CulturăPropoziții pretențioase

Propoziții pretențioase – Afânând

,,Ne-ai făcut, bre, aftoizi ca mata! Lu’ ăla mare i-a picat părul, și mie, io sunt plin pe picioare de pete!”
Deh, Cristi! Văitându-se zilnic de boli, de neajunsuri, de soarta lui nefericită. Chiar și după decesul lui tata. Și al mamei, dar nițeluș mai puțin. Strada Jideni. Lungă și fracturată pe alocuri cu câte un colț de stradă, de la domnul maior cu ,,sărumâna”-mi și până intri în gura…. C-a ajuns flămânzeanul să împresoare românii și să acapareze teren până la șoseaua națională cu obstinație, de-o să se-mpută toată zona, să le vezi ,,capoadele cororate”, covoarele pe garduri la uscat și mașinile de ,,lux” cu ei pendulând între locuință și centru, deși nu se dau în lături să bântuie tot orașul. Degeaba ai da cu aghesme, în zadar ai face reclamații agiilor, li-i nația proteguită, agitată din fire, pliscul cârâitor, nervul ușor agasabil și conștiința formată pe calapodul genomic al nemuncii. Destul despre….
Alegând sensul aici propus, undeva pe dreapta, la o căsuță cu etaj, ne fusese propusă o reînburlănare și o reînjghebare nea Stan, colegul de la Intercoop care, deși mic de statură, stăpânea macaraua întreprinderii ca un uriaș, cu un soi de aroganță de acolo de sus, din cabină, mereu cu halatul kaki, mereu cu șapca made by nea Novac (bătrânii se serveau reciproc) și cu o deschidere de gură suficient cât să dea la iveală lucrarea măselărească de aur. Acolo l-am reîntâlnit pe ,,Jeguș” – tot îi caut în minte numele și nu-mi sare victorios la iveală; deh, m-aș fi declarat nu numai oficiu de cadastru, ci și evidența populației locale, dacă aș fi reținut toți clienții după nume, prenume, cunoscuții, amicii, străinii de ne-au dat târcoale, dușmanii… -, fost absolvent de liceu de muzică sau conservator la vioară, fost profesor o scurtă perioadă, fost fotograf prin preajma Autogării Buzău, actual comerciant în Piață, neștiind de gradul de afinitate cu nea Stan, socru-su. Curte îngrămădită, de aceea și ridicarea pe verticală, asfalt în ea cum puțini se pot lăuda încă, dar de așteptat după ce muncise ani buni prin străinătate pe la ăi copți la nisip și unși cu petrol. Prea puține rețin din acea zi însorită, toridă de-a binelea, ocolită când și când sub umbrarul de vie – cam ca la nea Anton -, bun de-o răcorire, rău la strecurarea către cârlige. Încă încălecam bicicletele, transportam sculele cu căruciorul și încălzeam în găleată letcoanele cu combustibil lemnos. Ocazie numai bună să mi se fixeze pe scoarța cerebrală obiceiul rural al aprinderii focului cu gaz presărat pe cenușă și știuleți dezgoliți așezați în formă de con.
Pe partea opusă, la vreo șaizeci de metri mai jos, un nene cu adaosul nominal Sifonaru (aflu de la Cristi indicativul principal), prieten cu tata, fumător înrăit și după moacă și machitor profesionist. Însă nu tot ce se vede pe fața omului este și perfect adevărat, genetica mai joacă feste și sculptează chipul după rude. El parcă ciugulit de păsări, sora ca în fotografiile de epocă. Nu ne solicitaseră pentru casă, ci pentru o bucătărie în spate, prilej pentru o perspectivă nouă asupra dosului clădirii ce adăpostește after-school-ul sau grădinița de pe E85. Curiozitatea…. Nu pantă, nu complicații. Și de fapt soră-sa ne tocmise, el doar ne recomandase, fiindcă știți cum e la moștenire, buni, ne buni se ceartă până în pragul furiei oarbe. Că-ți spun, că sesizezi tu că apele sunt agitate între ei, că-și vorbesc printre dinți sau deloc, îți dai seama de motiv: supărare de la împărțeală.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share