Literadura nr. 41 (3)
Emil Iulian SUDE
Amprentele de la degetele arătătoare
mi-au rămas în tencuială, cum o să îmi
deschid telefonul, zidar fiind, cum o să mai arăt
și cum o să mai trag!
fără amprente sunt omul fără Dumnezeu
cine mă va mai recunoaște
un balon cu mâinile întinse la maxim
pe cine să acuz cu două degete arătătoare
amprentele mele, creiere sub presiunea
atingerii de tabula rasa
o tencuială lisată, o tencuială care mă arată
cu degetele mele
norocul acela al meu care mă urmărește
mi-a spus: CNP-ul se va potrivi ca deblocare
a telefonului
cei patru de 9 plus zerourile cu nemiluita
de pe cartea mea de plastic
o fotografie în fugă mă aleargă
amprentele mele și îmi spun cine sunt
sau eu îmi spun cine sunt
aceia care m-au sfătuit ca, în timpul meu liber,
să cred că aș fi zidar, iar în alt timp al meu liber
să cred că sunt paznic, iar în alt timp al meu liber
să cred că sunt tată
cine sunt eu, acel fără amprentele mele
cine sunt amprentele mele fără mine
și dacă ne vom întâlni, cum ne vom
recunoaște în timpul nostru liber
ce Dumnezeu ne va recunoaște de amprente
pe mâinile Lui, acele întinse la maxim, mâinile
Lui de cauciuc, noi toți zidarii, niște amprente fără amprente, niște paznici, niște tați ratați
Paranteză rotundă
Schimbă regulile şi strânge împreună ce este înlăuntrul parantezei.
Paranteza pătrată strânge înlăuntru ce este în paranteza rotundă. Animalul mare şi alb
Ia conturul a ce este înlăuntru lui şi a ce este în afară
Lui. Fiecare parte a Raiului și a Iadului
Are puțin din animalul mare şi alb.
O singură dată – de mai multe ori ninge şi vremea de dinafară este la fel cu vremea de dinlăuntru.
Acolada schimbă din nou regulile. Strânge şi mai mult împreună a ce este între parantezele pătrate şi parantezele rotunde.
Animalul mare şi alb se conectează şi ia forma celui mic – celui mare.
Ninge
Ciprian VOICILĂ
(n. 1978, Buzău), sociolog la Muzeul Țăranului Român. A publicat diverse articole şi eseuri în revistele Dilema Veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator Cultural, Visul copiilor, Draga Mea, Adevărul literar, Cuvântul, Martor –revista de antropologie editată de Muzeul Țăranului Român, Viața românească, Sinapsa, Liternet, Metropam. Este autor al volumelor Despre părintele Macarie (culegere de mărturii, Editura Areopag, 2013), Maturii străzii. 15 biografii fără domiciliu (Editura Martor, 2016), Sfântul Paisie de la Neamț. Viața, minunile, sfaturile duhovnicești (Editura Meteor Press, 2016), Ziua în care Dumnezeu a biruit moartea (Editura Predania, 2023), Chipuri ale sfințeniei. 12 biografii și învățături ale părinților contemporani din Grecia (Editura Predania, 2023), Sfinții de lângă noi. Întâmplări. Portrete. Reflecții (Editura Areopag, 2023), Sfinții ne cheamă. File din Sinaxarul inimii mele (Editura Areopag, 2025), și Călăuze duhovnicești pentru vremurile noastre (Editura Areopag, 2025).
Coautor la volumele Experimentul Zaica (Editura Meridiane, 2000, în colaborare cu Irina Nicolau şi Daniela Alexandrescu); Arca lui Noe – de la neolitic la Coca Cola (Editura Ars Docendi, 2002, în colaborare cu Irina Nicolau, Carmen Huluță, Cosmin Manolache, Daniela Alexandrescu); Povestiri mici şi mijlocii (Editura Curtea Veche, 2004, împreună cu Călin Torsan, Cosmin Manolache, Sorin Stoica; volum apărut în 2013, în limba germană, sub titlul Kleine und mittlere Geschichten); Cartea cu euri (Editura Curtea Veche, 2005); Cartea cu bunici (Editura Humanitas, 2007, volum coordonat de Marius Chivu); Anii ’90 şi bucureştenii (Editura Paideia, 2008); Îngeri, zmei şi joimărițe (Editura Humanitas, 2008, în colaborare cu Ana Pascu, Car¬men Mihalache, Cosmin Manolache), Ferestre din București și poveștile lor (Editura Peter Pan Art, 2015), De la stradă la ansambluri rezidențiale. Opt ipostaze ale locuirii în Bucureștiul contemporan (Editura Pro Universitaria, 2016), Corectitudinea politică. O ideologie neo-marxistă/ Marxismul cultural – noua utopie (Editura Reîntregirea, 2017, coord. Andrei Dîrlău și Irina Bazon).
A debutat în poezie în anul 2026 în revista Literomania. Alte publicații sau portaluri unde a mai publicat poeme: Cotidianul, ziarul Lumina literară și artistică, revista Zugzwang, pe @ntonesei´s blog.
Aproximări de sine
viața? un program
de computer
șters, reinstalat
șters, reinstalat
tu? un program
de computer
de câte ori
ți-ai dat delete
de câte ori
upgrade
de câte ori
ai întrebat
unde-i programatorul
de câte ori
ai întrebat
pe când implozia
(Pe)trecere
apele trec
unele în altele
pietrele trec
unele în altele
tu vei trece
într-un altul
nu vei mai putea spune
a fost vis,
a fost realitate
ce a mai rămas
din copilul
cu suzetă la gât
din școlarul
cu cravată sângerie
de pionier
din băiatul de oraș
cu cheie la gât
din tânărul
căruia viața
i se deschidea
ca o carte de aventuri
ca o promisiune
șoptită de buzele
unei sirene?
cititorul invizibil
numără nerăbdător
paginile,
întrebându-se,
mai e mult
până la sfârșit
până la ultima
pagină?
Ceea ce stă, ceea ce trece
în ger de cremene
ies în amurg
să aduc lemne
privirea îmi este
atrasă de cer
luna mă privește
cu jumătate de față
nimbul ei,
lumina de neurnit
pacea așternută
ca o ploaie de petale
un avion grăbit
pâlpâie, lasă
o dâră de cretă
curând se va
pierde în pădurea
de nori
În nevăzut
Copiii nenăscuți pășesc
ușor pe un pământ nenăscut
uneori joacă leapșa, șotron
pe limbul tremurat dintre
posibilitate și aici, acum
dintre s-ar putea întâmpla
și trenul acesta mergând
pe liniile de foc
să sperăm că ajunge
în Gara de Nord
la ora 10,
taxatoarea și-a dat
cuvântul
Insomnie
ceilalți, retrași în cochiliile lor,
dorm, suflete înveșmântate
în vise
retrase în cochilia trupului
sufletele dorm
în lumină
numai tu, suflete,
colinzi câmpiile în miez
de noapte
purtat în coarnele elanului
vânat de ochii șacalului
Depresie
fecioară, zână albă
ivită în clipă,
îndoliată în pragul amiezii,
mă sufoci în alcovul
iubirii noastre
îmi bei
cupă după cupă
sângele
surâsul tău
m-a paralizat
*
un câine bătut
ți s-a pripășit
în privire
un pește mort
ți-a rămas agățat
în undița privirii
