Propoziții pretențioase

Chit ordinar. Ce preparat cu prafuri și uleiuri. Ce-l mai frământa tata! ,,Bre, scoți untul din el! Nu mai bine

Și-a scos din căușul minții…. Ca nenimeni. Casa casă. Camerele cu funcționări bine stabilite. Aproape. Le vede omul pe toate,

Îi descălțasem ,,botforii” și mama îl căina de vaietul de îngheț. Îi strângeam din când în când degetele de la

Pleci de la unul și ajungi la toți, câți poți. Îi știi, le-ai dat ,,Bună ziua”, te-ai mai și ciondănit

Vedeți cum suntem noi? Până-ntr-o zi mohorâtă, în stare să ne aducă…. Egoismul, cel care stropește pantalonii pe stradă, care

Și mintea asta! Le scoate…. Frânturi, partea de acompaniament, câteva versuri, o parte din solo într-o descendență bruscă, notă cu

Grija unui parcurs muzical impecabil. Aplecând urechea la tot. Reușind să mă distrag cu totul de la ceea ce-mi revenea.

Fiecare muzician are acea doză mărită de egoism când se vede acolo, sus, în atenția…. El, doar el, numai el.

Mă dezarmă, mă dezamăgi și mă posomorî indefinit. La primele probe, mai să ratez toate notele, mâinile înțepeniseră, nu mai

Planuri de lucru. Să nu cântăm haotic. Deci disciplină. Să venim cu noutăți tehnice muzicale. Să ne mai tragem de

Un absolvent de liceu era întotdeauna, după ce învățătura bacalaureală punea punct ciclului aproape obligatoriu, un element cu definire incertă.

Cine să ateste ,,calitățile”? ,,Bătrânii”, ,,greii”, confirmații. Le stăteam ca un ghimpe – nicio atipie în lumea cântăreților -, perete

La o țintuire de privire pe fiecare chip dintre cele trei, medic, babă de dat în bobi sau ființă de

,,Intră.” Așa brusc? Nicio nedumerire? Nu era ca acum. Cu ,,dacă-mi ajută Dumnezeu…” O convorbire în lăuntruri fără miză divină

Asceta viață din sine părea pe sfârșite. Eforturi zero. Făceam abstracție de oricine din jur, indiferent dacă eram înconjurat de

Arseși, suflete, arseși! Greu de crezut că arnica vindecă așa ceva. De fapt e imposibil. La ce boli se încadrează

N-am încercat remușcările. Războiul și crima mea, o poveste cu rădăcini într-o realitate finită, se petrecuseră. Atât. M-am arătat, în

Nea Miron. Un om înalt, nu știu cât de chipeș la tinerețe, fiindcă nici bătrân nu părea…. Aparent înalt. Sau

Interogarea de jos în sus avea însă aceeași direcție: de sus în jos. Cum să ne arogăm noi cunoașterea operațiunilor

Din drag de meserie. Altfel n-aș fi muncit o clipă. Și eu cu același mental ca generația mea și mai