Propoziții pretențioase – Afurcai
Pentru meseria asta de tinichigiu trebuie să fii disponibil.
Clientul răbdător. Cu puțin noroc se putea ridica la rangul de primu-ntâi. Așa urcase și domnul Ureche în topul celor mai stringente lucrări. Probabil că l-a ajutat și statura, și afinitatea lui tata pentru profesori. Oricum, nu singurul care a sărit degrabă să servească prompt proprietarul, fiul, cadru didactic prin campusul universitar din Iași, îi trimisese oameni ca să îmbrace casa în haină ,,afânată” de polistiren expandat, s-o fasoneze cu decorativă, dar și să deretice prin curte și să nu-și lase părinții să se mai spetească. Ți-ai găsit! Aplecat aproape la nouăzeci de grade, domnul Ureche se înhăma la căruciorul fost cărător de butelie și bătea drumul de la mijloc de stradă, la vreo două case mai departe de fundătura lui nea Miron, până la piață. De vreo trei ori pe zi. Cu sau fără aghiotant, el șofer de cărucior sau nu, cu beteșugul ce l-a-ndoit de la mijloc, tot greu trebuie să fi fost să se care pe sine atâta amar de drum. De apreciat tenacitatea. Noi ajunsesem la final, la repus burlanele revopsite maro, la refăcut curbura seurilor și la câteva jghebulețe de noi la bucătăria de vară. Nu le regăsiți pe Google, instantaneele înmagazinate sunt din timpul lucrărilor de anvergură de preparat întâi pereții pentru rezistență, și pe interior, și pe exterior. În unul dintre ele regăsiți unul dintre zidarii aduși de departe preparând plasa sudată, uitat de administratorii hărților la blurarea feței. Precum și bradul de la colțul casei care ne-a cam incomodat să ne desfășurăm în voie, puținul loc dimprejurul lui, insuficient să ofere scărilor posibilitatea unei înălțimi și poziții corespunzătoare, ni se agerise mintea abia după primele două mutări cum și în ce fel să le poziționăm, deși la colțul opus ne mâncaseră zilele cele două cabluri de tensiune și telefon, forțându-ne să le glisăm la fiecare revenire asupra câtorva detalii omise sau neprevăzute. În dosul locuinței abia ne-am strecurat…. Degeaba precauții, degeaba mă agestii să nu-mi fac ferfeniță ținuta de lucru, gardul de plasă avea pe alocuri câte o sârmă răzleață, cât să sfâșie măcar poala tricoului și turul nădragilor.
Unele personaje sunt făcute să dispară din vederile cotidiene. Le mai țin minte doar unii, ca mine, chitit să le înțeleagă cândva debordarea. Inutilă…. Mă felicit uneori că țin televizorul deschis și ne mai potrivim momentele oportune. Doar ce-mi forțam creierii să-mi amintesc numele angajatoarei noastre, cum traversezi strada Jideni, pe colț, după punctul trafo, vajnica informație audio-video îmi oferă silaba salvatoare ,,ai”, suficientă să ofere restul: ,,da”. Adunați cele două particule și le veți vedea prin anii 90 bântuind centrul, liceul Vlahuță…. Totuși, un ban nu strică de la neamurile lui Mască, după ce mă afumase cu jumătățile de țigarete ani întregi și-mi bătuse mătușa toaca la Prahova. Și nu reușise să ne pună să cântăm la nunta verișoar-si. La Terasa Parc. Îi antamase pe cei trei de la…. nu Țăndărei, nici Făurei, ci Mărășești. Trioul Gibonu, Ionuț, Grăjdeanu. Agentei cu lucrarea i-am împlinit dorința, am comandat pentru acoperișul casei cumpărate de ,,nemțoaică” țiglă metalică și în patru zile am scos-o la capăt. După metoda de atunci. Holțșuruburile deasupra cutei. Și coamele nedesfoliate. Ce vremuri…. Tabla era placată cu folie. Un dram de ghinion ți-ar fi luat jumătate de oră la jupuitul unei singure foi. De acolo și teama că a șaptea zi ne taie serios din buget și desprinderea crestelor ne-ar fi furat serios din timp. Și poate mai bine am gândit. La o revizualizare anul trecut, am constatat că li s-a păstrat culoarea intactă, pe când a tablei s-a mătuit. N-a vrut jgheaburi și burlane, Aida a emis teoria unui buget restrâns la protejarea imobilului cumpărat, mai vechi, pentru a lucra și la interioare.
