Propoziții pretențioase – Arzuri
Interogarea de jos în sus avea însă aceeași direcție: de sus în jos.
Cum să ne arogăm noi cunoașterea operațiunilor pe care le facem? Atunci a sosit și adunarea rămasă în minte, D. Emil adăugând zidăria celor peste douăzeci și unu de îndeletniciri pe care și le atribuia cu emfază, cu mâinile prinse în față, cu privirea către mine, eu cățărat pe schelă pe la nivelul catului unu, asigurându-mă de puținătatea științei mele.
Un soi de înfumurare la el. La mine un altul. O mică nebunie a tânărului în fața tuturor și toatelor. Pe care o expusesem fără teamă, căci, în ciuda aparentei lipse a experienței, îmi căta mâna prin multe și iscodind, îmi mai și reușeau. Dar, să fii salahor celor doi zidari nu constituia vreun test pentru intrarea în facultate, cum ratasem deja, ci doar o trebăluială obositoare și murdară. ,,Sorine! Mortar!” Sau cărămidă. La discreția lui Frâncu. Primul adjunct al zidarului principal, meseriașul Victor. El învârtea mistria măiastru în cancioc. ,,Cum arunci mata, nea… mai rar!” Naturalețe, tencuitul în sânge. Ten arămiu, prins pe arșiță în copilărie și adolescență, însă și din fașă, mână sigură și-un poigné mai ceva ca al meu mânuind arcușul.
O construcție durează. Până faci mortarul, până ridici bolțarii, până verifici alinierea pe orizontală și verticală… te apucă Gustarul. Ultima operațiune ținea de dorința mea de a adăuga meseriilor directorului încă una. Desenator de litere. Devenisem deja depozitarul câtorva…. Pe firmamentul clădirii și cele două panouri plasate pe frontispiciile celor două terase de depozitare a cântarelor și altor lucrări în pregătire. Mare: Metrologie și Vulcanizare. Și cunoscutele sloganuri și devize: ,,Trăiască partidul comunist!” și ,,Eu muncesc, eu produc, eu controlez” Fără îndoială, mă supervizase în câteva rânduri, dar schimbase poziția brațelor într-o îmbrățișare a halatului kaki la piept, asistă, se pare, mulțumit că-i ieșise încă un plan după voie.
Ce fusese și ce se pusese în loc. Uși de fier în locul celor de lemn, rame din cornier în locul geamurilor, ciment peste tot, două motoare înțepenite în zidul din spate pentru aerisire, un polizor în plus și camere separate pentru nea Avram, un vestiar mai micuț, mai intim, o încăpere pentru cântarele de etalonare și ,,hala” principală pentru lucrări de lăcătușerie, cam cât trei dintre oricare celelalte. Ciment și asfalt în locul buruienilor, curte acolo unde pășteau caii de potcovit sau vitele după terminarea programului.
Și noi. Cu tot cu cei trei vulcanizatori, în ultima cămară, din dreapta, îngustă. Și maistrul Miron. Care, la fel ca la Siloz, de acolo pornisem a vă relata, își făcuse un obicei din a ieși pe poartă și a se înfățișa la noul atelier prin față. Ceea ce ne producea – scuzați ucenicii nătângi și prea puțin educați – hazul total.
