Ora de muzică 202
Despre Sting, niciun cuvânt și m-aș fi așteptat să și-l pună ca trofeu în vitrină, chit că știe că-l poate bate oricând la capitolul patru corzi.
Să nu apreciați tendențioasă afirmația, dar David Finck chiar nu-l are, din ce am citit, trecut pe Sting printre cei alături de care a activat, se poate întâmpla sau…. Nu știu motivul, aproape că nici nu mă interesează, are destui cu care se poate lăuda: Sinead, Natalie Cole, Rod Stewart, Hancock, Jarreau, Tony Bennett, George Michael, Aretha, Elton John…. Biografia lui David Finck, contrabasist de meserie, este construită pe doi piloni, faptul că provine dintr-o familie de muzicieni și se specifică talentul înnăscut ca atu, dar și nivelul de cunoaștere și înțelegere în domeniul în care excelează. Trebuie să-l credem când dezvăluie secretul succesului său, când spune cu atâta tărie că pentru el muzica este aidoma limbii pe care o vorbește, o ascultă, este conștient de fiecare respirație din frază, fiecare notă este o silabă, mai multe alcătuiesc un vocabular cu inflexiuni și sintaxă. Cu atât mai mult cu cât un Dizzy Gillespie i-a spus ,,Hei, omule, îmi place felul în care cânți!”. Dar nu este unica apreciere de bine și nici el nerecunoscător, își amintește despre motivele, diferite, pentru care a ales să fie partener unor cântăreți deosebiți: unul avea povești frumoase în melodiile sale, altul l-a ajutat să priceapă mai bine ,,limbile” muzicii central-americane și destui pentru calitățile instrumentale sau vocale. Rolul lui nu este doar de interpret la contrabas, contactul cu atât de mulți oameni de valoare l-au condus către producerea unor artiști, sprijinirea lor cu aranjamente orchestrale și compoziții. Darul de a vedea notele ca pe cuvinte îl dezvăluie și alții care sunt uimiți de această îndemânare de a duce melodia către textul cel mai potrivit. A onorat propunerea de a scrie la aniversarea împlinirii vârstei de 80 de ani despre unul dintre cei mai importanți și cunoscuți artiști ai lumii: Frank Sinatra.
Ați observat? În toate articolele mele, mare parte dintre propoziții sunt negative. Cauza? Cantitatea de neștiință care mă guvernează. În cazul lui David Cossin, primul dintre percuționiștii Symphonicities-ului, trebuie să reafirm lipsa din cunoștințe a unor informații importante: nu știu mai nimic din ce se întâmplă pe lumea asta. Acest Cossin mi-a dovedit că am trăit degeaba până acum, dacă au trecut cel puțin șase ani fără să fi auzit măcar un zvon că există. Prilejul deosebit de a-l prezenta mi-a adus aminte de joaca copilăriei de-a bate în orice scotea zgomot. Cossin a mers mai departe și a început să caute vibrații dincolo de obișnuitele piei întinse și zurgălăi, mai departe de, credeam atunci, zăngănelele inovatoarei ,,instalații” a lui Baptista, depășind cadrul restrâns al câtorva zeci de note emise prin bătaie, redând astfel infinitatea timbrală și de frecvență muzicii. Este un îndemn la întoarcerea la natură, dar și o invitație către artiști la ieșirea din cadrul instrumentelor clasicizate. Cossin este absolvent al Manhattan School of Music, deci un cunoscător al largii game de instrumente care emit sunete prin lovire, nu doar cele cu plajă mică de frecvențe încadrate undeva la zgomote, ci și al celor unde notele are un nume, ca în cazul vibrafonului și altora asemenea. Întoarcere la natural, pentru că a descoperit valențe interesante unui element ce se găsește în proporție covârștoare pe planetă: apa. Și mie mi s-a părut neobișnuit să asist la plesnirea, scurgerea printre degete, lovirea cu pumnii, clatinarea ei, scufundarea diferitelor obiecte oscilatoare în ea, acțiunea asupra ei cu pahare și tuburi goale în diferite poziții. Cossin mi-a demonstrat că se poate orice, mai ales dacă ai curajul de a combina metalul, apa, lemnul și banalul păr de cal. Rețeta este simplă: se ia un obiect din comerț, un fel de vază cu gât alungit și câteva sârme oțeloase sudate de corpul ei, se adaugă un pahar de apă, se ia un arcuș zdravăn de contrabas și se trece peste sârme; la final se clătește recipientul. Toate acestea le-a combinat Tan Dun, compozitor al Water Concerto pentru orchestră și… apă, s-a folosit de îndemânarea lui David și neobișnuitele slide-uri de corzi ale viorilor, violelor…. Vă închipuiți că îndrăzneala a obținut un Grammy. Ca să vedeți totuși ce înseamnă un muzician adevărat, este musai să căutați pe Youtube o prestație din 2012 a lui Cossin și a unui partener de scenă, unde ambii stau cu ochii într-o partitură și urmăresc desenul ritmic pe care îl aplică palmelor bătute în duet. Predă, compune, merge în spectacole și înregistrează cu orchestre din Sydney, New York, Sao Paolo, Hong Kong, Singapore, Franța, își prezintă ,,instalațiile sonice” prin Italia, Germania, participă la festivaluri în care pune în valoare noile instrumente inventate. (Și aici nu vorbim despre 3D-urile de formă ale lui Zoli Toth. Aviz amatorilor de Eurovision.)
