Scriitori de azi – Cornelia Ionescu Ciurumelea – Pseudonim pentru lacrimă (5)
Nervuri de lacrimă mă urcă…
coapsele îmi înfrunzesc năvalnic…sălbatic…
braţele au puls fantomnatic…
Cât de frumoasă eu sunt
adusă la viaţă din argilele Penelopei!…
şi cât de strivită te chem…
cu sânge flămând…cu titanică însetare…
Mă întrupez din mitologică aşteptare…
Cu dibace plâns de femeie
fac din lacrimă epopee…
Fac din lacrima epopee…
iubite…în două mă rup…
până ce cuvântul
cântă în trup…
Ochii tăi sunt iaduri…secate fântâni…
caverne de sare pline cu ape mănoase…
smalţuri ce-şi lasă amprenta durerii
în măduva bolnavelor oase…
Te adulmec din pasărea spartă în geam…
din miresme demente…la orele seci ale serii…
Plânsul tău e un septembrie galben…drogat…
lacrima…ploaie peste irişi albaştri…
are gustul putred de mlaştini…
Prin mlastini…
prin catacombele cărnii…
tu rătăceşti
cu braţe încendiate…
sfetnice…aprinse apoteotic…
O tihnă sufocantă…
o linişte amară…hidoasă…
mă străbate continuu…
se dilată în sânge…hipnotic…
Se dilată hipnotic…sângele…
escaladând zăpezi ancestrale…
regate de friguri fără stăpân…
rememorând migraţii fără hotare…
Eu…tot mai singură…
cu visul în hibernare…
închid în poem dureri infernale…
Scoasă din minţi
de aşteptarea răscoaptă…
învăţ…
la un priveghi de lacrimă sinucigaşă…
mirajul galben al plângerii…
gramatica curgerii…
Învăţ gramatica curgerii
cu sângele
hibernând în catacombe de ploaie…
cu buze coclite de ape…răscoapte-n cuvânt…
cu degete înfrigurate…jupuite de strălucire…
care-mi citesc coapsa greoaie
de parcă ar fi lespede de mormânt
sau cruce pagână
bolind pe pajişti mănoase…culcată de vânt…
Învăţ gramatica curgerii
repetând încolţirea…căutând mereu alt pământ…
Străveziile-mi oase miros a livezi înverzite
a lacrimi căzute în lut…
Căzute în lut…
toate oasele mele încap într-o amforă…
pietre de prund…
albite de ploi în poem surdo-mut…
roase în a nopţii corvoadă
de un greiere negru…flămând…
cântate…blestemate…vindecate de dor…
zburate de sângele unui cocor…
Crisalide cu chip de mumie…
turnate-n tipar final de fluture orb…
sprijinite în cârje de frică…
chircite între hieroglifele cărţii…
oasele mele…mergând pe sârmă…sinucigaşe…
trec prin ecluzele morţii…
Trec prin ecluzele morţii
ca prin roua jilavă a dimineţii de cupru…
cu jumătate de sânge…
cu epiderma… jupuită de stele…
cu genunchii de smalţ…
cu braţele imobile…aripi inutile şi grele…
În ochiu-mi cărunt…cioplit în agat…
pe care
nimeni n-a avut curaj să-l deschidă…
port o lacrimă…schijă…
Îmi port lacrima…schijă…
orbită
de un galben demonic…
fără identitate…
învinsă
de prea multă iertare…
Plâng cu lacrimi sterpe…nesunătoare şi goale…
dezastre de barbară culoare…
Ceva…un vers…un ecou…un miez de cuvânt…
un spin înfipt în pleoapa inertă…mai doare…
Aproape că mi-e dor
să fiu o mută şi oarbă ninsoare…
Mi-e dor să fiu o ninsoare
aşternută peste trupu-ţi obosit de iertare…
sleită de alb…
Mi-e dor să-mi arunc cuvintele truditoare
în tranşee de sare…
să poarte şi ele în piept
glonţul ploilor subterane…
Mi-e dor de strigatul tău sângerând…
fracturat în timpane…
de cicatricea lăsată pe sân de sarea buzelor tale…
Iubite…sufletul îmi cântă în ştreang…
stors de lumină…trăind sublim a hârtiei tortură…
Mi-e dor de lacrima ta…în risipă…
ucigându-mă la fiecare eclipsă de lună…
O eclipsă infirmă îmi picură în timpane
un greu minereu…
Tu…chinuit de întrebări galbene…infernale…
mă porţi în piept…rană de curcubeu
cu sânge violaceu…
Eu…de dor…numai bună…
lebădă ostatică în heleşteu…
bâjbâi prin vechile jaruri de pustietate…
îmi trăiesc extazul de singurătate…
Îmi trăiesc extazul de singurătate
privindu-mă…ilegal…în oglinzi amăgitoare…
Îmi văd pielea crestată erotic
de buzele-ţi…tăioase cristale…
Cu talpă ruşinată…firavă…
cu sângele clocotind prin nămeţii de frunză…
mă văd trecând prin a toamnei ecluză…
învingând ale cărnii furtuni abisale…
topindu-mi cuvintele în ale braţelor tale furnale…
Într-o împietrire solemnă…iubite…
în pragul de frig…încă o dată trupul mi-l strânge…
să-ţi mai pot vărsa o lacrimă…sânge…
Vărs o lacrimă…sânge…
din ochiul arid…
palid câmp de lavandă…
Tu…c-o îmbrăţişare întreagă…
mi-ai ucide tăcerea sărată…
mi-ai face
pielea să ardă…
să cânte trupul cărunt…
să zboare braţele amorţite pe jumătate…
s-audă urechile surde şi laşe foşnetul dimineţii…
Iubite…înfige în argile mele secate…în carnea trufaşă…
cuvinte…
cioburi de lumină golaşă…
O golaşă lumină…o străvezie singurătate…
îmi născoceşte durere în partea stângă…
Acolo pulsează o piatră…
o stâncă nătângă…
o bucată de sare…
o agoniseală de pulberi…
o lacrimă calcinată…
o ningere clară…
Iubite…carnea mi-e aşteptare…
sunt lut străpuns de lumină…
un stârv cu unghii înmugurite din dragoste…
cu pielea spintecată de atingeri fără răspuns…
Din cojile rănilor
curg dâre lungi…răcoroase…de plâns…
Din cojile rănilor curg
dâre lungi…răcoroase…de plâns…
Din minarete de sânge
o linişte ostilă coboară…
Altădată…cu tâmplă febrilă…seară de seară…
eram pasărea ta…lebădă rătăcitoare
prin trupu-ţi…sanctuar de răcoare…
Astăzi părem un cimitir de cuvinte…
o colivie strălucitoare în care
oasele nevisătoare
au pleoapele nefoşnitoare…
Astăzi…cu plâns anonim…
ne devorăm…
înverşunat…vinovat şi sublim…
Înverşunaţi…vinovaţi şi sublimi…
ne devorăm…infinit…cu lacrimă carnivoră…
Tu…cu un plâns mai bătrân…
mai rănit cu un zbor…mai învins cu o oră…
te lepezi de galbenul care te strânge…
te speli în plânsu-mi…
te rogi la mine în sânge…
Eu…însetată de tine…copleşită de arşiţa verii…
sângerez cuvintele fără măsura durerii
trecându-le peste pragu-mi de carne…
alăptându-le cu sudoare…
Fanatici iubiţi…ostaşi căzuţi în luturi mănoase…
ne facem palma căuş…
cu strânsele lacrimile ne umplem golul din oase…
