Literadura nr. 12 (8)
Camelia SAVA
Când focul arde în cuvinte
Cuvintele pot mângâia, pot tăia în
carnea vie a realității, pot scormoni în
lada de gunoi a istoriei, pot capta
atenția în mod dureros. Cuvintele pot arde
odată cu trupurile, așa cum este cazul cu
poezia Vioricăi Răduță, care a dat la iveală un
volum nou cu o lirică gravă, impresionantă, și
anume ARSURA UMBLĂ DUPĂ TRUP,
apărut la Editura Next Page, București, 2018.
Evenimentul tragic de la Colectiv, din capitala
țării, unde au ars 66 de tineri la un concert de
muzică rock este punctul de plecare pentru
inspirația eului liric profund afectat de
suferința umană în cele mai grave forme –
combustia care are loc sub ochii noștri, la
televizor, în poezie, în sufletul nostru, în
conștiința colectivă… flăcările devin motive
pentru versuri foarte sugestive, tragedia fiind
apăsătoare pentru privitor, iar pentru cel
implicat însemnând iadul coborât pe pământ
într-o clipă…
Viorica Răduță are curajul de a spune în
versurile sale povestea vieții și a morții fără
moarte și fără tinerețe sau bătrânețe…
chipurile celor dispăruți sunt rememorate prin
poemele contorsionate ca muzicalitate și
expresivitate, printr-o poematică a iadului
transformat în șocul colectiv fatidic, în
eveniment național dureros, căci societatea
este datoare să nu uite, să acționeze în mod
constant spre a dovedi că moartea pândește la
orice pas, nu alege pe cine să ia… Astfel,
poeta aduce laolaltă suferința arșilor, dar și
aviilor, pe de o parte sunt zugrăvite chipurile
„părinților/cioplite pe hol în spital”, de partea
morții fiind numele celor căzuți în haosul
flăcărilor: Anda, Elena, Alexandra, Florin,
Daniel, Ionuț, Adrian sunt doar câțiva din cei
care „mocnesc înăuntru”, devenind
„murmure”!
Arșii, pielea, fumul, sacii, carnea, lumânarea,
aminirea, mormântul, clopotul, șoapta,
plânsul reconstituie un univers carbonizat,
multiplicat la nesfârșit, căci unde e foc, nu
există speranță. Începutul este imprevizibil,
noaptea îmbracă un concert de muzică rock și
destinul tinerilor se frânge în mod îngrozitor
(se spune că moartea arșilor e cea mai
chinuitoare dintre toate felurile în care ai
putea muri) – carnea se desprinde, sufletul se
desprinde, cuvintele și lacrimile sunt de
prisos, căci „arsura din strigătul mamei/ din
tată prieten/ din folie” nu aduce decât
dezastrul.
Titlurile metaforice sunt niște picturi
suprarealiste, versurile sunt litanii, noi suntem
aici: cei rămași vii nu trebuie să lăsăm să se
aștearnă uitarea, nepăsarea, ci trebuie să
învățăm că moartea lor e o lecție importantă
în societatea contemporană plină de capcane
și să le cinstim memoria – „și Doamne și
Doamne și Doamne și Doamne și/ Doamne și
Doamne și Doamne și Doamne…/ au murit cu
zile”.
Mihai VINTILĂ
Pirapitinga. Facebook, ultima frontieră
Adi G. Secară este un nume bine
cunoscut în arealul Dunării de Jos.
Remarcat mai ales ca un fin critic de
întâmpinare, Adi este de fapt la origine, poet.
Și-a semnat cărțile până acum cu a.g. secară și
iată că pentru acest roman a ales dezvăluirea
primului nume. O fi o strategie proprie prin
care poetul și criticul să fie diferențiați de
autorul de romane. Având studii aprofundate
în filosofie, autorul este în primul val al
literaturii gălățene de azi.
Pirapitinga se vrea a fi un roman. În primul
rând el a fost construit altfel, în fața
publicului, în fața cititorului. Împreună cu alți
trei scriitori, toți aflați la primul roman,
Secară și-a arătat mecanismele scrierii sale
prin evenimente publice desfășurate în cadrul
librăriei Humanitas din Galați. Proiectul s-a
numit IV Romane de unde și colecția editurii
Brumar, Colecția IV Romane unde toate
aceste cărți sunt publicate: Octavian Miclescu
cu Vânzătorul de margarete, Tudor Neacșu cu
Karga și Andrei Velea cu #Agora alături de
acest Pirapitinga al lui Adi G. Secară.
De la primele pagini ni se conturează o
poveste contemporană a unei familii prinse
într-un păienjeniș de evenimente zilnice,
repetitive, care îl fac pe el, să caute altceva. El
este Andri Kipriani, poet gălățean, introdus în
gașca amintită mai sus la fel cum Radu Pavel
Gheo s-a introdus pe el însuși în romanul
Disco Titanic. Andri Kipriani este un alter
ego al poetului a.g. secară, doar al poetului.
Structurat în părți, asemenea unor regate bine
delimitate, volumul nu are o construcție
clasică de roman. Este dacă vreți ceea ce se
cheamă un roman modern. Merge în primele
capitole după modelul Cărtărescian iar în
ultimul, de exemplu, abandonează modelul
pentru a plonja într-un realism fabricat, un
realism de plastic bazat doar pe imagine și
percepție, pe resorturi care nu țin de logică și
care ar trebui să miște suflete dar care, în
schimb, degenerează în grotesc.
Construit pe mai multe planuri, Pirapitinga
utilizează mai multe tehnici, autorul
nerămânând într-un final fidel niciuneia dintre
ele. Avem o încercare timidă de jurnal
Cărtărescian, apoi de roman în roman, apoi
suntem iar într-un fel de Solenoid
Cărtărescian pentru a ajunge la integrarea
poeziei în roman. Capitolul Minima erotica:
cu și fără diacritice este de tipul inserției
folosite de Lucian Mîndruță într-o carte de-a
sa eșuată din punct de vedere estetic dar, cu
mai multe cuvinte aflate la limita decenței.
Teodor Baconschi a văzut bine în Facebook –
fabrica de narcisism astfel de abordări care
acum iată capătă formă și drept la viață
literară într-un capitol de roman. Este aici o
frondă a lui a.g.secară, un fel de iată că este
ușor a scrie astfel. Avem un Gălățanu în
format de roman, mult mai stilizat și mai
pudic dar, totuși, plin de cuvinte injurioase.
Acest capitol cred că ar putea fi citit de orice
cocalar cu sentimentul că se scrie și pe gustul
lui. Tehnica fragmentelor e folosită pentru a
contura sentimentul defazării și a instabilității
generate de fenomenul facebook-ului. Partea a
IV-a se vrea ruptă din clasicii literaturii de
consum, cu o descriere simplă de evenimente
liniare sparte într-un final de o întorsătură de
maestru, de un ceva, care șochează.
Andri Kipriani pe lângă viața de familie duce
o viață paralelă pe facebook. Acolo își
dezvăluie duplicitatea, sentimentele ascunse,
ideile erotice și angoasele. Deși își iubește
familia ține totul separat, fiecare lucru în
lumea lui. Evenimentele zilnice sunt
amestecate cu idei literare, cu explicații care
mai de care mai aiuritoare folosite pentru a
contura universul plat în care își duce viața
acest poet cu tendințe de mic Cărtărescu.
Întâlnirea cu o fostă iubită care acum a
devenit o mărime locală la o televiziune îi
oferă lui Andri posibilitatea evadării, supapa
de care avea nevoie pentru a nu exploda. În
fapt romanul este imaginea acestei supape
care descarcă tensiunea pe internet în timp ce
banalul mănâncă zile din viață.
Poezia din interior e poezie precum cea de la
pagina 70 din care redau un fragment:
Iubirea asta care te hipnotizează
ca un șarpe care a creat o lume mai mică/
într-o lume mai mare/ știind că o iubire nu
poate fi mai mare decât altă iubire/ dar
sâsâind că în lumea lui totul este posibil//
iubirea asta care te mușcă/ ca un amant care
mai are mâini și picioare/ care crede în
gustul tău/ la fel ca în puterea unor lumânări
aprise/ pe care le-ar întinde/ femeile de foc;
iar cuvintele de facebook, dure și sticloase
sunt de genul: te-ai futut ieri? sau important
este sa te am în pizdă de la pagina 134.
Ce nu am înțeles este disproporția de întindere
între părți. Astfel primele două au un total de
89 de pagini pentru ca doar partea a treia să
aibă 64 de pagini iar partea a patra, Hector pe
valuri, doar 42. Mi se pare cumva un
dezechilibru, o debalansare care face ca
accentul la citire să cadă pe zona de
conversații de pe facebook care nu ridică
volumul, ci dimpotrivă.
Ar mai fi de remarcat graba cu care pare a fi
construit, dar o pun pe seama debutului
romanesc și a modului inedit de scriere.
„Pirapitinga” este un pește din familia peștilor
pirania. El este, în opinia mea, aici, timpul
care se hrănește cu noi până la epuizarea
țintei, a vieții. Romanul Pirapitinga asta ne
dezvăluie, efemerida. Este cum ar fi zis Jerry
Seinfeld un roman despre nimicul zilnic.
Adi G. Secară, Pirapitinga, Timișoara, editura
Brumar, 2018, 206 pagini.
Aniversări
Iunie
4-Dumitru K. Negoiță
4-Relu Stoica
12-Valeria (Ica) Ungureanu
14-Liviu Otânceală
16-Petrache Plopeanu
18-Sorin Despot
19-Paul Iulius Negoiță
23-Aurel Anghel
24- Mioara Iordache (Vergu)
24-Sorin Burlacu
25-Răzvan Theo Chirac
26-Laurențiu Sfinteș
Iulie
8- Dan Camer
10- Artemiza Delia Asănache
15-Marius C.Nica
15-Dumitru Dincă
16-George Lixandru
20-Elena Liliana Popescu
23-Gabriela Boboc
24-Dumitru Ilinca Istrate
29-Adelin-Laurențiu Petrișor
30- Cosmin Nicolae
August
1-Ecaterina Țarălungă
3-Dorin Bocu
4-Didina Constanda
5-Titi Damian
8-Marian Rădulescu
9-Nicolae Gâlmeanu
14-Ion Roșioru
14-Nicolae Pogonaru
15-Nicoleta Cristea Ifrim
16-Ion Gheorghe
20-Gheorghe Postelnicu
27-Matincă Costea
27-Valeriu Nicolescu
27-Gigi Manole
Activități Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”
martie – mai 2019
4 martie – Clubul de teatru „ScenART”
„Introducere în istoria cinematografiei”
5 martie -„Veniți, Privighetoarea Cântă!”
spectacol extraordinar.
8 martie – „Femeia și viața”, eveniment
organizat de Arhiepiscopia Buzăului și
Vrancei la Centrul Cultural „Alexandru
Marghiloman” ;
14 martie – Debut cu ASCIOR – lansare de
carte „Războiul sexelor”, autor ec. Ioana
Andrei.
19 martie – vernisajul expoziției de drapele
istorice ale României și Republicii Moldova.
21 martie – Ziua Internațională a Poeziei.
Concurs literar, din viața și activitatea marilor
poeți. Au participat elevii Școlii Gimnaziale
nr. 7, însoțiți de prof. Tudorache Maria.;
25 martie – C. Cult. „Alex. Marghiloman” a
găzduit concursul de proiecte ERASMUS,
organizat de I.S.J. Buzău, inspector Nicolae
Toni;
27 martie – ceremonial militar și religios,
urmat de o depunere de coroane, dedicat
sărbătoririi a 101 ani de la Unirea Basarabiei
cu România.
La ora 10:30 la C. Cult. „Alex. Marghiloman”
a avut loc Ora de istorie susținută de
profesorul Viorel Gheorghe, având ca temă
personalitatea lui Alexandru Marghiloman;
3 aprilie – Clubul Literar „ESENȚE” al C.
Cult. „Alex. Marghiloman”, coordonat de
director Elena Isbășoiu și prof. Oana
Paraipan, a organizat un concurs de cultură
generală din limba și literatura romană. Au
participat elevi ai Colegiului Economic
Buzău, însoțiți de doamnele prof. Albu Mirela
și Anghel Neacșa Nely. Au fost omagiați
Octavian Goga și Emil Cioran;
5 aprilie – Recital de excepție la C. Cult.
„Alex. Marghiloman”, flautistul Ion Bogdan
Ştefănescu şi chitaristul Costin Soare au
realizat o incursiune spectaculoasă în istoria
muzicii românești.
12 – 15 aprilie 2019 la Centrul Cultural
„Alexandru Marghiloman”:
– Cercul pedagogic cu tema „Modelarea
comportamentală și integrarea socială a
copiilor cu cerințe educative speciale prin
metode interactive, din perspectiva
Școlar de Educație Incluzivă Buzău.
Coordonator profesor Radu Ispirescu;
– Conferința „Semnificațiile Marii Uniri după
un Secol”, organizată de ASCIOR,
conferențiar prof. dr. Gică Manole (Botoșani).
16 aprilie – Vernisajul expoziției „Autentic
Românesc” – Cecilia Petrescu, custodele
Muzeului ,,Timpul Omului” din ,,Ținutul
Buzăului ” ;
18 aprilie – În parteneriat cu Școala
Gimnazială „Episcop Dionisie Romano”
Buzău, Clubul Literar „ESENȚE” – „Scriitori
români pe frontul Primului Război Mondial,
în cadrul proiectului „Un secol de literatură”.
Au participat elevii clasei a V-a A (d-na prof.
Mihaela Tănase) și elevii clasei a III-a B
(prof. Scoroșanu Cipriana). ;
9 – 10 mai Zilele Marghiloman
9 mai 2019, orele 17:00 concert spectacol la
C. C. „Alex. Marghiloman”.
Vineri, 10 mai 2019, de la orele 10:00,
ceremonialul militar și religios, urmat de
lansare de carte și expunere – Tradiția Hipică
Marghiloman. Prezentare Frozen Fire.
10 – 11 mai – C. Cult. „Alex. Marghiloman” și
Cenaclul „Nicolae Grigore Mihăescu-Nigrim”
cu sprijinul Consiliului local Buzău, al
Primăriei mun. Buzău, Consiliului Județean
Buzău și Uniunii Epigramiștilor din Romania
– Festivalul Național de Epigramă „Cât e
Buzăul de mare”, ed. a XX -a.
13 mai – Prezentarea proiectului:,,Justice has
no gender” și a Parteneriatului public-privat
pentru o Europă sustenabilă, echitabilă și
deschisă. Implementat de Asociația și
Programe pentru Dezvoltare Durabilă-Agenda
2 în parteneriat cu Instituția Prefectului
Buzău;
28 mai – Concert susținut de Corul de cameră
„Lyra” al C. Cult. „Alex. Marghiloman” la
Liceul Pedagogic;
29 mai – Vernisaj- expoziție caricatură, artist
Horațiu Mălăele;
30 mai – Spectacol de 1 iunie organizat de
Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman
Ilona PÎRVAN
Degete de dor
Din degete curge dor
și din pori curg multe amintiri,
cad pe podeaua din lemn de fag,
fac un zgomot dur
apoi te imploră să le ștergi.
Ceara podelei e veche,
nu mai protejează nimic,
nu mai vindecă nimic.
Te ustură degetele,
îți vrei amintirile înapoi,
vrei să simți iar dorul
cum își urmează calea
spre degetele tale,
spre ființa ta captivă.
Praf de cretă
Trasez o linie dreaptă pe
tabla veche din perete.
Văd urme de trecut întrepătrunse în infinitatea
de puncte
și mă întreb cât de mult ține praful de cretă.
Va ține dacă suflu peste el cu prezent?
Praful e alb, iar gândurile mele negre
praful de cretă mă ignoră,
mă suflă el pe mine, mă aruncă pe spate,
aterizez pe o plasă din calcar și strănut.
În praful ăsta mi-am pierdut sentimentele.
Cineva să șteargă tabla pentru mine,
eu mă scufund în calcar și strănut.
Sunt ocupată acum, atunci, azi, ieri, mâine.
Linia dreaptă e acum ondulată,
câteva sentimente au încercat să evadeze.
Totul devine alb din nou.
Sorin CĂLIN
Ora de Muzică – 4
– Felicitări Gogule! Am auzit că Ionuț a
cântat la spectacol alaltăieri! Bravo mă! Al
meu n-a vrut să pună mâna pe un instrument.
I-am luat și de-aia, și de-ailaltă, am încercat
eu să-l învăț câte ceva, nimic! Jurat copil!
Toată ziua la calculator. Măcar de s-o face și
el vreun ingineraș ceva, că la altceva nu-l văd
bun. Mi-a zis nevastă-mea că al tău rupe
chitara!
– Bă, mersi. Da’ io nu știu cum vine cu
muzica asta. Nu știu la ce i-o fi trebuit lui
chitară clasică. Cine mai ascultă astăzi
ciupelile alea a ăluia de făcu acu câteva zile
nu știu câți ani de la naștere, zi mă să-i zic. Cu
,,b” parcă. Ăla mă cu perucă de judecător și
cu alergatul pe note. Cum îi zice?
– Bach? întrebă Vasile.
– Da, mă, ăsta e! Măcar se făcea și el un
lăutar, scotea și el un ban ca Mexicanu, era și
el la televizor vedetă. Da copchilu’ nu și nu!
El a vrut chitară! M-a uscat, mă Vasile de
bani. Profesori la Buzău, la București, bani,
bani și iar bani. Îl mai las până la liceu și după
aia să-și bage mințile în cap! Ori carte, ori la
nuntă!
Bine-ar fi ca toate să meargă până la un
punct și apoi să se oprească brusc. Bine-ar fi
și să o poți coti la nouăzeci de grade brusc și
viața ta să apuce pe alte căi. Greu te mai poți
desprinde de o îndeletnicire, mai ales când
ești aproape să guști din noblețea apogeului.
Nu același lucru se poate spune în cazul unei
alte meserii. Nu o poți compara cu strungăria,
cu ospătăria, cu nici o altă îndeletnicire.
Muzica este muzică și atât. Dragostea pentru
ea este pe viață.
Poate că aș fi pățit același lucru ca Ionuț
dacă nu eram încăpățânat cu mine și cei din
jur. Cu cei din preajmă, fiindcă le-am fost
împotrivă. Când ei spuneau să mă las, eu mă
ambiționam mai tare. Când observam că numi
ies note, pasaje, melodii întregi așa cum
altora le venea foarte ușor, în loc să renunț,
asudam de o mie de ori mai mult decât
ceilalți. Așa am devenit eu muzician, furios că
roșeam în fața profesorilor, că urechile nu
auzeau perfecțiunea interpretării mele, că
degetele neascultătoare își făceau de cap. Dar
nu numai. Fără un auz deosebit n-aș fi suplinit
neputința și-aș fi îngroșat rândurile celor ce
nu cântă. Așadar, încă o dată, lăsați
specialiștii să-și facă treaba și nu vă mai
chinuiți copiii! Dacă însă sunt stăpâniți de
daruri deosebite de la natură, sprijiniți-i,
încurajați-i! Nu vă vor dezamăgi.
Miile de ore de studiu, drumurile,
așteptările dinainte și după concursuri și
spectacole, vizionări, examene, toate fac parte
din arsenalul de teste care vă vor spune dacă
aveți un copil dotat, fixat pe dorința definitivă
de-a merge pe făgașele muzicii și dacă
ulterioara carieră în domeniu este de un nivel
sau altul, fiindcă este bine știut că nu toți
ajung soliști instrumentiști sau membri într-o
orchestră simfonică, supremul țel al oricărui
muzician. Că genul interpretat este unul sau
altul, bucuriile și tristețile sunt aceleași, grijile
pentru ziua de mâine sunt identice indiferent
că tipul de muzică se numește clasică,
populară, idiș, rock, rap, jazz ori samba. Poți
să cânți cu bucurie o melodramă și te poți
posomorî executând la viteză o sârbă. Genuri
muzicale? Cu duiumul. Fără reîmprospătări
zilnice riști să pici în desuetudine, mai ales
astăzi, când marea majoritate a celor ce se
învârt în jurul notelor, dar și în jurul noilor
tehnologii, caută noi și noi modalități de
exprimare. Ca să nu mai trecem la socoteală
particularitățile popoarelor arabe și africane,
insuficient explorate.
Întâiul stil de cântat, cel clasic, a trecut pe
parcursul sutelor de ani prin forme diferite, de
la cele ,,vulgare”, laice, la formele instituționalizate,
deci organizate. Printre toate
îndeletnicirile acestor mici instituții, mici
comunități, la loc de seamă au fost puse
muzica, dar și scrierea, două componente de
bază ale dezvoltării ulterioare. Muzica reda
sufletului liniștea, scrierile lăsau moștenire
pilde, fapte, trăiri sau dorințe generațiilor
următoare. Așa a luat naștere primul sistem de
notare al sunetelor, definitivat ca denumiri,
aproape așa cum există în forma actuală, de
către Guido D’Arezzo pe la anul 1026, cel
care a formulat în tratatul său Monologus,
primul exercițiu muzical denumit Solmizație,
ce se încheia cu Sancte Joannes, nume de la
care mai târziu s-a adăugat și nota Si ca
acronim. Nota Do, provenind de la Dominus
(deci Dumnezeu și la începutul înșiruirii de
note) se numea în tratatul lui Arezzo ,,Ut”,
denumire înlocuită mai târziu, notele fiind
scrise pe atunci pe un portativ de patru linii cu
pătrate și dreptunghiuri negre.
De aceea vă spuneam că muzica nu este o
bagatelă, un lucru futil de expediat din vârful
degetelor și o să vă convingeți în următoarele
episoade. Până atunci….
***
