De Rîmnic, de bine! – Somnul națiunii
Am depășit în două cazuri cronologia respectată cu sfințenie de domnii Oproescu și Frâncu: Buletinul Oficial al Comitetului Provizoriu al Județului R. Sărat din 20 septembrie 1949 și Drapelul Roșu, născut la 5 Noiembrie 1955.
Înființarea unei noi publicații în noul areal ce cuprindea și orașul Râmnicu Sărat, avea să aștepte încă 12 ani, o perioadă seacă pentru toți acei ce puseseră cuvântul înaintea semenilor, un timp al somnolenței voite, o vreme a rațiunilor puse la păstrare, o duzină de ani de dospire, de coacere a feților frumoși ce urmau să readucă scrierea, creațiile imaginarului din nou pe masa națiunii. Merită deci amintită Aurora, ,,Revistă științifico-literară a Liceului Pogoanele”, 15 Septembrie 1967 – Martie 1968. Un prim act de curaj, un prim pas care va da startul multor inițiative strânse în jurul triadei școală-profesor-elev. Restul, câți au mai rămas dintre cei de odinioară, s-au coagulat în jurul activității singurului ziar buzoian: Viața Buzăului. Dintre ei, doar unul și-a mai pus semnătura pe un reportaj și acela a fost Octavian Moșescu.
15 Iunie 1968 anunța apariția revistei Liceului Ștefan cel Mare Primii Pași, cu specificația ,,Artă, știință, literatură, tehnică, sport”, condusă de directoarea de atunci, Florentina Dincă și redactată de profesorul Victor Possea. Păcat că cele 38 de pagini nu au găsit soluția de a mai adăuga altele, acest număr rămânând solitar, demers susținut de cei din urmă și elevi, dintre care se remarcă Stelian Chiper și Florin Ciurumelea, doi viitori oameni de litere, primul secretar de redacție la multe ziare buzoiene și bucureștene, cel de-al doilea coordonator și conducător de reviste, poet, artist plastic, membru al Uniunii Scriitorilor. Alături de ei, Ion Enache, profesor face traduceri din Baudelaire, iar Costache Paiu rescrie câteva ,,Pagini de istorie…” ale orașului. În 1977 scoate un număr aniversar, cu ocazia împlinirii a 100 de la declararea independenței României, sub coordonarea profesorului Traian Cristea și secretariatul redacțional al lui Florin Barbu.
Nu-mi pot imagina cum un liceu ca Vlahuță s-a putut ține departe de îndemnul de a căuta în elevi talentul și de a-l pune la treabă, așa cum nu este de înțeles că numărul unu între cele trei ale orașului nici n-a încercat gestul acesta publicistic, gest ce ar fi dat tonul la întrecere în orgolii, fie ele Utc-iste sau comuniste. Înaintea lui și-a făurit un țel din a crea un supliment de cultură Liceul Agricol, considerat și pe vremea mea, cred și pe atunci, ultimul în preferințele școlarilor cu pretenții. Revista s-a numit Idealuri, a reușit să dea patru ediții incepând cu Ianuarie 1973 și terminând în 1976. Inimoșii coordonatori au fost pe rând Alexandru Răbâncă, director și tinerii profesori Ana Marin, Traian Cristea, Mircea Ghiță. Redactor șef în 1975 a fost Romică Mocanu, iar publicația care ajunge și la 52 de pagini, are aportul consultanților și referenților de specialitate, cum ar fi academicianul Nicolae Teodorescu, dar și de cel încurajator al lui Octavian Moșescu. În paginile ei, Idealuri a dat prilejul ca elevii să-și testeze pana creativă la rubrica ,,Literatură” și ,,Încercări literare”, avem ,,Cultură-artă” și ,,preparate” de-ale casei: oferta educațională, articole pe teme educative, știri din activitatea practică, a asociației sportive, probleme de fizică și chimie, poezie și matematică, teme privind îmbinarea învățământului cu cercetarea și producția. Parcă-l și văd pe Traian Cristea în costum deschis la culoare intrând în misterioasa curte a Moșeștilor…. Vorba… : Cine n-are un scriitor, e mai sărac cu duhul.
1975 este ultimul dintre anii, până la declanșarea Revoluției din 1989, care poartă o semnătură nouă în spațiul râmnicean. ,,Revista Liceului Agricol Rîmnicu Sărat” purta numele Pasiuni Convergente, îndrăzneț pentru acele timpuri încă nehotărâte pentru o cale pe deplin socialistă sau hibridă, știu mulți că încă nu se pusese cu cătănie pe popor Ceaușescu și Partidul, și s-a aflat sub atenta coordonare a profesorului doctor Mircea Ghiță, dar inima și sufletul puse de strajă cuvântului au fost ale lui Traian Cristea.
