Fărădelegea lui Călin – Money, but not yet
Se dau banii!
Bucurie! A fost să se nimerească azi. Și pentru truditorii mei colegi de suferință tehnico-sunetistă, și pentru cei ce așteaptă de câteva zeci, chiar sute de articole în Codul de Procedură Civilă. Cu o distribuire pe măsură. Egală alor mei, după ce cotă parte merită creditorii ori intervenienții (ăi de pe urmă doritori și omiși în faza primă de la porție). Un șir lung de persoane se află pe lista Al. 3 de înștiințat pentru a depune în nu mai mult de 10 zile dovezile că au creanțe ce urmează a fi plătite din sumele strânse la licitație. A nu se înțelege că debitorul este ocolit. Nu lipsește niciunul dintre actorii principali ai tărășeniei, sunt anunțați chiar și cei conecși și cei de adaos. Există totuși o problemă pe care o pricep greu. De ce cele zece zile se transformă în cinci, termen grație înainte de a se fi împlinit inițialele zece, pentru afișarea la sediul executorului și instanței? Și cea mai afurisită chestie este că, la finalul Art. 869, rămasele cinci de publicitate pun capăt brusc posibilității întârziaților de a se servi din „prada” licitației. Cel puțin până în acest punct.
Rămânem deci la adevărații interesați de parale, cei ce au depus titlurile de creanță, cu toate celelalte accesorii de plată, chiar și „… drepturile de preferință neînscrise în cartea funciară sau alte registre publice.”. Statul, ca creditor, va depune actele doveditoare prin reprezentantul fiscului. Alți creditori, cu dovezi ale măsurilor asigurătorii asupra bunurilor deja vândute – ei le spun urmărite, dar mai devreme, nespusele mele cuprindeau și faptul că exista o sistare a oricărei urmăriri din momentul vânzării – în copie. Art. 870.
Ziceam de plată. Va să mai aștepte. Era doar o amăgire titlul secțiunii. Ne tot cramponăm în continuare de titlurile de creanță. Care o iau razna și în loc să trimită la plata directă de pe urma licitației, sunt de natura unei obligații de plată periodice. Eram ferm convins că se stabiliseră deja termenii acestei plăți. Ne întoarcem prin urmare la îmbârligătura neîndestulării și semnarea ori invocarea instanței pentru a stabili o sumă mai mică de plată periodică, respectiv o sumă propusă de organele judecătorești. Ai trecut o dată, de ce nu și a doua oară? Nu se înțeleg părțile, ajungem iar la faza cu instanța și puterea ei de a decide o sumă de plată ca rată, ori o imputare din capitalul debitorului. Contestarea deciziei poate merge numai până la apel. Și că nu se înțeleg, și că nu sesizează, tot instanța fixează suma. Precum…. Păi, normal că hotărăști cât are de primit creditorul (bănuiesc că unul dintre ei, fiindcă doar pentru unul singur suma este cea datorată), de ce să creezi impresia că ar fi fost omis cel obligat să plătească? Asta pe motiv că debitorul a urmat calea celor morți și de neîntors de pe lumea cealaltă și a lăsat datoria moștenitorilor, chiar de o vor sau nu. Art. 871.
De bun simț să înceteze orice dobândă la creanțe din parte debitorului de vreme ce sumele au fost depuse și s-au consemnat ca fiind depuse la o instituție de gen. A, dacă banii stau în bancă mai mult decât trebuie, numai ei i se pot cere niscai dobânzi. Art. 872.
