Fărădelegea lui Călin – Vicii întreținute
Specificația este mama înțelegerii, fără ea orice sens poate fi descalificat din drepturile paterne, apariția într-un text sau context verbal nu clarifică, ci induce confuzii.
A fi liber înseamnă zeci de posibilități de a nu te simți constrâns, dar nu toți își pot permite acest lux, încercând să și-l asume, mă rog, să îl exercite, se împiedică de micile diferențe ce fac practic obiectul unei părți din Constituție. De aceea există o stipulare referitoare la ce este mai greu uneori, să ceri și să ți se refuze, să fii mic încât să nu poți ridica un deget, să ți se facă frică și să dorești să…. Art. 24, Al. 1: ,,1) Dreptul la apărare este garantat.” Fără adăugirea din Al. 2, tentația, un om de sine stătător ar alege, precum în cazul libertăților, tot atâtea căi de a pune pavăză nemulțumirilor, piedicilor, orice spune nu lui și comportamentului său, bun ori rău. Iar mijloacele sale, cel puțin cele ce țin de societate, sunt multicele: primărie – pentru a nu i se știrbi din calitatea de cetățean al comunității, poliție – pentru veghe asupra liniștii personale, spital – întru apărarea ființării sale în depline facultăți și putințe…, judecătorie – spre a i se returna toate câte îi permit legile. Acesta este și înțelesul singular al stipulării anterioare: ,,2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.” Părerea mea rămâne unitară, în conformitate cu argumentația, să vorbești despre apărare la general ca apoi să revii pentru a oferi o unică șansă și cale de atac la restabilirea demnității este o dovadă a unei mentalități închistate, oferind astfel întâietate și supremație puterii judecătorești. Deloc confortabil gândul….
Art. 26 aduce o nouă terminologie, un sinonim nu atât de apropiat înțelesurilor cetățean și om, uzualele forme de referință constituțională, ,,persoană fizică”, la fel ca-n alte fraze anterioare, neexplicitat, pus pe seama dispunerii de sine, se presupune astfel că ar fi vorba de un ,,biet ins” ce nu ,,indispune” pe ceilalți, aici este o formulare apropiată de declarația franceză a drepturilor cetățeanului și implicit omului, dar pusă pe seama titulaturii articolului: ,,Viața intimă, familială și privată”
Art. 27 greșește la început și se corectează la final. Pică în același păcat de a pune punct după Al. 1, principal, ,,Domiciliul și reședința sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reședința unei persoane fără învoirea acesteia.” și continuă în Al. 2 cu derogarea de la întâiul în patru cazuri, normale, de necomentat, chiar dacă ar mai exista situații de maximă stringență, evoluția dinamicii sociale a demonstrat neputințele sistemului, paralizat ori de reguli insuficiente, strâmbe, ori de eliberarea de unele uzanțe considerate medievale, prea puțin potrivite cu timpurile moderne, pot da aici exemplul politiștilor ce trebuie să se adune în soboare pentru a imobiliza un infractor, să nu-l lovească, să nu-l agreseze…, dar pentru mine este totuna, ducerea mâinilor la spate forțat este egală cu un baston peste gioale. Formula de scriere aproape corectă se găsește în Al. 4, ,,Perchezițiile în timpul nopții sunt interzise, în afară de cazul infracțiunilor flagrante.”, referirea mea este la logică și neînchiderea subiectului până nu va fi epuizat toate…. Exact, asta lipsea, precizia fiecărui cuvânt, nu ,,în afară de”, ci ,,cu excepția”. Un act de o așa valoare impune rigurozitate.
Dar să vă povestesc o întâmplare reală legată de inviolabilitate din 2003, anul de refacere a Constituției. La noi se prezumă buna credință, astfel, un domn a închiriat o garsonieră, a cărui proprietar era, unei tinere familii ce la un moment dat nu-și mai onora datoriile bănești nici către stat, nici către bunevoitorul ce le asigurase un cămin în inima orașului. Bătăile lui la ușă, telefoanele au fost în zadar, chiriașii se făceau că plouă. A dat omul să forțeze intrarea în locuință și s-a ales cu citație la poliție în calitate de agresor. Făcuse concetățeanul nostru spume la gură în incinta secției, nu înțelegea și pace unde scrie că n-ai voie să-ți redobândești imobilul singur, fără să mai faci atâtea drumuri, uneori în van, la judecata dreaptă. Prostioare din astea cutumiare, pitite prin fel de fel de îndrumătoare licite, contrare Constituției, sunt cu nemiluita, stranii și nedrepte fapte de inși ordinari, și aleși la fel, iar de una ca asta am avut parte chiar eu. Rezolvarea? Un ,,zbir” civil bun de sperietoare pentru intruși, că deh, legea pumnului încă-i la putere!
