Propoziții pretențioase – Aulului
Lan….
Un ogor de teren aferent fiecăreia dintre cele trei surori ale Cotoanei. Privind de pe uliță (azi strada Fermierilor), în stânga tanti Fănica, la mijloc Cotoana, în dreapta tanti Fia. Acolo ne făceam veacul, când eram deplasați la Colibași, ascunzându-ne prin desișul cocenilor de porumb, căutând ba vreun pepene negăsit de ăle bătrâne mătuși, bunici și străbunici, ardei, castraveți și roșii ieșite din semințe căzute cu un an în urmă și nuci din pomul ce trona coronar peste o zonă întinsă din terenul Cotoanei, la mijlocul lungimii terenului. Deși fiecare soră avea poartă separată, cele trei proprietăți nu erau delimitate de vreun gard și, de fiecare dată când soseau „orășencele” cu treburi agrare la Colibași, poposeau la Cotoana. Se dezbrăcau de țoalele urbane și-și puneau straiele de țărănci. Fuste, bluze, șorțuri, broboade, galoși, gumari, luau sapa de-a spinarea și le vedeai cum scurmă în pământ să-l desțelenească, să-l curețe de buruieni și să adune la final de an agricol ceapă, usturoi, roșii și fasole dintre rândurile tăioase de coceni blonzi, porumbul în coșuri, vreascurile lor în snopi.
Dan. Copilul acela înalt, nătâng ce mă ispitea la fel de fel de experimente. La fumat măduvă de cocean, țigări furate de la taică-su, la stricat pepeni din terenul bunică-sii și câte alte prostii. Dar asta fusese în copilărie, câțiva ani, până tanti Fănica nu i-a mai putut ține piept. Îl lăsa acasă, până la demolare undeva aproape de fostul atelier al lui Vali Iosif, pe strada Știubeilor, pe colțul dinspre Crângul Meiului, cu găinile, porcii și alte orătănii, cu câini și pisici, cărora Dan le purta o ură viscerală. Era în stare să le alerge până să-și dea sufletele bietele animale. Și ce vulgarități emitea acest prâslea, căci era cel mic, soră-sa, Minodora, fiind înaintea lui cu vreo cinci ani, rar audiezi chiar și în zilele noastre. Cu această aureolă de golănaș, în fapt odraslă nestrunită – deși primea bătăi cu duiumul pentru câte făcea – rămăsese Dan până în ziua când, prin ce minune, reușise să absolve un liceu militar sau de poliție și să devină ulterior om al legii prin îndepărtate secuime din apropierea zonei Miercurea-Ciuc și să se și însoare. Aurul maică-sii, tanti Lili, banii lui taică-su, unchiul Toma și cine mai știe ce strânsură de la tanti Fănica, din batista înnodată pe care o ținea la sân. Familie, nevastă, fete și casă la comun cu părinții. El la etaj, tanti și unchiul la parter. La momentul adevărului, ziua când s-a hotărât lucrarea, căci despre muncă discutăm, nu despre povestea înrudirii, s-a lăsat cu planuri. Cum să desfaci, până unde și cât de sus să te ridici cu tavanul. Trasarea se făcuse pe dinăuntru. În bucătărie. Unde chiar nu-mi amintesc dacă exista cumva vreun geam pentru iluminat natural. Ne-am apucat de treabă, cu creta pe scânduri, cu desfacerea tablei, cu poziționarea în echilibru pe acoperiș, cu construcția unui cadru pe care să stăm fără să alunecăm. De jos, din stradă, pare acceptabil. Însă sus, panta este suficient de abruptă cât să nu-ți dorești să urci, darămite să și cobori de zeci de ori. Practic am creat o nouă mansardă în mansardă. Să fie loc suficient pentru a nu da cu capul Dan și soția, ambii trecuți binișor de 1,78 metri.
