în curte. Înșelător google-ul, din doar două poziții se poate remarca lucrarea noastră, ce altminteri părea mai vizibilă în amintirile mele. De vină curtea în reformare, golită de plante, doar un gutui vizavi de casă…. Acum este cert, Luci construise în continuarea casei socrului, pe spate păstrând aceeași linie a poalei și din punctul cel mai înalt trasase o paralelă pe creastă. În zona opusă, pe față a găsit soluția unor figuri geometrice ce nu-s atât de confortabile tinichigiului. Linia de șorț la nivelul casei vechi, din acel punct de joncțiune o dolie până în locul de terminare a celei destructurate, cu o pantă evident mai moale, apoi abruptă până în creastă ce acoperea un hol. Clădirea continuată pe lățimea micșorată cu dimensiunea ,,portalului” de intrare, a vestibulului. Așa s-a creat o nouă dolie. Aproape că mă agitase proiectul, n-a scăpat proprietarul de întrebarea cheie ,,De ce așa?” și nici de răspunsul că atât s-a priceput. Agrăise după cum îi era firea: puțin și fără prea multe explicații. Vinovat și spășit. Făcuse după cum se pricepuse și primise ,,indicații” de la tatăl soției. Când ești ,,măritat”… suporți consecințele.
Descinderea următoare la Vîsii, la casa părintească, la ,,laboratorul” de ,,porumb expandat”. Vreo două jgheaburi și cerințe de idei pentru sigilarea la cald a pungilor de ambalare. Ori cu sârmă de nichelină prinsă pe un suport acționabil cu o pedală cu arc, ori, pe același mecanism o bandă din material asemănător. Cu ce nu venise pe la atelier și câte discuții pe marginea ideilor lui nu avuseseră loc și nu se mai terminau, totdeauna presărate cu ,,nu, nu, nenică…” când soluția avansată de mine nu era agreată, fiindcă ,,experiențele” lui îl convinseseră că viziunea nu avea sorți de izbândă, cu un aer de suficiență peste medie. Ne obișnuisem, prin urmare îi tratam interpelările la nivelul unor sporovăieli. Oricum, pe mine de atunci nu m-a mai prins decât la o măsurătoare de burlane și jgheaburi peste drum, mai jos câteva case, unde, după numeroase preumblări prin străinătate, reușise să ridice una nouă din temelii. Nu mă îndoiesc de numărul indefinit de sâcâieli de care au avut parte meseriașii.
