Ora de muzică 200

Speram cândva ca acest număr de ordine să-mi aducă finalul primului pelerinaj pe la Athos-us figurilor marcante la care te-ai putea închina ca la dumnezei.
Nu vă pot promite nimic, când va să fie…. Trei orchestre, trei oameni de bază, leadership-ii orcărui grup, oamenii din interior, mesagerii dorințelor zeilor de la pupitru dirijoral: Lisa Kim, Jacqueline Shave și Gerald Gregory. Lisa era o puștoaică pe când se furișa în camera fratelui pentru a pune mâna pe vioara acestuia, cine a avut soră mai mică știe că vrea să facă orice vede la tine, și eu n-am avut, să aibă orice ai tu. Lisa avea cinci ani, fratele șase, însă doar ea s-a îndrăgostit iremedial de muzică, ajungând să spună cu convingere de nezdruncinat că operele lui Bach și Mozart pot fi adunate laolaltă și citite cu sfințenie. Bine, ea a spus direct Biblie, însă eu am vrut să înțelelgeți mai profund credința ei, să spun că fiecare ,,verset” bachian și mozartian poate recrea lumea aidoma celui dintâi. Este o modă pe internet de câtva timp, ca autobiografiile să fie disipate în răspunsuri la un set de întrebări standardizate pe fiecare domeniu, iar Lisa are o asemenea incursiune în felul ei de a fi. La stări de fapt îi sunt trecute locul nașterii, Raleigh – Carolina de Nord., la studii o licență și un master la Școala de Arte din aceeași Carolină nordică, o alta la Juillard, specială pentru a putea accede în orice filarmonică. Iar mă apucă ofurile de neînțelegerile și lipsa de competență de care dă dovadă al nostru popor. Am impresia, poate exagerată, că ,,maniacii” ăștia americani fac special cursuri și pentru rulatul hârtiei igienice și nu uitați, ar mai fi ceva timp să facem ceva cu modul nostru de a ne raporta la ce urmează să întreprindem, acum, cât încă e aproape gratis. Filtrele prin care a trecut Lisa Kim au fost mai ceva decât furcile caudine, a mai început o facultate la Manhattan prin septembrie 1999, după ce în februarie 1994 se alăturase prima dată unei filarmonice, la 32 de ani și abia acum 10 ani a susținut primul concert de solist violonist, al lui Corelli, ,,Compus pentru noaptea de Crăciun”. Prima partitură din ceea ce se cere la fiecare final de an la examinare, de care Lisa își amintește cu drag: Concert Nr.2 de Mozart. Alt instrument: trompeta, pentru care n-a luat niciodată lecții, dar primește cu drag sugestii de la colegi. Lisa este înainte de toate femeie și vizitează cu drag marketul, îi plac călatoriile și… mâncarea. Fără muzică ar fi devenit investitor bancar, e atrasă într-un mod inexplicabil de numere. Premii? Destule. Unul chiar de la școlile din Durham, în ale căror orchestre a tot cântat și a tot predat.
Jacqueline Shave a acumulat experiență după experiență, n-a făcut naveta între Coreea de Sud și Carolina, împărțită între familie și locul de naștere ca Lisa, a avut însă ocazia să prezinte propriile viziuni în Insulele Feroe, într-o peșteră, un concert de improvizație și pe Henridean Island of Harris, cu un cvartet de coarde, un ciclu din opera lui Beethoven. Stagiul de pregătire l-a terminat la Royal Academy of Music, Londra, devenind după, liderul English Touring Opera. Dragostea ei mare a dus-o, după o perioadă scurtă, către muzica de camera, acolo se simțea în largul ei, formând în decursul timpului câteva grupuri cu renume: Schubert Ensemble și Brindisi Quartet. Dar Jacueline nu este o violonistă simplă sau o improvizatoare de moment, cum am specificat adineauri, creează. I-a luat un an întreg ca să se familiarizeze cu anumite stiluri din zone muzicale diverse, pentru a putea inventa ,,Postcards from Home”, un album de jazz cu teme din toată lumea, alături de Kuljit Bhamra la tablas și John Parricelli la chitară. După multe astfel de experimente, de curând a pus în scenă ,,Three Landscapes” cu premiera la Londra, având suportul Britten Sinfonia și a tenorului Nicholas Mulroy, piesă dedicată cvartetului de oboaie, pe texte ale lui Laurie Lee, Clifford Dyment și WB Yeats. Deține o bijuterie de vioară, un Amati de la 1672. Se inventase la noi oare roata? Nu cred. E certificată la 28 Februarie 1785: testul Horea, Cloșca și Crișan
