Propoziții pretențioase – Aglosia
Uneori…. Deseori sunt pândit de agnozie, fără să pot riposta. Și cum aș putea în acea stare?
Și-ncurc lucruri, și abia pot spune pe nume sculelor, oamenilor, operațiunilor. Mormăi, gesticulez, simulez formele, inițialele, mimez mișcările de ciocan, de învârtit holțșuruburi, o întreagă panoplie ce ar surclasa cariera mutească a lui Mălaimare. Nu-i de spus cum e privit din afară unul construit pe calapodul meu, tralalala ar fi prea puțin. Cum credeți că mi s-a ales cândva ca agnomen Nebunică? Agitând fiecare parte a corpului, dând din fleancă atunci când mi se deznoda limba până la crucile asistenților….
De gura mea n-a scăpat nimeni. Tata…. Nu-l acuz că ne-a purtat prin toate curțile și la toate lucrările ce n-ar fi meritat cârpelile noastre migălite, aproape neplătite sau nu suficient remunerate, abia acum am înțeles rostul. Titulatura de meșter se capătă tocmai acolo unde este mai greu, unde sunt mai puține șanse să-ți iasă ce ți-ai dorit mai mult: dacă nu perfecțiune, măcar un ,,hai că nu e așa rău”. Aproape de bifurcația Jideni-Crișani, gard în gard cu nea Trandafir, ne-a debarcat tata la un acoperiș de… magazie. O… amărâtă de dărăpănătură, gata să pice. Doar poziția a ajutat-o, implicit pe noi, să nu cadă: lângă zidul casei vecine, lipită de el. M-am trezit lamentându-mă, apostrofându-mi părintele că standardele lui au coborât vertiginos, că a început să agreeze prea des toate coștorobețele gata să ne facă felul: ori destul de primejdioase, ori prost recompensate. Ba să se ridice și pretenții, fie ale lui tata, fie ale clientului stârnit de ideile acestuia. Aici ni s-a spus că avem ,,liber” la defrișarea cartonului. Iar dedesubt… mucegai de lemn, din cel alb, clocit, ,,îmbietor” la miros numa-numa’, scândură au mama ei și versiuni de acoperire doar una: cârpeală la ,,marea artă” cu scânduri dintr-un gard vechi, dezafectat. Tabla… prinsă pe alocuri cu ținte de șapte – aduse din arsenalul propriu -, în locurile unde găseam căpriori să…. Sănătate, căci și lor se sosise veleatul, se înmuiaseră și încă musteau de apă (doar ce plouase cu o zi înainte). O furie agonică te apucă, fierbi intern precum cazanul de fasole de la regimentul 01457 Florești și răbufnești când cine știe ce cuvânt stârnește supapa de refulare. Evenimentele ulterioare sunt previzibile. Se dezlănțuie fiecare și varsă din rărunchi toate ofurile. Ca după furtună, după cele zece minute critice, precipitațiile orale se potolesc și se pornesc mâinile bătând toaca finalului….
Ani ploioși, ani umezi, ani…. Trecuți peste multă clientelă. Depășim intersecția cu strada Crișani, traversăm Unirii – în fugă, ferindu-ne din calea etniei rome, nație agitată, grăbită dinspre și la – și în cotul Toplicenilor, prima casă spre stânga, am servit… meseria. Cum băiatul proprietăresei aviația. Un tip un centimetru mai săltat ca noi, vreo două dramuri mai greu ca fiecare dintre noi și vreo câteva secunde mai bătrân ca tata. Mai volubil și mai…. După cinci zile în aceeași curte, după 90 de foi de tablă, după o roată casei cu jgheaburi și burlane, noi toate și după o primă intervenție în calitate de – să nu le-ncurc, specializările – dulgheri…. Te alegi cu o oboseală…. Adăugasem frecventelor mișcări sus-jos, stânga-dreapta de ciocane, forfecărilor și urcușurilor-coborâri echilibristice du-te-vino-ul cu fierăstrăul, care de la jumătatea grinzilor părea imposibil, poticnindu-se în lemnul verde, reducând agogica tăierii la o coroană – muzicală – nedefinită.
