Cenaclul Alexandru Sihleanu – 17 Octombrie 2026

TOTUL ÎN VIAȚĂ SE REALIZEAZĂ CU DRAGOSTE

Sâmbătă, 17 octombrie, Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul, membrii Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat s-au întâlnit la Muzeul Municipal Octavian Moșescu la un eveniment literar, lansarea volumului Solfegiul desăvârșirii, Ed. Rafet, 2026, autor Alecsander Dinuenze.
Evenimentul a fost coordonat de dra dir. Adriana Plugaru: „Bine ați venit în cadrul Muzeului Octavian Moșescu. Vă mulțumesc că ați venit și sunt mulțumită că Alex are multe persoane. Lansarea de astăzi nu este o simplă carte, este o carte în care își pune sufletul, de aceea se numește Solfegiul desăvârșirii. Îi dau cuvântul Ștefaniei Selegian. ”
Ștefania Selegian: „Doamnelor și domnilor, dragi cititori, dragă Alex, pentru mine, întâlnirea de astăzi are și bucuria unei reîntâlniri cu o promisiune. Îl cunosc pe Alex din clasa a V-a și păstrez amintirea unui test despre meserii, la care mi-a scris că dorește să devină scriitor. Răspunsul lui a produs în inima mea o mare uimire și o mare bucurie. Un copil își imagina viitorul alături de cărți, de cuvinte, de încercarea de a spune ceva despre lume.
Același copil citea Dostoievski în clasa a VIII-a. Iar astăzi, elev în clasa a XII-a, Alex se află la cea de-a doua carte publicată. Este o realizare care merită cunoscută: în spatele ei se află lectură, muncă, perseverență și curajul de a-ți încredința gândurile unor cititori. Pentru un profesor există puține bucurii comparabile cu aceea de a vedea cum o aspirație a unui elev începe să capete formă.
Despre această formă aș vrea să vorbesc astăzi: Solfegiul desăvârșirii, despre frumusețea căutării sale și despre ceea ce această carte ne lasă să întrevedem din vocea unui autor aflat în plină devenire.
Alegerea acestui spațiu de către autor pentru lansarea volumului Solfegiul desăvârșirii nu este întâmplătoare. Cândva, aici se afla sculptura „Samson în luptă cu leul”, atribuită lui Lupu Sărățan și păstrată în prezent la Muzeul Colecțiilor de Artă din București.
Astăzi, într-un spațiu încărcat de semnificații artistice și istorice, o carte care explorează miturile, arta și filosofia își găsește un cadru deopotrivă simbolic și inspirator. Dacă sculptura susținea cândva, la propriu, bolta acestei încăperi, ideile cuprinse în volum pot fi privite ca o încercare de a susține, în plan spiritual, bolta căutării și cunoașterii umane.
Titlul oferă o primă cheie de lectură. Solfegiul este un exercițiu de citire și intonare a notelor muzicale. Presupune răbdare, ascultare, revenire, disciplină. Alăturarea lui cu „desăvârșirea” exprimă, în lectura mea, ideea unei învățări continue: prin artă omul își poate educa sensibilitatea și își poate transforma felul de a trăi. Este frumoasă și demnă de încurajat această aspirație a unui tânăr către perfecțiune, mai ales atunci când ea derivă din dorința de a înțelege mai mult și de a crea o lume mai frumoasă.
Alex însușii ne propune în cuvântul înainte, o imagine care explică titlul și alcătuirea volumului: vitraliul. „Fiecare mică părticică a unui vitraliu e o notă muzicală din solfegiul desăvârșirii.” Fiecare text aspiră să aibă propria lumină și să contribuie la o imagine mai amplă. Desăvârșirea se caută astfel prin apropierea unor experiențe, idei și emoții.
Această construcție are o temelie afectivă foarte precisă. Cartea este dedicată bunicului, „îngerul copilăriei mele”, cel care l-a învățat pe autor să privească „trecutul cu recunoștință și viitorul cu speranță.” Aici găsim, poate, cea mai limpede formulare a orientării întregului volum. Dincolo de referințele culturale și de limbajul înalt, există o iubire concretă, o pierdere și dorința de a păstra ceva din lumina unei ființe apropiate.
Ce fel de carte avem în față? Formula cea mai potrivită mi se pare aceea de volum de proză poetică și meditație eseistică. Unele texte se apropie de poemul în proză, fiind conduse de imagini, ritm și intensitate afectivă. Altele dezvoltă o reflecție despre fericire, moarte, credință sau creație și pot fi numite eseuri lirice. Întâlnim, de asemenea, evocări de locuri, interpretări ale unor opere de artă, rescrieri de mituri și fragmente confesive. Autorul însuși vorbește despre „meditație solidificată în proză”, o formulare potrivită pentru această întâlnire dintre gând și emoție.
După dedicație, moto și cuvântul înainte, cele douăzeci și nouă de texte se succed fără delimitarea unor cicluri tematice explicite. Citim o suită de variațiuni asupra unor întrebări care îl preocupă stăruitor pe autor. Imaginea vitraliului justifică această organizare: fragmentele își păstrează individualitatea, iar cititorul descoperă legăturile dintre ele.
Putem recunoaște în aceste pagini un cititor pasionat. Mitologia greacă, imaginarul creștin, filosofia, literatura și istoria artelor îi oferă lui Alex un repertoriu bogat de imagini și întrebări. Dedal și Icar, Dante și Beatrice, sculptura antică, Botticelli, Rafael sau figura lui Miyamoto Musashi participă la această explorare. Lectura este pentru el o experiență care provoacă alte întrebări și îl îndeamnă să scrie. Amintirea elevului care citea Dostoievski își găsește aici o continuare firească: disponibilitatea de a lua în serios întrebările dificile ale existenței.
Motto-ul din Saint-Exupéry – on ne voit bien qu avec le coeur…, anunță și el această sensibilitate. Alex caută în lucruri un sens care depășește aparența lor. O statuie poate vorbi despre condiția umană, o frunză despre trecere, un zâmbet despre fericire.
Stilistic, scriitura are o sensibilitate romantică prin aspirația către absolut, idealizarea iubirii și neliniștea creatorului. În același timp, muzicalitatea și amestecul senzațiilor o apropie de expresivitatea simbolistă. Formula „melodia cosmogonică a razelor de soare” este un exemplu de sinestezie: lumina primește însușiri sonore. Aici putem face o apropiere de Baudelaire, citat explicit și în volum, și de Correspondances, poemul în care parfumurile, culorile și sunetele își răspund. Abundența ornamentului, fraza amplă și acumulările de metafore dau unor pagini și o luxuriantă expresivitate barocă.
Cartea este, într-adevăr, foarte picturală. Alex scrie adesea ca și cum ar așeza culori pe o pânză: argint, azur, purpură, aur, lumini de amurg, luciri de marmură și reflexe ale apei. În evocarea Istanbulului, de pildă, citim: „Semiluna plânge cu lacrimi de argint”. Urmează Bosforul, Cornul de Aur, Marea Marmara, Moscheea Albastră, turnul Galata, străzile și mirodeniile bazarurilor. Orașul se alcătuiește din culoare, sunet, miros și memorie.
Locurile devin tablouri afective. Roma adună măreția și trecerea istoriei; Veneția unește splendoarea cu melancolia; Istanbulul împletește fascinația cu neliniștea. Sunt spații privite prin cultură și prin emoție, iar descrierea lor ne spune ceva și despre cel care le contemplă.
Din această bogăție de imagini se desprinde întrebarea centrală a cărții: cum putem iubi viața, cunoscând fragilitatea ei? Răspunsurile încercate de Alex sunt arta, iubirea, credința și păstrarea capacității de a spera.
Arta ocupă un loc esențial. Este o posibilitate de formare interioară, de ieșire din apatie, de întâlnire cu ceva care ne depășește. Textele despre Dedal și Icar aduc însă și problema limitei: aceeași dorință de înălțare poate conduce la eliberare sau la cădere.
Iubirea este tema care leagă aceste căutări ale autorului.
Dintre textele dedicate fericirii și iubirii, aș evidenția în mod special „Summa Felicitas”. Îl consider unul dintre cele două texte cele mai convingătoare ale volumului. După reflecții ample, fericirea se concentrează într-un zâmbet. Detaliul distanței – „un fus orar și sute kilometri” – aduce experienței o precizie omenească. În mijlocul vocabularului despre eternitate și absolut, apare un moment recognoscibil: cineva ne zâmbește, iar lumea își schimbă, pentru o clipă, înfățișarea.
În „Iubirea este astrul ce poate sfâșia întunericul lumii întregi”, sentimentul capătă o dimensiune morală: „Iubirea se numără printre cele mai eficiente arme, căci ea nu caută să distrugă, ci să protejeze”. Această întoarcere a imaginii armei către ocrotire exprimă una dintre convingerile generoase ale cărții: puterea unui om poate sta în capacitatea lui de a proteja.
Speranța este exprimată prin îndemnuri energice, prin imagini ale focului și ale luptei împotriva apatiei. Alteori se sprijină pe credință, pe posibilitatea iertării și a refacerii interioare. Forma ei cea mai personală mi se pare însă aceea din „Unde s-a ascuns Soarele sub trecerea anilor?”, cel de-al doilea text pe care l-aș alege între reușitele volumului.
Un copil se joacă de-a v-ați ascunselea cu Soarele. „Soarele nu se pricepea deloc să se ascundă”, aflăm, iar copilul se bucură că îl găsește de fiecare dată. Când îi vine rândul să se ascundă, lumina îl descoperă la rândul ei. Scena are umor, delicatețe și o vulnerabilitate discretă: copilul își găsește un însoțitor în universul din jur.
Această imagine poate fi apropiată de reflecțiile lui Gaston Bachelard din Poetica reveriei, despre singurătatea copilului și despre imaginația prin care el se simte legat de cosmos. Amintirea acestei libertăți de a visa poate continua să hrănească viața adultului și creația poetică.
În textul lui Alex, trecerea anilor aduce neliniștea și sentimentul pierderii unui paradis. Aici mi-aș îngădui să-i răspund cu afecțiunea profesoarei care îl cunoaște: dragă Alex, maturizarea ne schimbă jocurile, dar putem păstra bucuria de a ne juca. Putem redescoperi uimirea într-o carte, într-o conversație, într-o călătorie, într-un lucru creat de noi. Chiar scrisul tău păstrează această libertate: face lumina să cânte și transformă Soarele într-un prieten.
De altfel, textul însuși lasă deschisă această posibilitate. Vocea care povestește speră într-un nou Soare care să o găsească și să-i lumineze chipul și sufletul. Speranța capătă astfel un sens foarte apropiat de iubire: încrederea că putem fi regăsiți, că retragerea și tristețea nu închid definitiv legătura cu lumea.
În asemenea pagini se conturează cel mai limpede originalitatea lui Alex: în felul personal de a transforma o experiență într-o imagine care rămâne cu cititorul. Jocul cu Soarele, îmbrățișarea statuii fără brațe, fericirea adunată într-un zâmbet sunt exemple convingătoare. Lor li se adaugă plăcerea de a trece de la pictură la muzică și de la peisaj la reflecție. Aici se formează o voce recognoscibilă, la întâlnirea dintre lecturile sale și propria sensibilitate.
O apreciere serioasă presupune și observații critice. Tocmai pentru că în această carte există resurse, merită să vorbim despre ceea ce le-ar putea pune mai bine în valoare.
Principalul neajuns mi se pare abundența expresiei. Cuvinte precum „divin”, „sublim”, „etern”, „absolut”, sau „neprihănit” revin atât de des, încât intensitatea lor riscă să uniformizeze. Uneori, mai multe metafore se suprapun înainte ca una dintre ele să se fixeze în imaginația cititorului. O selecție mai atentă a epitetelor, păstrarea imaginii esențiale și alternarea frazelor ample cu propoziții simple ar da scrisului mai mult relief. Într-un solfegiu contează și pauza.
O altă direcție de lucru privește relația dintre cultură și experiența personală. Referințele numeroase arată curiozitate și pasiune, dar pot ocupa uneori prea mult loc. L-aș încuraja pe Alex să aibă și mai multă încredere în ceea ce observă singur: un gest, o replică, o amintire precisă. Tocmai acestea dau cărții individualitate.
În textele de reflecție, unele afirmații despre viață, femei, bărbați, putere sau slăbiciune ar câștiga prin nuanțare. Oamenii depășesc adesea opozițiile foarte ferme în care încercăm să-i cuprindem. Și portretul ființei iubite ar deveni mai viu dacă, alături de însușirile ideale, ar primi mai multe gesturi proprii, o voce, ezitări și contradicții. Înțelegerea particularităților unei persoane poate adânci admirația pentru ea.
Ar fi utile și o folosire mai precisă a termenilor filosofici, verificarea atentă a referințelor culturale și o revizie lingvistică exigentă. În privința organizării, câteva cicluri tematice ar putea face mai vizibilă evoluția ideilor și ar ajuta la diferențierea textelor care reiau aceleași motive. Sunt direcții concrete de lucru pentru un autor care are deja imaginație și disponibilitatea de a construi.
Aceste observații se întâlnesc, de fapt, cu sensul titlului. Desăvârșirea presupune și rescriere, alegere, renunțare la un cuvânt pentru a-l lăsa pe altul să se sudă. Îi doresc lui Alex să păstreze ambiția frumuseții și să cultive răbdarea formei. Talentul se dezvoltă și prin această exigență liniștită față de propria pagină.
Astăzi avem motive să-l încurajăm. Literatura este o preocupare nobilă, iar consecvența cu care un tânăr îi oferă timp și muncă este un lucru rar și prețios. Ea cere atenție, interioritate și răbdare într-o lume care ne solicită permanent graba. A doua carte a lui Alex ne arată că dorința exprimată cândva la un test a început să devină un angajament.
Dragă Alex, mă bucur că ai păstrat acel gând al copilului care voia să fie scriitor. Mă bucur că ai continuat să citești și că ai avut curajul să scrii. Îți doresc să rămâi curios, să primești cu încredere dialogul cu cititorii și să ai răbdare cu vocea care se formează în tine. Privind coperta cărții tale – fragmentul din pictura Lamentația lui Icar de Herbert James Draper, mă duce cu gândul la poezia lui Baudelaire – plânsul unui Icar, despre condiția artistului însetat de zbor și de absolut. Dacă un tânăr scriitor simte că poate muta munții din loc prin cuvintele sale, această ardere interioară este cel mai prețios combustibil pe care îl are. Fără acel entuziasm „nechibzuit” de a atinge soarele, literatura ar fi lipsită de creațiile extraordinare care au schimbat conștiințe și au mișcat generații.
Să nu-ți fie frică să visezi departe! Învață însă din greșelile lui Icar: ca să ajungi sus și să rămâi acolo, înarmează-te nu doar cu entuziasm, ci și cu răbdarea de a-ți șlefui atent fiecare gând!
Să continui acest solfegiu al devenirii tale. Și, între lecturi, întrebări și pagini rescrise, să păstrezi mereu timp pentru locul cu Soarele.”
Adriana Plugaru: „Mulțumim doamnei profesoare care a făcut o sinteză. Are cuvântul dna Vetina Dumitru.”
Vetina Dumitru: „Trebuie să recunosc bunăvoința dumneavoastră de cunoaștere. Alex vine către dumneavoastră cu volumul.
În cazul tău Alex sufletul se revarsă către cititor. Am fost prezentă și la prima lansare și mă bucur că sunt prezentă și astăzi. Remarc profunzimea volumului și al doilea aspect, sensul timpului nostru. Alex și-a găsit timpul său și este într-o profundă căutare a sensului timpului, găsirea maturității sale. Arta cere întotdeauna sacrificii. Cuvintele sunt alese cu rigurozitate. Cartea este plin de mesaj profund. Lectura nu curge ușor, dar Alex cu mare atenție construiește imagini artistice.
Îl felicit pentru această evadare din cotidian. Te felicit la vârsta adolescenței să ai maturitatea scrierilor tale. Consider că întâlnirea de astăzi un moment deosebit.”
Adriana Plugaru: „Frumoase cuvinte! Acum îi dau cuvântul lui Cristi Rusin.”
Cristi Rusin: „Stimați invitați! Voi pune o întrebare. În ca calitate mă aflu astăzi aici? Am o bucurie de a citi volumul înainte de a fi publicat. L-am cunoscut pe Alex în cadrul Cenaclului Alexandru Sihleanu.
Revin la volumul care se lansează astăzi. Mi-a prezentat manuscrisul așa cum era conceput. Am putea spune că este o carte ciudată. Conține și poezie și proză. Cu alte cuvinte, am avut rolul de lector de specialitate, pentru că așa mi-a cerut autorul.
În ciuda vârstei, este o calitate deosebită să recunoști că lucrarea este o continuare a volumului publicat anterior. Are o compoziție emoțională, materialul este structurat pe diferite noțiuni, pe mai multe planuri. Autorul ne duce pe diferite meleaguri. Face trimitere nu numai la tradiția creștină. Există călătoria în universul său personal, copilăria, părinți, credința în Dumnezeu. Poate fi considerat un algoritm.
Poeziile sunt caracterizate prin foarte multe figuri de stil. Volumul este unul de calitate, atât la proză cât și la poezie.
Închei cu o dorință, o supoziție. Eu cred că Ales va veni, peste un an, doi, cu un roman și pentru acest lucru îi doresc succes!”
Adriana Plugaru: „Îl aflăm în sala de lansare pe Genovel-Florentin Frățilă. Îi dăm cuvântul.”
Genovel-Florentin Frățilă: „Încerc să dezleg Solfegiul desăvârșirii. Vă mulțumesc că ați venit! Alex m-a surprins cu primul titlu. Am aflat de la soția mea că i-a fost elev. Ce m-a surprins a fost timiditatea sa, pentru că are un mare potențial. Să fie atent la ce a spus profesoara sa Ștefania, pentru că lucrarea are multe figuri de stil.
Succes și așteptăm romanul!”
Adriana Plugaru: „În sală se află și Maria Cruceru. Îi dăm cuvântul.”
Maria Cruceru: „Alex aleargă alături de comunitatea morning runnărs din Râmnicu Sărat. Așa l-am cunoscut și alergăm în fiecare săptămână, minim de două ori.
Cartea urmează să o aprofundăm. Am ajuns să îl susținem pe Alex pentru că este un tânăr cultivat. Succes în tot ce face!”
Adriana Plugaru: „Îi dăm cuvântul lui Vasile Ghinea.”
Vasile Ghinea: „Volumul care se lansează astăzi este un vitraliu liric și epic, realizat cu imaginație și intuiție din multiplele cunoștințe dobândite de autor. Autorul, elev în cls. a XII-a, aflat la a doua lansare de carte, se conturează un om de tip nou, care dorește să prezinte cititorului nu numai erudiția sa, dar și o analiză în stil propriu a vieții pe Terra din culisele culturii. Ne bucurăm că este membru al Cenaclului literar Alexandru Sihleanu. Dacă se menține pe drumul început, se pare că îl urmează pe doctorandul Cristi Rusin. Îi dorim succes în tot ceea ce întreprinde!”
Adriana Plugaru: „Alături de noi îl avem pe părintele Mărgărit Alin, pe care îl rugăm să ne spună câteva cuvinte.”
Mărgărit Alin: „Totul pare o simfonie. În carte sunt patru părți. În ultima, „Pactul faustic” este înțelegerea sensului acestei vieți. Sunt tonalități mai înalte, mai joase.
Când reușești să așterni în scris cuvântul, aici este foarte multă muncă, este artă, pentru care te felicit!
Mens sana in corpore sano! Mă bucur și așteptăm romanul.”
Adriana Plugaru: Acum, Alex, este rândul tău.”
Alecsander Dinuenze: „Văd că în această sală este dragostea de carte, de lectură și vă mulțumesc că ați venit astăzi! Ce vă poate oferi această carte?
Bună ziua, oameni minunați! Vă mulțumesc din adâncul inimii că sunteți aici.
Poate vă întrebați: ce vă poate oferi această carte? Răspunsul este simplu: desăvârșirea.
Într-o lume incertă, în care omul contemporan este otrăvit de mediocritate, nesiguranță, angoasă și lipsă de sens, această carte se dorește a fi un antidot contra apatiei umane, o întoarcere către noi înșine și către ceea ce dă sens vieții.
Solfegiul Desăvârșirii este un ghid literar despre finețe spirituală și igienă sufletească. Prin povești, eseuri și reflecții, cartea vă invită să încetiniți și să vă priviți lumea lăuntrică mai atent. Autocunoașterea, iubirea, recunoștința și arta pot deschide drumuri spre limpezirea și purificarea sufletului. Iar catarsisul ne poate ajuta să ne înțelegem emoțiile și să ne apropiem de noi înșine.
Așa începe șlefuirea inimii: prin întâlnirea sinceră cu propriile trăiri și prin redescoperirea frumuseții din jur.
Cartea este o odă dedicată splendorii acestei lumi, o rugăciune pentru iubirea ce pulsează pătimaș în inimile umane și o meditație filozofică despre datoria omului pe acest pământ.
Autobiografia autorului
Acum mulți ani, într-o oră de franceză, la întrebarea „Que veux-tu devenir quand tu seras grand?” — „Ce vrei să devii când o să fii mare?” — am răspuns simplu: „Je veux devenir écrivain” — „Vreau să devin scriitor”. Și iată că forțele de neînțeles ale destinului au făcut ca visul meu să devină realitate.
Pentru mine, scrisul și arta au fost sinonime cu viața. Au fost modul meu de a fi. De la 12 ani am început să-mi pun întrebări despre viață: de ce suferim, ce este fericirea, ce înseamnă să iubești?
Iar când filosofia și religia nu mi-au putut oferi răspunsuri, am început să le caut în mine însumi. Am început să scriu.
Adolescența mea a stat sub semnul unui profund zbucium sufletesc. Nopțile albe se succedau haotic, lăsând în urma lor floarea neliniștii lăuntrice și polenul sublim al poeziei.
La 14 ani am publicat primul meu poem, iar la 16 ani prima mea carte a văzut lumina tiparului. Astfel, Simfonie Lăuntrică a reverberat în inimile cititorilor mei.
Astăzi, la 18 ani, când a venit rândul ca notele din Solfegiul Desăvârșirii să fie auzite, am reușit să-mi fac un renume în domeniul literar.
Băiatul timid, care abia dacă îndrăznea să viseze că opera sa va fi citită, are astăzi două cărți scrise, din care a vândut peste 100 de exemplare. Este membru al unui cenaclu literar, iar creațiile sale publicate online, în limba engleză, sunt citite de sute de oameni de pe tot întinsul globului.
Cum a fost compus Solfegiul Desăvârșirii.
Înainte să îndrăznesc să înmoi condeiul în călimară, mi-am făurit stilul și spiritul în focul etern al marilor scriitori clasici. Ani de zile nu m-am pierdut în literatura universală, ci m-am regăsit în ea. De la Homer la Dante, de la Goethe la Camus, de la Khayyam și Rumi până la Esenin și Dostoievski, am devorat marile capodopere ale acestei lumi, iar volumele citite s-au transformat din zeci în sute… Pătrunzând din lumina acestor stele nepieritoare, mi-am creat timid lumina mea.
Iar astăzi, lumina mea v-o ofer vouă în dar.
Orice capodoperă se naște din durere. Arta necesită sacrificiu. Ceea ce se află sub ochii dumneavoastră este rodul nesperat al multor ani de muncă și dedicație.
Pentru a scrie această carte a trebuit… să trăiesc, să sper, să sufăr, să zbor, să mă prăbușesc, să mă ridic și să învăț să iubesc.
Fiecare pagină este un portativ muzical. Nu am căutat muzica de tambal, ci muzica de pian. Nu am tânjit după simplitatea greasă, soră cu mediocritatea, ci după Absolutul ferecat în Cuvânt, ce înalță sufletul uman.
Cu riscul inevitabil de a părea elitist și greu de înțeles, am compus această carte ca o cântare a lui Beethoven, și nu ca o sârbă lăutărească.
Ce revoluționează această carte? De ce frumosul nu este de ajuns și avem nevoie de sublim?
Solfegiul Desăvârșirii este un imn al Sublimului.
Frumosul este lumina palidă a unui felinar, care abia atinge ungherele unei străzi pustii. Sublimul este flacăra nepieritoare a Soarelui, care străpunge bezna existenței și mântuiește ființa cu raza sa. O mistuie și o metamorfozează prin măreție și spaimă. Sublimul este durerea desăvârșirii.
Frumosul este insuficient. El reprezintă încântarea stearpă ce strălucește pentru o clipă efemeră și apoi se evaporă în neant, fără să transfigureze sufletul uman.
Această carte este un zbor spre Soare, spre sublimul ce mistuie ființa pentru a o renaște. Icar a trebuit să moară ca om pentru a lua viață ca erou legendar. Zburând spre Soare, s-a înălțat în eternitate. De aceea l-am ales drept patron spiritual al acestei cărți.
Solfegiul Desăvârșirii în trei armonii
În paginile acestei cărți veți găsi Sfânta Treime a Desăvârșirii.
I. Catarsisul
Splendoarea artei se dezvăluie sub toate chipurile ei onirice. Aici veți găsi eseuri despre sculptură, poezie, muzică și pictură, inclusiv unul despre tabloul Nașterea lui Venus, pe care îl puteți admira în această imagine.
De ce să vorbim despre artă? Pentru că ea purifică sufletul.
II. Filozofia
Oceanul neîmblânzit al conștiinței nu poate fi navigat decât la bordul corăbiei înțelepciunii. Contemplația deschide porțile armoniei lăuntrice. Căutând adevărul în interiorul nostru, ne apropiem de desăvârșire. Eseuri despre menirea ființei, despre vindecarea apatiei, despre moarte și renaștere vă invită să le parcurgeți.
De ce să vorbim despre filozofie? Pentru că ea disciplinează mintea.
III. Iubirea
Iubirea este justificarea vieții. Iubirea este sămânța absolutului încolțită în inima umană.
De ce să vorbim despre iubire? Pentru că ea îndumnezeiește inima.
Cu un suflet purificat, o minte disciplinată și o inimă îndumnezeită, putem atinge desăvârșirea.
Un mozaic al splendorii și al culturii
Deschideți paginile acestei cărți și lăsați-vă purtați prin istorie. Meditați asupra drumului către perfecțiune alături de Miyamoto Musashi, sub porțile torii ale Japoniei. Urmăriți ascensiunea meteorică a lui Alexandru cel Mare până la sfârșitul său tragic și zăboviți asupra pildelor pe care le-a lăsat lumii. Aprofundați gloria Imperiului Roman și moștenirea sa, al cărei ecou străbate până în zilele noastre.
Mitologia vă deschide alte porți: pătrundeți în povestea lui Dedal și Icar, luați aminte la osânda lui Sisif și la cutezanța lui Prometeu. Descoperiți-o pe Sarasvati, zeița cunoașterii din tradiția hindusă, întâlniți învățăturile lui Buddha și aventurați-vă în tainele mitologiei nordice.
Arta vă poartă de la dramatismul de marmură al grupului statuar Laocoon și fiii săi până la înțelepciunea adunată în Școala din Atena, fresca lui Rafael. Un eseu rafinat vă invită să priviți vinul în două lumini: ca desfătare a simțurilor și ca simbol al cunoașterii ezoterice în tradiția sufită.
Iar călătoriile vă pot schimba felul în care priviți splendoarea și tainele lumii. Canalele strălucitoare ale Veneției și bazarurile fremătătoare ale Istanbulului vă așteaptă să le descoperiți cu ochi noi și să vă lăsați purtați de farmecul lor.
Concluzie
Nu vă ascund că Solfegiul Desăvârșirii este o carte densă, care cere răgaz și atenție. Dar lucrurile cu adevărat valoroase nu se dobândesc întotdeauna ușor; tocmai efortul de a le descoperi le face mai prețioase.
Dincolo de frumusețea care ne încântă pentru o clipă, sublimul ne tulbură și ne cheamă spre o formă mai înaltă a ființei. Toate paginile se întâlnesc în căutarea desăvârșirii printr-o continuă șlefuire lăuntrică: arta purifică sufletul, filosofia limpezește mintea, iar iubirea îndumnezeiește inima.
În paginile cărții, această căutare trece prin eseuri despre istorie și mitologie, jurnale de călătorie și reflecții asupra artelor.
Astăzi vă invit să ascultați Solfegiul Desăvârșirii și să-i descoperiți tainele.”
Adriana Plugaru: „Vă mulțumesc tuturor că ați participat la această lansare de carte. Vă rog să serviți o cafea, o prăjitură făcută de bunica lui Alex.”
Următoarea ședință a Cenaclului literar Alexandru Sihleanu va avea loc pe data 31 octombrie 2026, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu va fi dl Mircea Mocanu,
Cei care scrieți, faceți-vă curaj și veniți la ședințele Cenaclului Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat. Nu veți regreta! Sănătate, pace și spor la scris! Vă așteptăm, cu mult drag!

Distribuie: