Spații culturale nr. 40 (8)

FAPTE CULTURALE

FESTIVALUL NAŢIONAL DE LITERATURĂ
REZONANŢE UDESTENE
ediţia a XX–a 2015

Juriul celei de a XX-a ediţii a Festivalului-concurs naţional de literatură „Rezonanţe udeştene”, alcătuit din:
Mircea A. Diaconu – preşedinte;
Secţiunea proză: Vasile Spiridon, Dan Perşa, Gina Puică – membri
Secţiunea poezie: Adrian Dinu Rachieru, Liviu Dorin Clement, Isabel Vintilă, – membri
Secţiunea reportaj literar: Vasile Spiridon, Dan Perşa, Gina Puică – membri

a hotărât acordarea următoarelor premii:

Secţiunea PROZĂ:

MARELE PREMIU ,,EUSEBIU CAMILAR” şi Premiul revistei CONTACT INTERNAŢIONAL, Iaşi:
– Ovidiu Laurenţiu CAVACHI, Constanţa
Premiul I şi Premiul revistei ATENEU Bacău:
– Claudiu-Nicolae ȘIMONAŢI, Geoagiu, Hunedoara
Premiul al II-lea:
– Marina POPESCU, București
Premiul al III-lea:
– Cristian BORCAN, Călărași
Premiul Editurii JUNIMEA din Iași:
– Mihai-Bogdan IONESCU – LUPEANU, București

Secţiunea POEZIE:

MARELE PREMIU ,,MAGDA ISANOS” si Premiul revistei CONVORBIRI LITERARE, Iaşi:
– Dan DEDIU, Bârlad
PREMIUL ,,CONSTANTIN ŞTEFURIUC”, acordat de cotidianul CRAI NOU Suceava şi Premiul revistei BUCOVINA LITERARĂ Suceava:
– Mihnea BÂLICI, Piatra Șoimului, Neamț
Premiul I şi Premiul revistei CRONICA VECHE, Iaşi:
– Irina NUŢU, Piatra Neamț
Premiul al II-lea şi Premiul revistei POEZIA, Iaşi:
– Bianca Cristina COŞTIUG, Suceava
Premiul al III-lea şi Premiul revistei TRIBUNA, Cluj Napoca:
– Diana Andreea BELDEANU, Suceava
Premiul al III-lea EX AEQUO şi Premiul revistei CONTACT INTERNAŢIONAL, Iaşi:
– Luciana CĂRARE, Suceava
Premiul revistei TIMPUL, Iaşi:
– Costel ONOFRAŞ, Șeica Mare, Sibiu
Premiul revistei ALECART, Iaşi:
– Cătălina SUDITU, Dumbrava, Lespezi, Iași
Premiul revistei CONTA, Piatra Neamţ:
– Cosmin PIRGHIE, Vicovu de Jos, Suceava
Premiul revistei POESIS, Satu Mare:
– Anastasia GAVRILOVICI, Sibiu
Premiul revistei HYPERION Botoşani:
– Adrian Nicolae POPESCU, Rădăuți, Suceava
Premiul revistei ZONA LITERARĂ, Iaşi:
– Carla Francesca SCHOPPEL, Brașov
Premiul revistei ORAȘUL, Cluj Napoca:
– Cosmina Ștefania ONICIUC, Suceava
Premiul revistei STEAUA, Cluj Napoca:
– Raluca Ioana RÂMBU, Suceava
Premiile revistei PLUMB, Bacău:
– Claudia Ioana TEMEȘ, Zalău, Sălaj
– Elena Rusu, Piatra Neamț
Premiul revistei REVISTA ROMÂNĂ, Iaşi:
– Ștefan Cătălin TOPLICEANU, Vaslui
Premiul revistei CAFENEAUA LITERARĂ, Pitești:
– Bianca Diana TEMEȘ, Zalău, Sălaj
Premiile revistei SPAȚII CULTURALE, Râmnicu Sărat:
– Lavinia Loredana NECHIFOR, Suceava
Premiul revistei CITADELA, Satu Mare:
– Alexandra Bianca DUMENCU, Suceava
Premiul revistei MOZAICUL, Craiova:
– Dumitru Alexandru GHERAȘ, Chișinău, Republica Moldova

Secţiunea REPORTAJ LITERAR:

MARELE PREMIU „MIRCEA MOTRICI” : Magdalena Diana DINCU, Suceava
Premiul I: Adrian Nicolae POPESCU, Rădăuți, Suceava
Premiul al II-lea: Daniela PETROVICI, Suceava
Premiul al III-lea: Gabriel TODICĂ, Fălticeni, Suceava

Premiul revistei „SPAŢII CULTURALE”

Lavinia Loredana NECHIFOR
(Suceava)

Cine, trăind, ar putea rămâne/ curat şi integru?
Mariana Marin

căderile

cred
cu tărie în locurile care ne fac
oarecum fericiți/ ochii așezați în egală
măsură deasupra fiecărui gând

nedormit mângâie & vindecă mereu
în altă parte/ ai tot dreptul să strângi
capătul firav al oaselor nevoia asta înțepenită de soare amintirea
cea mai
frumoasă lipsită de sens momentul acela când

înveți cu teamă cum e cu așteptarea maternă o umbră rămasă
la marginea patului
refuzul prea greu de
oprit/ momentul acela visceral al căderii pe furiș
mă
ri-
si-
pesc în toate locurile calde/ n-avem voie

să închidem oasele în ace-
lași loc atins de fericire

despre starea asta trecătoare

felul în care ne întoarcem mințile
pe întuneric între forme scurte de
exprimare se strânge în ecouri
calde câteodată/ rămân slăbiciunile
sub oase moi & soarele constant
de-a doua zi

cât timp mai aprinzi o țigară in-to
the wild capătă sens frumoasa
strângere de lume. e și teama că

nimic din ce se întâmplă nu e real mă ține adesea
în umbră spinii întorși
pe toate părțile sunt la margine
de fapt sunt peste tot multe goluri obsesive

n-au cum să treacă sub oase moi
soarele constant atâta timp cât
aprinzi și flacăra mică & albastră de pe rochia asta
lăsată
repede
deoparte

de care nu te poți desprinde

te întorci în sat. de aici se vede calea
ferată o venă tare o piele de şarpe
tânăr la colţul dispensarului/ casa e veche noaptea se întinde

ca o apă mare. intri în ritmul camerei e o senzaţie nouă apeși
genunchii tari până termini
gândul la malboro roșu. o senzație
călcată în picioare

încă nu e gata

patul vine plapuma vin cearșafuri roz lara ascunde petele
cu clor. tu speli cu privirea fluturii
care atârnă într-o
direcţie incertă/ continui

să mângâi umerii visezi un cadou îl deschizi
repede departe
de aerul din gară & de fumul
proaspăt de dimineaţă

peste noapte plouă cu soare

plângeam & nu mai era nimic de făcut
fiecare umbră privea frumos
spre răsărit/ cu respirația tăiată

am simțit cum așteptarea ia foc
în sufletele zdrențuite toate aveau
trupul crescut peste noapte ca dintr-o
frică de ochii lumii
i-am ascuns pulsul cu
încredere/ am strâns în palme

sângele & frica unui halucinat

întuneric până la marginea acestui
frig îndoieeelnic mi-a fost în timp
n-am lăsat pe nimeni să vadă
cum plouă dimineața în mine
”””””””””””””””””” cu ochii mari aștepți încă puțin din toate
/acum când îmi știi pornirile blânde & moi ca hematiile
sunt pretutindeni în visele tale subțiri
/ cineva respiră moarte
””””””””””””””””””””””””

the white voice of the earth

blocul d prim. drept în față
obsesia albă a răsăritului 14 metri în jos străzi
liniștite ca niște cartoane presate

iei orașul în palme ții strâns
de glezna amețitoare/ urme vechi
pe fața bulevardului nou sirene și mai vechi pulsul nu trece
dincolo betonul e sănătos sticla dansează până
termină filmările termopanul se arcuiește
ca indila
danse
danse
danse în cimitirul din spate
sub pietre definitive aerul se lasă
să cadă din mers/ încolăcit ca un

anaconda un tren de mare viteză duce
poeții la ghilotină ori de câte
ori oprește controlorul împrăștie semințe într-o carte le umple
buzunarele
până trec prin toate gările până te strigă scurt

mama tata frații & surorile
pe numele mic

Nina Elena PLOPEANU

Șarpele

Pleosc! Pleosc! Două palme aspre au lăsat urme trandafirii pe obrazul crud al lui Ionuț.
— Pleacă din fața mea! S-a răstit femeia căruia copilul obișnuia să-i spună mamă. După o zi întreagă de umblat pe ulițele satului, te întorci cu un colț de pâine și o roșie amărâtă.
— Atât am căpătat.
— Trebuia să te străduiești mai mult! L-a întrerupt cu voce de tunet și cu o nouă trosnitură dureroasă peste urechea pe care băiatul încerca să și-o acopere cu mâna firavă.
— Fugi, Ionuț! Fugi! L-a îndemnat șuieratul pe care obișnuia să-l audă, de când bunicul se mutase în cimitirul din spatele bisericii, ori de câte ori se afla la ananghie.
Băiatul a trecut ca fulgerul de poarta șchioapă, atârnată într-o parte. S-a oprit în mijlocul grădinii, lângă balta apărută după ultima ploaie. Aplecat pe vine, a început să scormonească cu râvnă în pământul moale.
— Te mai doare, Ionuț? L-a întrebat șuieratul ce i-a trecut, ca o mângâiere, pe lângă ureche.
Copilul s-a ridicat și a privit curios de jur împrejur.
— Cine ești? A întrebat cu jumătate de glas
— Privește aici, sub vrejul acesta de dovleac.
Ionuț a dat de-o parte frunza ce semăna cu mâna bunicului și, când a văzut reptila, s-a tras înapoi câțiva pași.
— Nu-ți fie teamă! Nu vreau să-ți fac rău.
— Nu mi-e frică de tine. Bunicul m-a învățat că sunt și șerpi buni. Tu ești unul dintre aceștia, nu-i așa ?
Băiatul s-a apropiat încet de floarea galbenă ca un pocal regesc, sub care colacul argintiu se încălzea la soare.
— Să zicem că da, s-a auzit dinspre capul mic acoperit de solzi argintii. Dar, ia spune-mi, de ce nu te mai duci la școală?
— Nu mă lasă mama. Mă trimite să fac rost de mâncare. Vecinii se îndură și-mi dau câte ceva, dar, niciodată, nu este mulțumită cu ce capăt. Și, chiar dacă m-ar lăsa, pantofii mi s-au rupt, hainele mi-au rămas mici. Bunicul nu mai este să aibă grijă de mine.
— Mama ta ce face?
— Ajută la treabă, din când în când, pe câte cineva. Tot ce câștigă dă pe băutură. Când nu are ce să bea, se supără și mă bate: cu palmele, cu făcălețul, cu ce-i pică în mână. Dar, nu sunt supărat pe ea.
— Ionuț, îți mai amintești povestea pe care ți-o spunea bunicul?
— Care poveste?
— Aceea în care împăratul șerpilor avea trei fete. După ce s-au așezat la casele lor tinerele șerpoaice au născut fiecare câte un băiat. Cei trei nepoți își vizitau deseori bunicul. De fiecare dată acesta îi întreba cum îl vor ajuta ei când va fi bătrân și neputincios. Cel mai mic dintre nepoți, pe care îl chema Ionuț, îi promitea că o să se facă doctor și-l va îngriji cu mult drag. În timp ce șarpele depăna povestea, băiatul a adormit ocrotit de vrejul de dovleac care, parcă, se transformase în brațele calde ale bunicului.

***

În cabinetul de cardiologie al spitalului în care lucra, medicul Ionuț Aioanei privea cu fruntea lipită de geamul rece primii fulgi de zăpadă din acel an. Undeva, departe, un copil aștepta tremurând să i se deschidă ușa din spatele căreia se auzea sforăitul unei femei amețite de băutură. Un șuierat cald îi trecea pe lângă ureche:
— Hai, Ionuț, intră în casă! Maică-ta a adormit.
Trei bătăi în ușa cabinetului l-au făcut pe doctor să tresară. S-a dezlipit de geam nu înainte de a schița cu arătătorul o linie șerpuitoare.
— Domnule doctor, aveți o pacientă.
— Să intre!
— Ce te supără, maică?
— Mă ține în piept, domnu’ doctor, a răspuns bătrâna răspândind în jur un damf de alcool ce-i amintea lui Ionuț de un băiețel speriat, ce aștepta cu supunere ca palmele grele ale mamei să-i cadă peste obraz.
— De când bei, maică? a întrebat Ionuț, apropiindu-se de ea și punându-i stetoscopul pe piept.
— De mult. Nici nu mai știu de când.
— Inima ți-a cam luat-o razna, i-a șoptit Ionuț, tresărind, uitându-se spre mâna stângă, care avea numai trei degete.
Inima doctorului a început să alerge în același ritm cu inima femeii. O voce cunoscută se auzea dinspre geam.
— Ionuț? Unde te-ai ascuns, blegule? Aici erai? Te-a luat somnul, leneșule. Ia să tai eu vrejul ăsta, să nu te mai ascunzi sub el.
Ionuț privea când spre geam, când spre mâna cu trei degete. Un șarpe a alunecat de sub frunza ca palma ocrotitoare a bunicului. Femeia a scos un vaiet de durere. Secera i-a scăpat și, odată cu ea, două degete de la mâna stângă au alunecat sub vrejul de dovleac, care s-a acoperit de sânge.
— Mamă! Mamă! Ce-ai pățit? o întreba Ionuț, plângând, înfășurându-i măna în bluza pe care și-a dat-o jos.
— Ionuț, neascultătorule. Am să te dau de la casa mea.
Doctorul și-a trecut mâinile peste fața umedă, încercând să alunge gândul trist. S-a așezat la birou, a scris o rețetă pe care i-a dat-o bătrânei zicându-i:
— Uite, mamă, să iei leacurile pe care ți le-am prescris. Și, te rog, nu mai bea. Te aștept la cabinet, ori de câte ori ți se va face dor de mine.