Fărădelegea lui Călin – Less house
Mă determină să….
Voi să fiți acei ce v-ați trezi asaltați de formele acestea ciudate de a despica firul în mii de părți. Cert, este necesar, legal să trimiți părților exemplare (copii sau originale) din publicațiile care anunță licitația. Dar nu cred că i-ar cădea bine debitorului. Numai un tip fără minte s-ar arăta dezinteresat cu totul sau s-ar făli că a ajuns pe ultima pagină a ziarului cu casa pusă la vânzare. O simplă înștiințare se putea înmâna și organului fiscal local, nu un teanc de hârtie ultrasubțire scrisă prost. Copil debitorul, teșcălăul publicitar se duce către tutelă. Art. 840.
În Art. 841 suntem într-o situație similară. Să sari direct la o persoană cam de neunde, foarte rar întâlnită în anterioarele 840 de articole, parcă tot așa, te surprinde până la a te lăsa cu gura căscată. Cine e, cine i-a permis? „Vânzătorul imobilului urmărit…” Culmea este că are și ipotecă legală și puterea de a se legitima cu popreli când nu i se dau banii cuveniți. Mai să crezi că ar fi creditorul, deși nu. Problema este că este somat să opteze ori pentru una, ori pentru alta. Ori să oprească vânzarea prin contestație, ori să ceară oprirea. Dacă vouă vi se pare că nu-i același lucru sau cel puțin să producă același efect, înseamnă că ne-am țăcănit definitiv. Dar în definitiv este vorba și de vânzarea în regim propriu. Probabil că aici erau variantele. Să notăm apariția coschimbașului. Ne-o ocupa și de el. La dex fuga.
Termen întreg, termen juridic ioc. Ar fi unul care ia locul altuia, dar și cu co-ul adăugat ar fi vreo doi la un loc.
Și-om licita. Iarăși. Ineptul…. Fără nume. Om sau faptă. Că n-oi muta imobilul, însă, la fața locului e mai altfel. Mai vezi o hibă, te mai răzgândești sau găsești acel ceva ce te-ar putea determina să plisezi până în pânzele albe. Desigur, modelul pare mulat pe al serialelor americănești de cumpărat imobile, renovat și vândut în câștig substanțial. Doar acolo casa e undeva și licitația pe la autorități. Art. 842.
Zdravăn licitatorul, cu putere de plată și evident major. De parcă s-ar ști. Că debitorul n-ar putea licita prin interpuși. „Cititorul de solvabilitate…” etc este chiar executorul, de altfel totodată și dumnezeul acceptării celor prezenți în calitate de licitatori. O apreciere „… sumară…”. Și imediată. Scanează, îl trece prin filtrele mintale și decide: tu da, tu nu…. Nu știu de ce nu era evident că orice mandatar trebuie să dispună de o depeșă notarială valabilă și specifică. Cum și în trecut am observat și n-am înțeles, la Al. 5 nea creditorul participă și plătește. Asta înseamnă adjudecare. Ca să nu trecem și faptul că poate să obțină mai puțin din suta de procente ce reprezintă prețul sau datoria sa: 75. Să-ți plătești singur datoria, să nu obții imobilul direct, reprezentând datoria, ci s-o cumperi. Fiindcă asta transpare din conținutul Art. 843.
Pe unde era? Aiasta cu a zecea parte din prețul de pornire ca garanție. Nu departe. Noutate doar termenele. Zecea cu o zi înainte de licitație. Și faptul că se poate depune prețul licitației chiar în ziua licitației. Încă nu se specifică dacă se poate adjudeca imobilul în acest caz, bineînțeles, cu doar o singură ofertă. N-aș mai fi luat coproprietarii debitorului în seamă. Printre ei s-ar putea să fie și interpuși. Totuși, lor nu li se cere garanție. Evazivul final al Al. 4: „… se va completa diferența” la neacoperirea garanției. Din ce, de la cine? Nu pune legea la socoteală că licitația ar putea avea loc doar cu coproprietari, că lor nu li se percepe, că „… sunt dispensate de garanția…”? Art. 844.
