CulturăSpații culturale

Spații culturale nr. 67 (8)

Adrian MUNTEANU

LECTURI REGĂSITE
Episodul 13

20 aprilie 1988

Mai departe, textul spectacolului, al scenariului conceput după primele două romane ale lui Gheorghe Crăciun. Mă întreb, Luiza să fie și ea profesoară? Atunci ar fi și această posibilă inserție:

Luiza: Ia te uită! (găsește niște foi, poate niște extemporale) (către Vlad). Abia fusesem repartizată. Începusem cât de cât să-mi disting elevii după nume și fizionomii. Într-o oră am rugat copiii din clasa a V-a să scrie pe o foaie de hârtie întrebarea: Ce înseamnă a trăi?, la care să răspundă fiecare din mintea lui, fără teamă, ca și cum nici n-ar fi la școală.
Să-i fi văzut! M-au privit mai întâi cu uluire, neîncredere și oarecare veselie, apoi s-au codit cât s-au codit, și-au încrețit frunțile, și-au ciufulit creștetele greu încercate de această problemă logică și ontologică, și în cele din urmă (arată spre foi) au scris cum au putut și au crezut:
(urmează răspunsurile ce se vor intercala cu celelalte dialoguri, pe parcursul desfășurării spectacolului):
„a trăi înseamnă adică eu sunt bine sănătos și trăiesc mult.”
„a trăi înseamnă că omul își câștigă pâinea singur, dar dacă e mort nu-și mai câștigă pâinea.”
„a trăi înseamnă că te vei distra și ai viață.”
„a trăi înseamnă să văd și eu ce este pe lumea asta și să cunosc și să învăț cu cuvinte frumoase.”
„a nu muri.”
„însemnătatea de a trăi. Noi trăim astăzi căci așa ne-a lăsat Dumnezeu pe pământul acesta.”
„a trăi înseamnă să avem cu ce să ne îmbrăcăm, cu ce să ne încălțăm, ce să mâncăm.”
„a trăi înseamnă pentru ca să muncim, să vedem și noi ce este.”
„a trăi înseamnă a duce o viață liberă.”
„a trăi înseamnă a vorbi, a mișca, că dacă mori nu mai gândești și cât trăiești gândești.”
„a trăi înseamnă a nu fi puturos.”
„a trăi înseamnă că omul are un suflet, că el merge și face orice vrea iar după ce moare nu mai poate face nimic.”
„a trăi înseamnă a hotărî.”
„a trăi înseamnă a învăța la școală, a merge la servici, a face diferite lucruri cu mâna.”
„noi trebuie să trăim, trebuie să mâncăm curat nu mizerabil.”
„a trăi eu cred că trebuie să fim foarte bine și să ne îngrjim și să ne ferim de microbi.”
„înseamnă viața oamenilor.”
„a trăi înseamnă a păstra viața și a fi vesel întotdeauna.”

Bătrânul: Ai grijă, mă băiete, mă, ai grijă! Tu te aprinzi ușor și nu mai vezi, parcă-ți ia Necuratul ochii, nu mai vrei să asculți. Ei, acu a trecut, ce-a fost a fost și basta. Se păcălește omu, n-o brodește chiar de la început. Așa a fost să fie. Femeia e parșivă și greu de priceput, te vinde și te cumpără un-doi! N-a fost cazu la tine, că nu te-a înșelat, n-ai ce să-i reproșezi. Naiba s-o ia de viață. Da voi ați fost prea cruzi, tineri și fără minte. Credeați că tot ce zboară se mănâncă. Și căpoși, și căpoși fără pereche! Iubirea trece și ea prin stomac și fără bunăstare, fără un dram de cheag, ce viață mai e aia? Numai cu pupături și giugiuleli și stat în pat nu se face o casă. Și să nu știi tu să faci o ciorbă, să coși un nasture… Trebuie să fim și practici, asta-i treaba. Ăsta e adevărul, nu ăla din romane, gărgăuni și prostii.
De-asta-ți spun să ai grijă. Te-ai mai copt și tu la minte. Te-ai păcălit o dată, nu mai poți…
Să fie gospodină și curată și să-și vadă de treabă. Că intelectualele de azi ce să-ți mai zic. Cine-i femeia asta, cum arată? I-ai cunoscut părinții, ce sînt ei? Și fă cumva să ne-o prezinți și nouă, s-o vedem, s-o cunoaștem, că vorba aia, de!

21 aprilie 1988

Octavian (eventual): Bine, mă tatule, dar tu nu înțelegi că nu mai sunt copil?

Vlad (citind din propriul carnet): Ce poate asigura una și aceeași Casă de comenzi:
– dezinsecții
– deratizări
– bătut covoare
– spălat
– călcat
– mijlociri vânzări-cumpărări imobile
– traduceri din limbi străine

Vlad (idem): „N-am înțeles niciodată această problemă a subiectului. Nu i-am priceput niciodată pe căutătorii de subiecte, pe cei care declară că au ceva în lucru, o întâmplare, un fapt zguduitor și interesant (…) Ar însemna că o bună parte din viața noastră nu are pur și simplu o semnificație demnă de atenție, ce merită a fi cunoscută. Știu, nu mi s-a întâmplat până acum să aflu despre mine că aș fi un bun povestitor. Nu prea știu să povestesc, e adevărat, și asta nu pentru că nu aș avea ce spune. Viața mea e și ea plină de amintiri esențiale, la care însă nu prea știu cum să mă gândesc pentru a fi sigur că nu le deformez, că nu le expun într-un mod fundamental eronat.”

Tea (voce): „Știi cum a apărut viața pe pământ?
Când nu era nici un om, nu era nici un microb. Puteai să mănânci nisip și nu mureai, puteai să mănânci coji de ouă și nu mureai, puteai să mănânci flori și nu mureai. Puteai să mănânci hârtie și nu mureai. Ba nu, de hârtie mureai…”

22 aprilie 1988

Dar dacă ar fi și proiecții la epidiascop?
Cu un text ca acesta:

1. Tov Învățătoară,
Eu nu știu cie se poate întîmpla cu aciest elev. Care văd în carnetul lui de elev numai scrisuri de dvs, de faptele rele cie lea făcut acolo în orele de învățămînt. Da eu în calitate de părinte alui elevului am loat toate măsurile cie mia aparținut.

2. Eu revin cu rugămintea în fața dumneavoastră dea cierceta toate cunoștințele alui elevului Iacob că dacă poate suporta învățămîntu mai departe în sitoațiea în care se prezintă.

3. Tocmai ieu iam rupt aciest carnet să nu mai aivă la el fără aciest carnet poate să învețe dacă are minte bună el a avut tot mereu la el toate caietele strict neciesare materilor și totuși văd că iați scris că na avut caiet de citire gramatică compunere e ciel mai obraznic.

4. Dvs să nu faceți o greșeală cu aciest elev venit ca săși poată continua clasele generale aici la dvs. Cu regret dar cum mati jicnit cu impresia că vă dați seama că nu are părinți din contră are tată cu o pregătire technică și decorat. Așa că să nu mai vorbiți ce nu ie.
Tov tată Iacob Ghe

24 aprilie 1988

Bătrânul: Slavă domnului, nu ieșisem încă la pensie, nu mă hodorogisem, nu ajunsesem să-mi lege femeia șireturile de la pantofi.
(către Octavian): Da, da, i-adevărat, nu zic că nu te-a iubit, da asta nu-i destul. Cu un bărbat ca tine, dacă nu ești supusă și răbdătoare, nu e chip să trăiești. Ești dificil și mofturos și îți place să domini și nu suporți să fii luat la rost. Erați ca doi cocoși. Măcar ea să fi fost mai dispusă să lase. Dacă unul cedează atunci mai e ce e.

Ce va putea fi reliefat în spectacol: motivul cuplului văzut din ambele unghiuri (el-ea, Vlad-Luiza)

25 aprilie 1988

Despre ultima carte a lui Gheorghe Crăciun:

„proză textualistă, o lectură care-l invită pe cititor la colaborarea cu autorul.”

„roman reprezentativ pentru noua structură romanescă. Nu abandonează problematica omului.”

Motive – al iubirii (problema cuplului)
– contactul cu realitatea
– actul producerii literaturii

„viața apare așa cum este, privită și auzită de foarte aproape. Lumea văzută ca „un ciorchine de fapte și descrieri”. Ea devine „text” care, la rândul lui, este și el „un ciorchine”.

13 mai 1988

Nu, n-a fost timp gol:

– finalizat piesa
– bătut la mașină, convocat distribuția, câteva repetiții (azi urcat pe scenă)
– terminat scenariul pentru spectacolul de muzică și poezie ”Jocul cercului”.
– realizat două texte pentru Dan (Festivalul de la Mamaia)
– gradul I pentru Viorica (umblat cu Cerghit).

14 mai 1988

Trebuie să transcriu două scene din „Sinucigașul” de Nikolai Erdman (26-27 și 28) Actul II. Sunt atât de vizuale. Mi se perindă prin fața ochilor fiecare gest al personajelor.

Scena 26

(Intră o femeie bătrână și un tânăr. Acesta ține în mână un cufăraș și o boccea)
Bătrâna: Poate să șadă un pic la dumneavoastră?
Semion: Cine?
Bătrâna: Ăsta e nepotul mătușii Anisia. A venit la ea, dar ușa e zăvorâtă. Lăsați-l să șadă un pic, o aduc degrabă pe mătușă-sa. Nu o să vă supere cu nimic, e liniștit.
Semion: Lasă-l să șadă (Bătrâna iese. Tânărul se așează)

Scena 27

Semion: Care este părerea dumitale, tinere… În numele cerului, nu mă-ntrerupe, gândește mai întâi. Închipuie-ți că mâine la ora 12 iei în mână un revolver… nu mă-ntrerupe, pentru numele lui Dumnezeu… Să presupunem… Îl iei și bagi țeava în gură… Bun. Să presupunem că-l bagi în gură. Și când l-ai băgat în gură, se iscă o secundă. Să încercăm să cercetăm această secundă din punct de vedere filozofic. Ce este o secundă din punct de vedere filozofic. Ce este o secundă. Tic-tac. Iar între tic și tac se află un perete. Da, un perete, adică țeava unui revolver. Înțelegi? Aici-tic, Aici-tac. Și tic, tinere, înseamnă încă totul. Iar tac, tinere, nu mai e nimic. Înțelegi? Și de ce? Pentru că aici se află cocoșul. Să privim acest cocoș din punct de vedere filozofic. Deci, să-l privim. L-ai privit. Apeși pe el. Atunci răsună un pif-paf. Și iată, pif mai ține de tic, dar paf este deja tac. Deci tot ce privește pe tic și pif înțeleg foarte bine. Dar ceea ce privește pe tac și paf, pur și simplu nu pot să înțeleg.Tic. Aici exist în primul rând eu însumi, și există pentru mine soția mea, soacra, soarele, aerul și apa. Tac – și iată cum nu mai am soție… De fapt – fără soție, asta mai înțeleg. Dar fără mine însumi, asta n-o pot înțelege în nici un chip. Cum vine de fapt asta – eu fără mine însumi? Înțelegi, eu? Eu personal. Poțiekalnikov. Un-om-întreg. Să ne apropiem de om din punct de vedere filozofic. Darwin ne-a demonstrat în searbădul limbaj al cifrelor că omul este doar o celulă. Pentru Dumnezeu, nu mă întrerupe. Omul e o celulă. Și-n această celulă se zbate un suflet. Asta o înțeleg. Tragi, distrugi cu împușcătura celula, și sufletul zboară din ea. Zboară afară. Zboară. Natural, zboară și strigă: „Osana! Osana!”. Bineînțeles, Dumnezeu îl cheamă la el. „Al cui ești tu?” îl întreabă. „Al lui Poțiekalnikov” – „Ai suferit?” – „Am suferit.” – „Bine, atunci du-te și odihnește-te.” Și atunci sufletul se odihnește și cântă un cântec de seară (cântă) „Slăvit fie domnul în cer și pe pământ, pace oamenilor de bună credință…” Asta o înțeleg. Bine, și dacă celula e goală? Dacă nu există suflet? Atunci ce? Cum? Ce crezi? Există sau nu lumea de apoi? Te întreb, există lumea de apoi, sau nu există? (îl scutură) Te întreb, există sau nu există? Da sau nu? Răspunde-mi! Spune!

Scena 28

Bătrâna (revine): Multe mulțumiri. Am primit cheia de la ușa mătușii Anisia. Că ăsta, săracu, îi surdo-mut. A venit aici și nu știe să vorbească. Cu multe mulțumiri. (Bătrâna și tânărul ies).
Sau:
Serafima: La noi este de lucru pentru toată omenirea.

Maria: Dar din ce cauză nu muncesc toți?

Serafima: Din cauză de protecție.

Maria: Cum așa?

Serafima: Pentru că în Rusia este atâta de lucru, încât protecția nu ajunge pentru toate slujbele. Să zicem că aici este un loc de muncă. Atunci rămâne neocupat. Dacă Senicika are protecție, o să se găsească și o slujbă. Nici o grijă.

Tot de acolo:
Semion: …când îi tai unei găini capul, ea aleargă prin curte cu capul tăiat; din partea mea pot trăi și cu capul tăiat, numai să trăiesc! Tovarăși, nu vreau să mor, nici pentru mine, nici pentru ăștia, nici pentru clasă, nici pentru omenire, nici pentru soția mea, Maria. În viață puteți fi rudele, prietenii, vecinii mei. Dar față-n față cu moartea, ce poate fi mai apropiat, mai iubit, mai drag decât propria mână, propriul picior, propria burtă. M-am îndrăgostit de burta mea, tovarăși. Tovarăși, m-am îndrăgostit cu pasiune de burta mea!

și mai departe: „pe lume nu este decât omul, care trăiește și care nu se teme de nimic pe lumea asta decât de moarte.”

9 iunie 1988

Evgheni Evtușenko:
– „Istoria aceea cu literă mare o alcătuiesc, de fapt, istoriile cu literă mică.”

– poezii „dative” (=scrise pentru anumite date festive)

– Salvator Allende: „puterea absolută reprezintă o jignitoare neîncredere față de ceilalți.”
„politica este un produs al slăbiciunilor omenești. Un individ conștient nu are nevoie să fie guvernat. El nu-și va folosi niciodată libertatea împotriva libertății altora.”

– Tiolkovski – (răspunzând la întrebarea: „dacă există civilizații extraterestre superioare, de ce nu încearcă să intre în contact cu noi?”) :
„Oare aflându-ne în fața unei furnici, am încerca noi să intrăm în contact cu furnicile?”
Pesimism energizant: „Viața e jignitor de scurtă. O biată fărâmitură în palma veșniciei. Deseori omul moare nefericit numai pentru că n-a avut îndestul timp să devină fericit.”

Trei scrisori în trei zile (după ce am amânat o lună și jumătate):
-Los Angeles
– Hadera
– Târgu Mureș

(Va urma)


Lidia GROSU

RĂSFĂŢ AL CREĂRII DE ARMONII…

Această frăţească atitudine
nu întârzie
să se reflecte piscuri de stea,
un răsfăţ al creării de armonii
ce îţi motivează zborul extins:
aici, bucuriile toate,
cu semne de exclamare,
la unison s-au aprins:
vor aborda înălţimea.

…Moderată de inima raţiunii,
emoţia mea
nu trişează cu creierul inimii –
se face comodă în cadrul în care
acesta-i veghează
energiile perindate
prin fiecare cuvânt,
invitat la balul trăirii.

Această frăţească atitudine
e un răsfăţ al creării de armonii
între gând şi trăire –
veridică intrare
în graţiile POEZIEI…


PE CORZI DE AMINTIRI, ANII NOŞTRI

anii noştri,
rânduiţi pe corzi de-amintiri,
ne dezbracă de depărtări
intonând atingerea
de anotimpuri zbenguitoare
ce-mbrăţişează dorinţa de ele
din noi

rugi de un alb imaculat
odihnesc în ele-nălţarea bisericii,
destituind trecerea
din funcţia ei de primat
rămânem instantaneu,
punctul sublim care ne-a recrutat…


UN PACT VOI FACE C-O TENDINŢĂ NOUĂ

Un pact voi face c-o tendinţă nouă
De-a suprima înşelătoarea scuză
Pentru-anotimpu-n care veşnic plouă
Şi-n care norul-jude mă acuză
Că udă-aş fi…
Că… nu i-ar fi pe plac
Fotosinteza
care-n mine ar renaşte
Un germene-al speranţei – la atac
Când un nimic, sub orice unghi, ne paşte

…Tot golul are-o mină fandosită
Ce îşi extinde spaţiul fulminant.
…Eu scuzele mereu le trec prin sită
Şi sticla o separ de diamant
Speranţa mi se scutură – de frică,
Nicicând vreo ploaie rea m-ar mai uda,
Neliniştea-mi în două se despică
Şi, sol fertil, devine pace-a mea.


AZI VOI RÂVNI UN PRAG AL TINEREȚII…

Azi voi râvni un prag al tinereții
Și Cel de Sus renașterea-mi va scrie-o
Pe-o filă – într-un zbor al libertății –
Ce-i mângâiat de-o pană veșnic vie.

Toți sorii din iubiri îi voi trezi
Pentru-a-mi curta amurgurile toate
Și pulbere de zi vor deveni
Peste-al meu glob de vise colorate

Prioritar îmi vor alege al meu braț
Și cursei unui vers, din dor de dor,
Îi vor ceda – pentru a-mi ține saț
Sărutul unei noi ghidate sorți
De Cel care-mi dorește fericirea,
Iar eu a o găsi mă îndoiesc
În timp ce mă surprind de-a mea-mplinire
Pe care numai Lui i-o datorez…


ÎN VEŞNICIA DE A IUBI

Desemnaţi
„campioni mondiali
la energii pozitive”,
vom broda această poezie
a zâmbetului fericit
pe pânza prieteniei
ce are nimic a împărţi
decât veşnicia iubirii.

Lumină se va numi
şi vom gusta din ea fiecare,
pe rând,
cu mâna pe inimă,
pentru a nu dispărea
acest izvor infinit
de fluizi
cu cerul din noi licărind
de stelele născătoare de stele

O vom cinsti
până când întunericul
va apune în zorii grăbiţi
să-şi onoreze veşnicul anotimp
al Poeziei
tuturor anotimpurilor –:
IUBIREA DE NOI…
Va fi doar… LUMINĂ…


DEMNĂ CONTINUITATE DE NEAM

Mire şi mireasă,
această zi vom considera-o lumină…
A mea şi a ta…
Răsărită dintr-o inimă de femeie
şi una de bărbat…

Cea de femeie
are numele „mama”…
Şi toate mamele din arborele genealogic –
al meu şi al tău –
vorbesc prin inimile noastre –
a mea şi a ta…

Cea de bărbat
poartă numele „tata”…
Şi toţi taţii din arborele genealogic
– al meu şi al tău –
vorbesc prin inimile noastre –
a mea şi a ta…

Mire şi mireasă
Suntem sfera încăpătoare a iubirii
pe care am moştenit-o
de la inima cea de femeie şi cea de bărbat.
Vorbesc în noi generaţii:
suntem demna continuitate de Neam


FAPTE CULTURALE

Duminică, 17 noiembrie 2019, la Buzău, s-a desfășurat ediția pilot a Clubului de lectură „Noise poetry”, la inițiativa poetului Mihai Marian (pseudonim „negru opac”) și în parteneriat cu ArteCarte și revista „Literadura”. Au participat poeți tineri; Vlad Mușat (Ploiești), Ionuț Dumitru (Buzău), alături de poeți/ prozatori/ critici literari cunoscuți deja în mediul artistic: Valeria Manta Tăicuțu, Gina Zaharia, Lucian Mănăilescu, Nicolai Tăicuțu, Mihaela Roxana Boboc, Mariana Cabel, Stan Brebenel, Sorin Călin, Viorel Dodan, Mihai M. Macovei, Tudor Cicu, Alexandru și Andrei Bolache, Laura Cozma, precum și iubitori, pur și simplu, de poezie.
Manifestarea a fost moderată de poetul Teo Cabel.


Deea STATE

Aș vrea…

Aș vrea să fiu o pasăre,
Să pot zbura…
Aș vrea să fiu o carte deschisă…
Un izvor neîntrerupt de taine.
Aș vrea să pot strivi
Răutatea care dăinuie în noi,
Când timpul e prea scurt
Pentru egoism…
Aș vrea… tu ce ai vrea?
Dar știm ce vrem?!
Știm ce suntem?!
Măcar am putea descoperi,
Înainte ca ceilalți
Să afle cine suntem!
… și dacă știm,
Știm ce putem deveni?!


Căutare

Oarbă rătăcesc într-o beznă absurdă,
Cumplită panică mă cuprinde.
Vreau să fug,
Dar mă pierd în groaza întunericului,
Fără ieșire.
Încerc s-ajung la tine,
Caut cărarea ce vreau s-o urmez.
De-aș găsi poteca
Dinspre speranță și împlinire,
Aș spune c-am găsit
Drumul ce-l caut neîncetat.


Atâtea și atâtea…

Nimic și totuși atâtea…
Treburi neduse până la capăt, condiții precare,
Încercări eșuate, clipe pierdute în zadar,
Scuze fără rost, adevăruri nespuse,
Răutăți gratuite, ambiții fără rost,
Vorbe inutile, priviri pe furiș,
Vise uitate, iubiri absconse,
Briliante neșlefuite printe bucățele de cristal…

Atâtea și atâtea…
Satisfacții bine meritate, idealuri înfăptuite
Prin intensitatea și statornicia dorinței,
Persoane valoroase, optimiste și luptătoare,
Respect și responsabilitate,
Zâmbete în priviri, fericiri de-o clipă,
Iubiri împlinite, clipe savurate,
Vorbe frumoase, amintiri de neuitat…


Din ruinele vieții mele

Din ruinele vieții mele răsar amintiri, filă de filă,
Ce-mi tulbură liniștea și mă trimit în trecut.
Sunt sentimente păstrate în taină, trăite profund,
Mărturisiri sincere unor pagini goale, dornice de a fi
Martorele unor cuvinte pornite din suflet,
Șlefuite din condei și prăfuite de timp…
Admir ruinele vieții mele și râd isteric înghițind tăcerea,
Apoi dispar fantomatic deschizând cartea.
În fiecare pagină mă regăsesc pe mine… dar și
Persoanele care au fost parte din viața mea.
Răsfoiesc, în taină, fiecare filă ce-mi trezește amintiri.
Poți fi chiar și tu, fără să-ți dai seama, cititorule,
O părticică din ruinele vieții mele,
Păstrată, cu grijă, într-un colț de suflet
Și consemnată din suflet pentru a dăinui pururi…


Iluzie

Mă plimb prin iad cu tălpile goale,
Roșii, arse de căldura în exces
Și nu văd vreo portiță de scăpare…
Ați văzut oameni fericiți, care merg
Pe stradă și parcă radiază?
Uneori mă regăsesc în situația asta,
Dar ochii și-au pierdut din strălucire
Sunt triști?!
Sunt mați…
A început să-mi fie greu de-atâta fericire…
E totul o iluzie optică, dar nu știu dacă
Iluzia este iadul sau fericirea!

(Din volumul Elixir pentru suflet/ Elixir pour l’âme, Editura Fast Editing, 2019)

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share