Cenaclul Alexandru Sihleanu – 5 Septembrie 2026
VIAȚA POATE FI PRIVITĂ CA UN DRUM, ÎNSOȚIT DE DRAGOSTE, BUCURII, ÎMPLINIRI ȘI O DOZĂ DE TRISTEȚE SPRE FINAL
Sâmbătă, 05 septembrie, Sf. Proroc Zaharia și Dreapta Elisabeta, părinții Sf. Ioan Botezătorul, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihail Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a transmis pentru momentul in memoriam două epigrame:
„(Vrem nu vrem, tot plecăm) Vine o perioadă în viață/ Când ne retragem de pe piață./ Chiar de nu ne-avem ca frații,/ Mai lăsăm loc și la alții.
(Epitaf la mormântul unui chirurg) O lumânare să lăsați,/ Dar vă rog nu tămâiați,/ Fiindcă el se „tămâia”/ Zi de zi când opera.”
A urmat lectorul de serviciu, dl Mircea Mocanu cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
Trenul
„Eu sunt doar un vagabond călător/ Mergând de nicăieri spre nici-unde;/ Oare unde urmează să cobor?/ Colo până unde am secunde.// Controlorul orb e lângă mine,/ Dar nu întreb ce gară va urma…/ Cu vocea lui ce din neguri vineri/ Ar spune:,,Asta nu e treaba ta!”// Destinul, sigur nu ne întreabă/ De vrem să fim toţi aici surghiuniţi,/ Pentru orb nu-i nici un fel de grabă/ Chiar de suntem de-a valma-nghesuiţi.// Unii se urcă, alţii coboară/ Căci calea-acesta-i fără de sfârşit…/ Prin gări, hamalii scot iute-afară/ Cruci pentru care drumul s-a sfârşit.
Agonie
Trecut-au ani mulţi peste noi/ Cu vânturi reci şi triste ploi;/ Nu mai visăm ca în trecut/ Iar chipul, parcă ni-e de lut.// Privirea ni s-a-ntunecat/ Acum când stăm mai mult la pat/ Cu răul, un tovarăş bun/ Şi gândul… la pământ străbun.// Cântă iar cucul de la ceas…/ Zile, ore, câte-au rămas?/ Cât soarele va lumina?/ Când toate se vor termina?// Şi câte din ce am trăit/ Ne-au ajutat? Ne-au amăgit?/ Totul luăm cu noi în cripte/ Deşi, scrise-s sus, în scripte.
Început de toamnă
Plouă cu frunze galbene/ În raze calde de soare./ Precum tristele catrene/ Pleacă păsări călătoare.// Toamna îşi trimite solii/ Ce, iată, urgii prevestesc;/ Austrul şi negri – norii/ Cu lungi ploi reci se năpustesc.// Sufletu-mi este în doliu,/ Din nou ce este viu, moare;/ Albul ca un trist linţoliu,/ Se va-ntinde la picioare,// Cu durere, cu depresii,/ Nelinişti închipuite,/ Cu rugăminţi şi concesii/ Cârd de speranţe zdrobite…// Deasupra vor trece corbii,/ Flamuri negre-ndoliate,/ Iar noi, în viaţă orbii,/ Vedem azi fapte uitate.
Oraşul
Oraş pustiu şi mut/ Unde vântu-i stăpân…/ Totu-i searbăd şi slut,/ Zilele se îngân.// Tristeţea e doamnă/ Şi slobozi câini urlă;/ Parcă veşnic e toamnă/ Ce cântă în surlă.// Figuri triste în parc/ Merg cu capul plecat./ Nu pot să nu remarc/ Al lor suflet secat.// Tineri cu telefon/ Strigă la iubită./ Unul, un mic bufon,/ Un moşneag imită.// Iar alţii, în crâşme/ Beau şnapsul alene…/ Nimic n-au sub cuşme,/ Dar nu-şi fac probleme.// La bloc, stau pe bancă/ Fără nici o treabă/ Însă buni de fleancă/ Nişte moşi şi-o babă.// Pun ţara la cale,/ Fac politichie/ Chiar de-i gol în oale,/ Gol şi-n farfurie.// Astfel trece timpul,/ În oraşul uitat…// Parcă şi-anotimpul/ Rămâne neschimbat…
Tristeţe
Suflă vântul rece, suflă ca din corn/ În case modeste stau oameni tăcuţi/ Peste care-apasă anii grei şi mulţi./ Fumul se ridică vălătuci din horn;// Plânge ploaia-n lacrimi, lacrimi în şuvoi/ Roi de frunze ude zboară-învolburat/ Purtate de vântul ce suflă turbat./ Lutul, se transformă în cleios noroi.// Merg singur pe străzi; Inima-i pustie;/ Iubirea-mi e dusă, dar n-o pot uita,/ Voluptos mă scald în melancolie,/ Dar ursitei mele nu i-o pot ierta./ În crâşmă intru să înec amarul,/ Mâna tremurând, scapă jos paharul…”
Lectorul de astăzi, dl Mircea Mocanu își „pune” sufletul pe hârtie cu trăirile și percepțiile unei vârste: senectutea, într-un stil propriu, din care nu lipsesc figurile de stil. Într-o …„radiografie” a vieții, întâlnim un tren, „Trenul” destinului în care autorul se întreabă și își răspunde în același timp: „Oare unde urmează să cobor?/ Acolo unde am secunde.” Acest drum al vieții, mai bine zis capătul drumului numit „Agonie”, îi „nasc” autorului întrebări și constatări: „Cântă iar cucul de la ceas…/ Zile, ore, câte-au rămas?/ Cât soarele va lumina?” În această atmosferă de „Început de toamnă” autorul constată: „Sufletu-mi este în doliu,/ Din nou ce este viu, moare;/ Albul ca un trist linţoliu,/ Se va-ntinde la picioare”. În această …„destăinuire”, nu se putea să nu apară și „Orașul” viețuirii: „Oraş pustiu şi mut/ Unde vântu-i stăpân…/ Totu-i searbăd şi slut,/ Zilele se îngân”. Autorul constată cu „Tristețe”, ca o …finalitate: „Merg singur pe străzi; Inima-i pustie;/ Iubirea-mi e dusă, dar n-o pot uita,/ Voluptos mă scald în melancolie”.
Mulțumim dlui Mircea Mocanu pentru lectură și îl așteptăm la o nouă …„destăinuire”. Îi dorim multă sănătate și spor la scris!
Doamnei Safta Leaută îi mulțumim pentru frumoasa colaborare și îi dorim multă sănătate, să ne bucure în continuare cu creațiile dumneaei!
„Recunosc, îmi pare rău că dl Mircea Mocanu a terminat de citit poeziile dumnealui. Îmi dau seama ce bine este să asculți când cineva îți citește, mai ales că dl Mircea Mocanu are un stil propriu pe care îl folosește. Tonul vocii sale acompaniază poeziile. Auzindu-le citite de dumnealui, mi se par și mai triste. De fapt dumnealui creează scrierile ce poartă marca Mircea Mocanu.
Prima poezie, Trenul, creează o atmosferă interesantă. Personajul care mi-a atras atenția este controlorul, care ce să vezi, este orb, cum orbi sunt și călătorii.
A doua poezie, Agonie, se adresează persoanelor vârstnice. Folosesc cuvântul vârstnice și nu cuvântul seniori, care mi se pare complet …aiurea. Aș fi curios cum ar suna o melodie cu versuri din poezia Agonie. Cred că Beethoven ar găsi soluția.
Următoarea poezie, Început de toamnă, ne invită să privim în jur să vedem natura și să ne pregătim pentru …ceva neplăcut.
Poezia Orașul este așa cum este și orașul nostru, micuță, cuvintele sunt puține, așa cum sunt și oamenii. Tehnologia a molipsit tinerii, iar cei conservatori folosesc în loc de telefon …paharul. Citind această poezie îmi amintesc două noțiuni din teoria literaturii: metafore sunt multe, iar ici și acolo apare și metonimia.
Păstrând linia, dl Mircea Mocanu „ne bucură” cu poezia Tristețe. Eu îl văd pe autor exact ca în poezie: mergând pe stradă, aceasta este pustie, vântul nebun suflă, pe ferestrele caselor se văd oameni triști și tăcuți. Finalul poeziei îmi place. Aș vrea să îl însoțesc intrând împreună în crâșmă. sper să nu avem alzheimer.
Mulțumesc! A fost o plăcere să vă ascult. Cu stimă!
Stimatei doamne Safta Leaută, care are talentul ubicuității, îi transmit un călduros sărut mâna!” (Dan Zanfirescu)
„A sosit ceasul să vorbesc și eu. Poeziile prezentate astăzi de dl Mircea Mocanu pot părea întunecate precum niște umbre, dar să nu uităm că umbrele nu pot exista fără lumină. Lumina dlui Mircea Mocanu se revarsă în cioburile acestor poezii, amintind lumina unui soare ce stă să apună.
Poezia Trenul mi-a amintit de poezia Trenul vieții a lui Traian Dorz, fie că noi călătorim la clasa întâi sau clasa doua, controlorul orb întotdeauna va cere biletele.
Poezia Agonie reflectă chinurile bătrâneții și revelațiile amare ce sosesc mult prea târziu.
Poezia Început de toamnă face referire la toamna vieții și cum aripa melancoliei pâlpâie în văzduhul amintirilor noastre.
Poezia Orașul realizează un tablou plumburiu al „minunatului” nostru municipiu. Acest tablou are tonurile întunecate ale lui Rembrandt, dar aspect de caricatură.
Ultima poezie Tristețe este o reflecție a sufletului autorului și a tulburărilor cei oferă strălucirea acestuia.
Îi mulțumesc dlui Mircea Mocanu și îmi doresc ca pe viitor, cum se vorbește despre Tristele lui Ovidiu, să se vorbească de „Tristele” dlui Mircea Mocanu.
Dnei Safta Leaută îi transmit salutările mele călduroase și îi doresc numai bine!” (Alexandru Gabriel Dinu alias Alecsander Dinuenze)
„Lectura dlui Mircea Mocanu a fost una deosebită. Mi-au plăcut toate poeziile, dar în special mi-a atras atenția poezia Agonie. Modul în care a fost prezentată poezia m-a impresionat tema abordată.
Îi mulțumesc dlui Mircea Mocanu pentru atenția acordată ascultătorilor.” (Ștefan Florea)
Următoarea ședință a Cenaclului literar Alexandru Sihleanu va avea loc pe data 19 septembrie 2026, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu va fi dl Vasile Ghinea. Cei care scrieți, faceți-vă curaj și veniți la ședințele Cenaclului Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat. Nu veți regreta! Sănătate, pace și spor la scris! Vă așteptăm, cu mult drag!
