Spații culturale nr. 40 (13)

Nicolai TĂICUŢU

Raftul cu cărți

Adrian Munteanu, Fluturele din fântână – sonete alese, eLiteratura, Bucureşti, 2014, cu o prefaţă de Paul Aretzu, 380 p. Cartea este însoţită de referinţe critice semnate de Marin Mincu, Mircea Cărtărescu, Şerban Foarţă, Andrei Bodiu, Radu Cârneci, Adam Puslojić, Aurel Ion Brumaru, Adrian Lesenciuc, Florin Caragiu. Virgil Borcan spune: Stilistic impecabile, sonetele lui Adrian Munteanu se citesc şi se decodifică relativ uşor. Dar tocmai aici e esenţialul. Şi nu doar pentru că simplitatea e cel mai complicat lucru. Ci, mai ales, în măsura în care matricea lor prozodică strictă zăgăzuieşte, canalizându-le, pentru că sonetele sale aduc emoţii de profunzimea şi rapiditatea unui torent de munte.

 

Victoria Milescu, Cununa de flăcări, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 234 p. Sunt versuri selectate din volumele: Conspiraţii celeste, dreptatea învingătorului şi Sub steaua câinelui. Referinţele critice (selecţie), însoţitoare de carte, aparţin lui Ion Murgeanu, Gheorghe Istrate, Gheorghe Stroe, Emil Lungeanu, Lucian Gruia, Gabriel Dimisianu şi Anei Dobre. Referitor la poezia Victoriei Milescu, în referinţele sale Octavian Soviany afirmă: … Poeta practică terapia prin scris ca pe un exerciţiu de supravieţuire prin care îşi asumă […] dimensiunea camusiană de fiinţă absurdă. Ea atinge astfel o autenticitate totală a scriiturii, devine totuna cu propriul său text, scrisul este ridicat la demnitatea marilor acte existenţiale…

 

Marius Manta, Tată şi fiu – momente, Editura Vicovia, Bacău, 2015, 86 p. În Cuvânt înainte, Iulian Bucur ne incită, într-un fel anume, la a lectura această carte: „Tată şi fiu” este o icoană a întregului şi a părţii, este o relaţie aproape matematică între două mulţimi, cu simetrie şi justă proporţie: „Legendă-n cuvânt nedefinită/ Imagine odrăslită/ Faţă către faţă („Tată şi fiu 2”). Cartea am citit-o ca pe un hronic al vârstelor, un hronic din şaptezeci de foi, unele scrise din amintiri, altele după crochiuri, ultima întorcându-şi faţa către faţa celei dintâi. […] Am citit-o ca pe un jurnal de navigator cu 70 de opriri, ultima fiind chiar în portul de plecare de pe prima foaie…

 

Melania Atanasiu Briciu, Eu sunt Spartacus, Art Book, Bacău, 2015, 110 p. Cristina Ştefan încheie scurta prefaţă astfel: „Eu sunt Spartacus” este, în opinia mea, o carte cu strălucire îndrăzneaţă, o carte cu stil autentic şi expresie stilistică formată, Melania Atanasiu Briciu realizând unitar acest parcurs liric. Volumul este un lung poem al meandrelor destinului relevant într-un poiesis modern, o transcendere a libertăţii creative, ca rupere a cercului închis al contemplării tăcute. Cartea Melaniei are o bucurie a poeziei şi un avânt pe care îl eliberează din sine, scriind. O carte cu lănci metafizice. O carte prismatică biografiei autoarei, dar nu e decât începutul!

 

Mihail Diaconescu, Sacrificiul, Editura Magic Print, Ediţia a 3-a, Oneşti, 2010, 760 p. Dintre scurtele aprecieri critice (selective), semnate de Dumitru Stăniloae, A.I. Brumaru, Alexandru Surdu, Marin Diaconu, Ilie Bădescu, Dumitru Radu, am ales-o, întru prezentare, pe cea a lui Theodor Codreanu: Opţiunea lui Mihail Diaconescu pentru romanul istoric vine din tradiţionalismul său programatic, pe de o parte, iar pe de alta din viziunea fenomenologică a autorului, îndatorată nu atât celei moderne a lui Husserl şi Heidegger, cât mai degrabă celei monumental istorizante a lui Hegel (…). Pe fondul stabilităţii tradiţionale a speciei se produce înnoirea, care nu poate fi decât un semn al modernităţii. Astfel, tradiţionalismul diaconescian ne dezvăluie, în faptă, un neomodernism în perfectă concordanţă cu epoca.

 

Florentin Popescu, De patruzeci de ori în pagina-ntâia, Rawex Coms, Bucureşti, 2015, 168 p. În faţa celor 40 de editoriale din revista Bucureştiul literar şi artistic, Ion Brad face Elogiul constructorului, din care cităm: … Cunoşteam mai demult harurile sale de poet şi prozator, de critic şi istoric literar, de aceea nu m-a mirat faptul că editorialele sale s-au concentrat, în toţi aceşti ani, mai mult ai destrămărilor, doar pe ideile şi judecăţile unui constructor. Echilibrat, cu idei social-politice largi şi generoase, el a ştiut să selecteze, până şi din lumea noastră, atât de sensibilă şi contradictorie, a purtătorilor de condei şi pensule, exemplele constructive şi modelele…

 

Ilie Barangă, Noi contribuţii bibliografice la studiul operei lui Mihail Diaconescu, Editura Magic Print, Oneşti, 2009, 766 p. În prefaţa acestei cărţi, Ion Stoica menţionează: … Oglinda bibliografică a unui autor este o biografie spirituală publică, un portret holografic, încărcat de mesaje polivalente. Personalitatea se reconstruieşte prin sensuri, prin ritmuri, prin forme şi culori, prin intensităţi şi crezuri, prin cuprinsuri şi polarităţi, prin variante şi nuanţe. […] Lucrarea domnului Ilie Barangă, Noi contribuţii bibliografice la studiul operei lui Mihail Diaconescu, face parte din acea zonă generoasă a bibliografiei în care se întâlnesc toate virtuţile domeniului. Domnul Ilie Barangă a înţeles demult şi bine misiunea inconturnabilă a bibliografului, aceea de a rămâne un Cicerone al cercetării, împreunând în gând şi faptă, competenţă, zel bibliografic, acribie, consecvenţă afectivă şi, pe deasupra, conştiinţa nevoii de a construi sinteze.

 

Marian Ruscu, O clipă în paradis, Timpul, Iaşi, 2015, 155 p. Al douăsprezecelea volum de poezie marca Marian Ruscu este însoţit de referinţe critice (selective) semnate de Ion Bălu, Ion Stratan, Viorica Răduţă, Ionel Necula, Victor Sterom, Ioan Groşescu, Nicolae Dumitrescu, Constantin Trandafir, Mariana Parapiru, Emilian Marcu, Ana-Maria Dobrin, Adi Secară, Valeria Manta Tăicuţu, Ion Dumitru, Marian Chirulescu, Simion Bărbulescu, Ion Roşioru, Aurel M. Buricea, Mioara Bahna, Dumitru Anghel, Paul Sân-Petru şi Horia Gârbea, din referinţele căruia cităm: …Poet pentru el însuşi şi animator al culturii pentru toţi, Marian Ruscu este un exemplu de vitalitate şi eficienţă, un neliniştit al acţiunii, un general ambiţios pe care poezia îl face să viseze o secundă înainte de a porni la atac.

 

Emil Niculescu, Vanitas levantina, Societatea Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2015, 104 p. În cea mai mare parte a volumului, Emil Niculescu încearcă realizarea unei stampe a ceea ce au fost vremurile dintr-un trecut apropiat şi dintr-un areal vecin cu al lui Nenea Iancu. Cele mai multe motto-uri ale poemelor sunt citate din I.L. Caragiale. Poetul Gheorghe Istrate remarcă, pe coperta a patra a cărţii: Emil Niculescu face parte din stirpea celor rari, din tagma poeţilor „nocturni”, din evantaiul amurgic mathein. De o artificialitate savantă şi cu o seducătoare arhitectură barocă, poezia lui Emil Niculescu cultivă un livresc rafinat, prin draperiile căruia transpare ironia lucid-amară dimoviană.

 

Iuliana Paloda-Popescu, cu privighetoarea pe umăr, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2012, 377 p. Cezar Ivănescu scria, în mai 1985, într-o cronică de cenaclu: … Iuliana Paloda reprezintă o anumită linie solară, vitală, scriind poeme verslibriste, iluminate printr-o mare rigoare şi austeritate stilistică, versuri cu accent aforistic, ceea ce în final conferă poemelor magistralitate. Alte referinţe critice, postate la finele cărţii, sunt semnate de Florea Burtan, Victoria Milescu, Radu Cârneci, Mariana Ionescu, Mihai Antonescu, Florentin Popescu, Liviu Comşia, Niculae Ionel, Nicolae Havriliuc, Victor Sterom, Monica Mureşan, Gheorghe Istrate, Theodor Damian, Ion Roşioru, Liviu Grăsoiu, Ion C. Ştefan, Ana Dobre, Romeo Aurelian Ilie.

 

Ionel Nistor, Vinul şi viaţa, Editura Andrew, Focşani, 2014, 108 p. Este însoţită de un Argument semnat de ing. Horia Furtună, cel care a înlesnit tipărirea acestei cărţi, şi de un text intitulat În loc de prefaţă, ce aparţine Teodorei Fîntînaru, care menţionează: … Volumul de faţă, Viaţa şi vinul, se mai deosebeşte de alte lucrări cu aceeaşi temă şi printr-o anumită sobrietate – care pare că este o marcă a autorului – în care acesta îmbracă cea mai mare parte a poeziilor sale, conferindu-le o tentă meditativă, contrapunctată de inserţii epicureice. Structura triadică a volumului orientează cititorul asupra aspectelor care dau greutatea de conţinut a acesteia: aspectul apolinic, cel dionisiac şi cel temperat epigramistic.

 

Tudor A. Ursente, Fără hashtag, Art Book, Bacău, 2015, 77 p. În prefaţa acestui volum de versuri, Cristina Ştefan spune: … Tudor A. Ursente aduce în prim plan liric o metaforă din semantică – fără hashtag – aşadar fără includeri şi segmente, fără tipizări şi încrengături, fără domenii şi scheme matriceale, dar cu libertatea poeziei ca interpretare existenţială. (…)Tudor A. Ursente este un cronicar-poet, scriind din metabolismul cuvintelor, demonstrând ambivalenţa semnului „hashtag” în context şi limită a expresiei literare. A se vedea: arta de a tatua/ suflete,/ fără ace. (Viaţa) sau raze de lumină/ ce trebuie trezite/ din comă. (Umbre)