Ora de muzică 109
Are românul vorbe destule. Când se vrea deștept, unora le spune proverb, când are el chef de glumă, scoate de prin buzunar o cimilitură, poate fi și una și alta și-atunci pune pe masă bancul.
Nu e lipsit de nimic, arsenalul cu care pornește răzmerițe are diversitate și când nu izbutește să facă față provocărilor, înjură. M-am hotărât să-mi încep astfel prelegerea de la o adunătură de litere, populare și ele, ,,cu fundul în două luntrii”, adunătura sugerată și ea de unul din categoriile mai sus menționate, ferm convins că nu există decât o singură lume, muzicală și ea are un singur nume: folclorică. Rurală. Mie când îmi dictează cineva cum să mă comport, ce să cred despre ce e în jur devin pe loc compulsiv, i-o retez pe toate tonurile de nu se vede. Am învățat însă a renunța să mai cred că micile mele impulsuri pot face bine, mai ales când eresurile românești au puterea contestării oricărui altfel mod de viață. De muzică nici nu se pune problema, poporului să-i dai ce-i al poporului. De aceea spun că nu-s nici cal, nici măgar sau sunt și una și alta și de un car de ani stau să-mi pun mintea cu prostia și proștii laolaltă, cu lăutarii morți de foame, cu tipi a căror credință se rezumă la ,,dacă așa cer oamenii…”. Adică de ce n-ar fi și petrecere fără horă? Cum să ajungi la concluzia inversă fără să fi încercat măcar să-ți spui: o mai exista pe pamântul ăsta și alteceva în afară de?
Puneți întrebarea și vedeți hăul ce s-ar fi deschis în față. Prăpăstii de rock, pop, hăuri adânci de simfonie, abisuri de jazz…. În schimbul lor câmpii nesfârșite de brâuri, sârbe și hore. Privighetori jilave, loarcă, ,,ciuciulete”, mierloi ciripind ,,strungărește”, beți de arome viticole, ,,mâți”, cuci bucovineni, egoiști, strigându-și numele la ceruri, ,,leși”. Pot continua, din panoplia cu arme pot alege ace de toate mărimile în chip de baionetă și iau cu asalt și artiștii dar și închipuirile cu miros de prispă, însă renunț, sunt alții care au avut grijă să nu fie nația română singură pe lume și bine făcură. Că tot bătui șaua să-nțeleagă iapa și vorbii așa de-o aluzie despre oameni și glasuri, Sting, ce ne-am fi făcut fără el, a adunat cât un mic cor, alegând spuma acelor ani, 1999, bărbați și femei, pentru a da o culoare specială ideilor ce l-au străfulgerat. Cei nouă noi vocaliști și cu Pendarvis zece, îi numără pe Joe Mendez, Althea Rodgers, Pamela Quinlan, Marlon Saunders, Veneece Thomas, Darryl Tookes, Ken Williams, Tawatha Agee și Dennis Collins. Joe Mendez, după cum sugerează cineva, este doar un nume de derută pentru noi ăștia din țara ,,soarelui răsare”, identitatea voxii ajutătoare fiind Joe Sumner, nimeni altul decât fiul ,,tătucului” Sting. Informația am căpatat-o pur întâmplător, deschizând o pagină unde acel cineva căuta nu știu ce cântec de pe demo-ul trupei Santa’s Boyfriend, numele anterior al actualului band Fiction Plane, care performează exact pe formatul Police, trei doamne și toți trei, Joe susținând partitura de bas și voce, avându-i inițial pe trei dintre colegii de școală, Dan Brown, basist, keyboardist și vocea a doua, Olly Taylor, tobar și Serin Daunt, chitarist, în componență, Joe ocupând pe atunci tot rol de chitarist, dar și vocal. Santa’s Boyfriend reușește în trei ani să scoată patru discuri: un demo, Phrenology Affects Us All în 2000, Swings and Roundabouts și Haldern Open Air în 2001 și Capture All The Faces în 2002. De remarcat că trupa apare în filmul Blood Moon cu soundtrack-ul Everything Never Will Be Ok, piesă de pe Swings and Roundabouts care le aduce recunoașterea internațională. După plecările succesive ale lui Olly și Brown se naște Fiction Plane, care începând cu 2003 reușește să pună la cale patru materiale muzicale, ultimul dintre ele, cred eu cu influențe din partea ,,ălui bătrân”, fiind scos acum aproape trei luni, pe 2 septembrie, cu titulatura Mondo Lumina. Joe nu s-a oprit doar la acest proiect, în 2011 a fost coautor la una dintre piesele pentru Eurovision, faza națională în Austria, unde a ocupat poziția a treia. A realizat două programe de tip app pentru Apple, Vyclone și Week, primul ocupând prima poziție în ierarhia celor mai descărcate în 2012. Căutați Joe Sumner. Printre fotografii, și le-a fi pus pe toate, veți găsi un tată umil de fericire cu capul pe umărul drept al fiului. Se vede că n-a stricat Sting orzul pe gâște.
