Propoziții pretențioase – Agiotai
De nenumărate ori mă scărpinam în ceafă. Mă uitam ca vițelul… la lucrarea nouă, deși pe material antic, și nu găseam merchezul metodei, chiar de-aș fi primit agnețul în minte și mi-ar fi luminat Domnul căile cerebrale….
Ce să mai destupe? După ,,Și zi-i!” și ,,Mă-nțelegi?” rămâi cu sinapsele blocate, adăugând tertipurile noastre verbale, toate blocate, agnozia generalizată și efectele ei, ,,aglosie”, cecitate, nemișcare, surzenie – secunde bune -, stări agonice interne de ieșire din inerție nereușite preț de tot atâtea. Și la domnul aviator am trecut prin iadurile facerii lemnăriei, adaosul de casă cu plafon betonat, ce servise și de suport de instalație solară rudimentară și sprijin viei cocoțate, avea formă de ,,L”, impunându-ne neapărat construcția unei dolii, plus cele două la legătura cu capacul casei deja acoperite. Și numai cu fierăstrăul, bănuiți chinul naibii ce-a fost. Și ce-a ieșit…: o chestie.
La celălalt capăt al străzii Topliceni, mai bine zis în cotul al… treilea, pe stânga, mai că nu speram să ajungem vreodată. Rar avea cineva nevoie de servicii de tinichigerie. De ce? Să presupunem că hegemonia cartierului Flămânda funcționa perfect și fără perturbări, concurența fiind înlăturată din fașa, cei agitați, ca noi – argumentele în defavoarea lucrătorilor zonali, expuse clientului, ,,păleau” în fața persuasiunii: ,,V-aduc eu băieți! Și mai eftini, și mai buni! Ce știe rumânii să facă?” -, erau ,,puși pe fugă” de deshotărârea proprietarului: am împăcat lucrarea cu totul…”, cu jumătate-trei sferturi de gură. Iar după talmeș-balmeșul produs, nu după mult timp, îți vedeai rugămințile cerești împlinite: un spășit, făcând pe niznaiul indusului în eroare, însă cu gura până la urechi, blestemând neamul și agnații zidari, pe ei și ziua alegerii proaste. Cam așa a fost și la căsuța din colț, omițând episoadele răzgândirii, luaseră la pachet și zugravii, și așa-zișii tinichigii, care ultimi meseriași cârpăciseră și montaseră la nimereală: cu susu-n jos. Și cum zelul nostru nu ne putea opri să facem treaba bună și după norme, jgheaburile și burlanele noi s-au fixat cu multe reveniri asupra liniilor de ciubuc și poziții drepte ale seurilor și coturilor, cele vechi primind relipiri și inversări. Pregătirile fiind făcute pe un platou de ciment ce se dorise a fi spațiu de parcare al mașinii, pe o vreme caldă, nu ploioasă cum o înfățișează hărțile fotografice ale google maps.
O a treia amintire despre această dosită stradă – adiacente mai sunt încă vreo trei, ale căror acces virtual este imposibil, n-au fost agreate de ,,măpași”, nu s-au încumetat pe ele nici măcar de curiozitate – este legată de o familie numeroasă, riverană, a cărei mamă depășise cotele dimensiunilor rezonabile și al cărei fiu avea lipsă o mână, cred, din naștere.
Nu e meseriaș – român – cine nu a lucrat la romi (te poți lipsi). Strada Unirii abundă, urci, cobori, dai nas în nas cu ei. Totuși, nu cu ei am de gând să încep incursiunea. Intersecția cu E85 are pe stânga blocuri – o bucată scurtă din ea -, pe dreapta case. La prima doar de curând ni s-a propus o lucrare. Specialitatea lui… tata, fără să mai poată măcar asista, astă vară deja împlinise jumătate de an de când se prăpădise. Garaj, dolie, legătură cu vecinul. Negocieri, client pretențios, insistent, asistent, neîncrezător.
