De Rîmnic, de bine! – Declinul
Până la a o tot împărți alții, țărișoara asta a fost făcută bucăți de ai ei. Fiecare a crezut în steaua localității lui și cum răsărea unul mai cu moț, tăia și spânzura după importanța ce dorea să i se cuvină.
Ar fi de prisos o nouă digresiune pe fond teritorial, dar pentru prezentarea ce urmează este necesară. Scurtă. Județul Râmnicu Sărat a avut ca subunități administrative plășile, numite, cum era firesc după cea mai reprezentativă localitate, un sat mai măricel, printre care Plăinești, prefăcut de-a lungul timpului în fel și chip: ba Târgul Cucului, ba Plaginești după un boier care avea mai mult decât i-ar fi trebuit, pământ, despre el aminteam, apoi Plăinești, Generalisimul Suvorov și în sfârșit epopeea pune punct (oare?) la Dumbrăveni. Încercând o paralelă între averea de câteva zeci de mii de hectare a boierului și teritoriul acestei foste zone râmnicene, inexistentă în hârțoagele de pe net, am descoperit lipsa considerației celor de la vârful piramidei intelectuale de atunci, pe la 1882, ca și acum. Proverbul lenei, cucoană dezvoltată, este unul adevărat. Societatea Geografică a delegat pe Barbu Constantinescu să se ocupe de problemă, iar el a aruncat pe umerii profesorașilor ,,comunali” corvoada completării unui formular, alcătuit din 19 puncte, din care statul spera să extragă ceea ce urma să se numească Marele Dicționar al României. Domnul Barbu se mai și fălea cu ideea că țara va ajunge la aprecieri ,,de-afară” și va progresa dacă poporul va fi mai luminat. Doar că nu i-au făcut proști pe cei ce completaseră cele 2500 de chestionare. ,,Boierii” Academiei și-au spus atunci în barbă că s-o găsi altul care să le facă treaba, iar ei să-și pună parafa peste, au momit de astă dată pe intelectualii de elită cu 1000 de lei pentru toate cele 32 de județe. La 1884. N-a mers nici așa. A instituit apoi două premii de 500 de lei doar pentru două județe. Ioc răspuns. Într-un final s-a făcut. Dar eu tot nu știu suprafața plășii care a dat un ,,Ziar Economic, de Comerț și Agricultură. Plăinești, jud. Râmnicu Sărat”. Vocea Râmnei, săptămânal, avea doi lucrători asociați, focșănenii Romulus Cristescu și Gheorghe Naum și un redactor, Ioan P. Ioan. De-al locului.
În arealul fostului județ se mai ridică un glas de publicist, a lui Spiridon Pană, Vocea Țăranului i-a spus el, în comuna Măicănești, oferită și ea, la fel ca Dumbrăvenii, vecinilor de hotare: Brăila și Vrancea. Mă doare sufletul de atâta nedreptate.
Da’ merge un cuvânt de șagă după. Morții cu morții…. Vorba Aia! este creația artizanului literar numărul unu al urbei: Octavian Moșescu. Nu semnează cu numele, din joacă și sigur pentru a da lejeritate cuvintelor și a produce suspans în rândul concetățenilor. ,,Periodică”, ,,Revistă umoristică cu caracter local”, se observă substratul cacofonic, angajată la cheremul cititorului în Februarie, Martie și Octombrie 1925, August 1926 și Octombrie 1927, este compoziția lui Moșescu în totalitate, opt pagini de râs și plâns, în care Rică Boemu și Musiu Rică deleagă pe Ghiță Girimea să-și spună oful în versuri. Totul este privit prin prisma bășcăliei, pamfletului, bătăii de joc la adresa prostiei, credulității și infatuării, toate titlurile, chiar serioase, sunt atinse de umor și satiră: ,,Rubrica futuristă despre literatura viitorului”, ,,Problema feministă la R. Sărat”, ,,Arheologice”, ,,Fântâna miraculoasă de la Smeeni”…. Puteți merge încă să-i gustați apele, parcă încă este acolo, nu?
