Paràlele – Nouăzăși de parale și una
Să spunem că am fi mai puțin deștepți decât toți de se prăpădiră de bătrânețe. Se prea poate.
Cu ce ajută această constatare? Pe undeva ar putea pune aripi celor ce s-ar simți lezați că le-a luat-o cineva înainte, prilej numai bun de autodepășire, dar nu poți să nu accepți și varianta nepăsării, a unei ,,prostii” care să facă în ciudă tuturor celor ce au hotărât în numele lor ce soartă trebuie să urmeze. Asta se întâmplă astăzi, asta se întâmplă de pe la Beatles și Elvis încoace, se încearcă depășirea uzanțelor, cel puțin o perioadă, depășirea cadrului cutumiar impus de normele de orice natură. Nu figura marcantă a părintelui, a maturului face din tânăr un rebel și din copil un răzgâiat, ci limitarea libertății de mișcare, aceasta este adevărata unitate de măsură pentru judecarea prezentului și viitorului. A unor părți din ele. Așa s-au produs revoluțiile, nu cele ce răstoarnă brusc guverne și președinți, vorbim de cele care schimbă mentalități, care așează în combinații felurite ordinea ,,firească”. Bun un astfel de progres, dar haotic, hazardat, aleatoriu, indefinit nu poate oferi soluția sigură a garantării supraviețuirii.
Ești câteodată depășit de fiecare cuvințel ieșit pe gura celui mai mic dintre țânci, te simți idiot în toată regula când nu știi despre ce este vorba și chiar ești fiindcă lumea lui diferă cu totul de a ta. Aici se despart apele, în locul în care o informație nouă nu mai ajunge către tine și din acel moment ești unul de trecut la istorii apuse. Nu e de mirare că fiecare generație vorbește limba ei, doar la un an se mai îngână mama și tata, la doi puștiul cunoaște versurile lui Smiley și accesul la melodie apăsând de două ori pe ecranul telefonului Youtube, la trei deține secretul tacticilor de luptă spațială din Angry Birds, de la patru la șase ani știe să construiască cele mai sofisticate locuințe în Minecraft, la șapte este expert în Counterstrike. Și voi încercați să-i mai luați de la zero cu alfabetul și cifrele. Ce glumă! Ce nenorocire! Să vă închipuiți că mai puteți schimba cei șapte din casă.
Vorbim despre casă, despre un habitat închis din care astăzi se conduce omenirea, nu palat, doar un simplu dormitor dotat cu wifi și legătură permanentă la internet, un spațiu în care se fac și se desfac destine, în care se pune la cale ceea ce va urma, locul în care se fabrică genii pe bandă rulantă, în care IQ-ul este banalul rezultat al multitudinii de imagini și sunete puse la comun. Politici, ,,tactici” profesorale, educații parentale detronate cu un simplu touch sau click. Vă simțiți neputincioși? Chiar sunteți, din momentul în care refuzați să creșteți în același timp cu ei, să redescoperiți lumea într-o altă ipostază, cu alți ochi, erijându-vă în deținătorii secretului vieții, uitând că orice se poate face oricum. Dacă nu vă amintiți, e de rău, e sfârșitul. Vostru.
Sunt tot mai încântat de naivitatea mea, de descoperirea mai mult decât puerilă că eu sunt cel ce inventează pământul de la începuturi. Poate într-o zi veți scoate același gând din sertarele uitate, fără să mai judecați atât de matur fructele perpetuării voastre. Fiți deci, copii!
