Propoziții pretențioase – Artose
Din drag de meserie. Altfel n-aș fi muncit o clipă.
Și eu cu același mental ca generația mea și mai toate actuale. Până să-mi placă să iasă și altceva din degetele mele în afara sunetelor. De dragul provocărilor. O auto provocare. Prima să fi reîntregit perioada scribului de partid.
Vremuri bune pentru extinderi. Clădirea aparținând CAP Rm. Sărat, atelierul în care obezile-și regăseau calea dreaptă, potcoavele se-ncaiau mănușă pe copita murgilor își pierduse strălucirea de altădată și utilitatea. Motivul real: Intercoop-ul avea gânduri mărețe. Între birourile cooperativei și rotăriei pusese fundația unei linii de asamblare Aro. Prin peregrinările sale după câte o lucrărică pentru prea multele echipe de lăcătuși și sudori, reușise să prindă ideea adevăratei industrii, încurajat, probabil, dar și sigur, de prezentările reportajelor autoturismului fantastic, ce arătau cum lua pieptiș steiurile și se strecura șerpește printre arțari, cum sfârâiau tălpile cauciucate pe solul asanat natural de soare în deșert, pe arșița cea mai cumplită, încât îl asedie și acapară cu totul planul transformării unor ateliere răzlețe, minuscule la începuturi și visa deja la marea uzină AEIPI. N-am mai pus puncte abrevierii. Își închipuie oricine ce avea să urmeze. Asfalt peste tot cimentul platformelor de circulație cimentate, refacerea spațiilor de lucru, mutarea unora, extinderea altora.
Nu era tata cel mai căutat meseriaș, chiar dacă era mai mereu acolo unde lucrurile complicate cereau o soluție bună și trainică, bătaia peștelui se transfera din zi în zi către zona auto, mecanicii, tinichigiii, vopsitorii și electricienii treceau încet de la camioane și tractoare către automobilele particulare. Și Dumitru Emil simțise trendul. Oprindu-se la ,,motorișca” pârțâitoare căreia îi vedea secțiuni executate pe la turnătorie, prin secția debitare….
Să-l fi incomodat? ,,Arului” nostru din dosul curții întreprinderii să-i fi găsit o altă funcțiune? Ne aruncă, s-o spunem clar, dincolo de granițele obișnuite, peste gard, exact în spatele clădirii portarului. Dar să vă spun….
Cum. Se ia o clădire, în speță cea de uz cailor și căruțelor, se restaurează, se împrejmuiește și se da spre folosul metrologiei și vulcanizării. Trei cămăruțe și o ,,sufragerie”. După cât putea să ofere, cât i se putea oferi și cam atât. ,,Inginerie” ,,pusă” în practică de tov director. Prin mâinile prea bătucite ale lui Victor, ale lui Frâncu, ale mele și a încă unui ucenic de prin ograda mecanicilor. Ridicarea zidului din față, schimbarea într-un singur plan a acoperișului – o apă în limbajul dulgherilor -, ascuns de ochii vizitatorilor, o magazie lipită de spate, încropită din trei plăci de beton, acoperită de căpriori viguroși și plăci de eternit, la fel ca ,,vecina”, zăplazul din șipci și panouri metalice și două terase de-a stânga și de-a dreapta.
Toate întru completarea jumătății a doua a armatei.
