Propoziții pretențioase – Afretau
Mi se tocise privirea, ochii-mi deveniseră afocali, ca să nu mai spun de picioare.
Devin proustian, deși nu sunt, rememorând cârcelul ce mi-a dat deșteptarea ca pe vremuri mama cu ,,Iuliene!” la prea matinala oră 5 și tot în timpuri imemoriale, desele crampe musculare din vârful picioarelor până dincolo de frunte. La ,,văru”, de la atâtea verificări și dintr-o cauză foarte des întâlnită, istovitoare, de unghi mărit pentru echilibru în siguranță, carnea se făcuse cocoloașe. Mâinile ,,debordau” de spasme, le urmăream ca la cinema cum se-ngâlmeau precum pulsează inima, ritmic, agasând proprietarul cu fiecare interpretare, picioarele se chirceau brusc, eu mă împotriveam întinzându-le așa cum primisem odinioară soluții verbale salvatoare, forțând îndoirea în unghi ascuțit a tălpii, cu sau fără efect benefic. Încercasem chiar și a doua metodă, cea cu înțepatul, o dată, dar nici aceea nu a dat rezultate și a doua oară n-am mai încercat. Nu-mi plac inserțiile de ac fiindcă rar am făcut cunoștință cu seringile și tratamentele medicale. Vreo două gripe, vreo câteva polidine, vaccinurile tuturor copiilor și doar două penicilinizări pe bază de fiere leneșă și ficat prăpădit de nesomn, un consum de alcool la tinerețe, nu exagerat, dar feroce în clipele de extaz nuntesc, serate afumate cu țigarete mai mult sau mai puțin pretențioase și o pleiadă de frământări sufletești.
Durerile trec, lucrările se încheie și se cer răsplătite. Trecem pe partea opusă, la fel cum am trece granița. Pentru a păstra buna vecinătate în limitele normalității, cordialității și la nevoie pentru o mână de ajutor. Fără a se afronta inutil pentru… doi stropi de ploaie. Clientul un ,,fost” rus – așa te naști și așa mori, indiferent în ce țară ți-e casa -, cu plasare a neajunsurilor prin fiică și recomandare de la Sinbad. De n-am spus aici, Sinbad e recunoscut în meserie, ca și noi, zona tencuieli, zugrăveli, montaj gresie… Poate și mai mult. Și el neavând nevoie de o agenție de plasare a muncii sale, ci doar de beneficiari mulțumiți, prieteni, cunoștințe, admiratori. Lipsa lor e fatală celui ce-și câștigă pâinea din truda trupului. Pe șleau, mori de foame, aștepți ca prostul la ușă, poate o intra cineva și nimeni nu vine…. Defecțiunile caselor îmbătrânite: uscarea lemnăriei, lipsa centurii, lăsarea zidurilor, toate adunate cauzând liniilor inițiale ale jgheaburilor. Dar și neglijența de a lăsa natura să-și facă de cap, să depună mâluri, agestre – de-alde crengi, frunzișuri… îngrămădite, aduse de vânt și ploi -, iar când încerci să cureți, dai de un ciur, o sită cu ochiuri de la cele mai fine până la cele prin care trece lejer bobul de porumb. Reparația se întinde de la un metru, doi la întreg jgheabul de refăcut de nou. Așa a fost să fie pe partea de lângă alee, de la ușa principală de intrare până la primul colț de casă. Am cerut găleată, ne-am ,,înfruptat” cu nesaț din imul presărat cu de toate, i-am ,,adulmecat” miasmele putrede – nămolul de Râmnic e bomboană pe lângă compostul agestru, fără să mai afișăm minele agasate, simandicoase de băieți de oraș, se afundau degetele fără pic de ezitare și extrăgeau mizeria. Final de verdict: altul. Încă unul la bucătărie, unde am și servit câte ceva la insistențele fiicei-gazdă. Cel mai important, cel de la vecini, unde se renunțase, la înțelegere, la gard, de uz lor, cu scurgere spre stradă, dar la distanță considerabilă – mai bine de trei metri. Două burlane aruncătoare, dar nu direct din ștuț, ci trecute prin alambicurile ,,seurilor”. Și două mici probleme la tablă, picături strecurate la un luminator și pe panta opusă celei de la drum. Chiturile lui tata servind de bandaj și o foaie schimbată. Încă vreo câteva ciocane falțurilor și coamelor, ,,zâmbate” de la înghețuri.
