Fărădelegea lui Călin – Rent a… life fund
Vorba… ceea: am scris….
De m-am rupt. Mi-o fi. De vreo 14 spre 15 ani mă tot zbat să dau pe hârtie ce nu puteam scoate pe gură. Făcusem o înmulțire simplă. Tot nu este mult. Șase mii de pagini….
Mai să mă întrec cu legile, cu codurile, cu normele care… nu se mai respectă. Nici legea nu mai este ceva inteligibil. Precum Art. 873 care pornește de la o premisă eronată, aceea că debitorului i se poate face orice. Referire directă la creditor. Neștiind că sesizată instanța despre litigiu, numai ea mai poate decide ferm și precis asupra mijloacelor de recuperare a sumei. În primul rând, pe ipoteza Al. 1, de unde și cărei instituții să se ceară poprire? Căci formularea nu te lasă nici să înțelegi că executorului i se poate impune poprire pe suma consemnată după valorificarea bunurilor debitorului, nici altcuiva. Altă problemă ce se ridică este apariția unui creditor neîntâlnit până acum: al adjudecatarului. De unde a apărut și ce rol direct să joace aici. Fiindcă speța nu poate intra în concurență sau contopire. Adjudecătorul poate fi oricine, nu neapărat debitor, creditor, reprezentanți ai acestora sau rude. Înțeleg, toți vor banii ce aparțin acestora, dar nu văd legătura cu faptul că ajung și creditorii cumpărătorului să dorească o parte din banii ce aparțin de drept creditorilor debitorilor, debitorilor și celor ce au muncit pentru a duce la bun sfârșit procesul de recuperare. Al. 2 trece la contrariu. Poprire da, dar „… numai asupra sumelor atribuite creditorilor sau debitorului prin procesul-verbal de distribuire.”. Faceți-mă să pricep. Banii s-au încasat de la debitor, în variile forme propuse, banii se vor încasa de către creditori, de ce și cui să pui poprire?
O, voi legi!… Proiect, auzi la ei, de distribuire. O listă cel mult, oricum ar fi și pe orice ar fi redactată. Cu atât mai mult, Art. 874 întărește nedumeririle opinate la Art. 873. Există voință, există un plan bine întocmit de repunere în posesie. Cu ordine de preferință, cu îndestulare pentru toată lumea, chiar și pentru creditorii treziți „… tardiv, după expirarea termenului…”. Am ajuns și la ipoteci colective pe imobile vândute vrac, cu cerere de la creditori „… cu rang posterior…”. Și ne oprim. Motiv cu temei. Avem de această dată o premieră totală. Ocazie oportună, de aflat că multe articole de parcurs n-ar mai fi, undeva peste 120. Posterior apare o singură dată în tot textul Codului de Procedură Civilă, fără nici cea mai mică explicație. Și găsim, căci ce nu știe astăzi net-ul să caute din muncușoara oamenilor, bonomi (garantat și creduli) și darnici, pusă pe seama „usturoiului” „ultra inteligent”. Un creditor de la coada cozilor, după ce toți ceilalți și-au luat partea. Avem și rang anterior. Ca să nu rămână dosul fără antonim. Șustă, deci. Dar, „stupoarea lingvistică” nu se putea opri doar la post și ant…. Avem creanțe cu termen, condiționale, cu ranguri, „… ca și cum ar fi…” – luați de aici – „… pure și simple…”. Cu reguli de zăbovit asupra lor mai încolo. Adjunctul adjunctului…. Traducere preferențială pentru codebitorul principal. Post pus la valorificarea creanțelor, actor indispensabil, premergătorul ideii de condiție suspensivă. De-ar fi evident cine-s titularii cu drepturi de uzufruct și altele. Nefiind. Mai ales că cestea-s stinse prin adjudecare. Dar, fi-vor și ei trecuți în ordinea scrierii lor la carte. Cea funciară. Cum schimbă ei „sexul” cuvintelor. Cum mai baleiază între plural și singular. Cum ajunserăm din titulari și creditori la un self owner, stăpân pe-o rentă până la ultima suflare, personală, ori pe-o creanță periodică – de parcă cele două ar fi același lucru -, singurul singuratic de la articolul curent fiind și el trecut la rând, însă „… cu o sumă ale cărei dobânzi anuale să fie suficiente pentru a asigura plata ratelor rentei.”. Să fiu scuzat că n-am auzit de asemenea situație pe nicăieri prin preajmă, cu…. Tot creditorul așteaptă, tot suma lui este pusă la bătaie ca să scoată puii dobânzii. O veni și asta în vreun fel.
