Literadura nr. 40 (14)
Cartea zilelor noastre
Adrian SIMEANU
Banii
Bine-a zis cine-a zis că banu-i ochiu’ dracului. Căci „pohta ce-o pohtesc” la ei oameni nenumărați și de pretutindeni e nemăsurată în timp și spațiu. Despre asta fiind vorba și-n cartea* subiect al tabletei acesteia…
Desigur, narațiunea-i concretizată-ntr-un caz anume. Ce distruge-n primu’ rând o prietenie de ani buni între doi creativi substanțiali. Da’ cu firi diferite. Și cu țeluri de viață antagonice. Unu’ este om de știință valoros care-și pune geniul, banii și munca în slujba umanității, inventând ceva spectaculos în domeniul nanotehnologiei. Celălalt, un ticălos vrea să-și însușească nemeritat creația primului. Cu orice preț, prin orice mijloace, oricât de odioase. Furtul informatic. Trădarea. Distrugerea. Crima. Numai că norocu’ nu-i de partea sa și piere-n ambuscada pusă la cale spre anihilarea-i necesară. Pe scurt, asta-i opului. Atractivă zdravăn și, de ce nu?, plauzibilă. În fond, lumea e destul de mare ca să se-ntâmple multe-n sânul ei larg și felurit imens…
Iară autoru’ nu-i altcineva decât Michael Connelly. Scriitor american, în iunie, septuagenar. Cu un portofoliu de volume care mai de care. Nu le lași din mână, vă asigur. Căci amestecul epic dă la iveală vasta acumulare informativ-creativă aflată-n posesia lui cu folos ferice. E familiarizat cu thrillerul de calitate incontestabilă și de succes garantat. Scrie fluent și la obiect, cu adecvat colorit și dialoguri potrivite. Menținând adrenalina cetitorului la maximum. Transmite mesaje etico-sociale în format polițist, judiciar binevenit și pe înțelesu’ multora. Nu doar al anchetatorilor criminaliști. Așa că orice volum semnat de el nu trebuie ocolit. Ci degrabă citit. Fincă Michael are intuiție, documentare îmbelșugată, subtilitate, echilibru în ceea ce așterne pe foi. Altfel spus, stil și talent evident.
*Michael Connelly, Darling Lilly, Ed. ORIZONTURI, 2004
Țurlea și Stamate
Adică autoru’ și-un personaj. Creat cum nu se poate mai potrivit. Spre a da naștere unor cărți ce se citesc pe nerăsuflate. Pentru că vorbesc despre realitatea crudă și amară a prezentului. A perioadei ăsteia tot mai ticăloase. Tot mai nefaste. Mai distrugătoare de istorie contemporană. De oameni și etică. De spiritualitate și cultură veritabilă…
Afirm asta fincă romanele* sale (citit-am și eu câteva dintre ele) nu sunt policieruri simpliste. Încropite întru divertisment. De citit în tramvai. Sau pe plajă. Eu unu’ parcurgându-le cu nesaț la ceas de noapte. Căci, deși au pe ici, pe colo și ceva umor negru, sunt narațiuni serioase. Ce nu caută să evidențieze doar trama polițistă, la-ndemâna oricui agreează genul. Ci, mai degrabă, dau în vileag stări de lucruri, „oameni, fapte, întâmplări” din România noastră negativă. În care suntem siliți a trăi și-a ne chinui cu răul de care decembrie ’89 nu ne-a scăpat. Ba, din contră, ne-a afundat și mai și. Distrugându-ne neîncetat. Necruțător. Amarnic. Sfâșietor cât cuprinde și-o fi țara pe mapamond…
Octogenar de curând, s-a dovedit și e-n continuare un scriitor căutat și de adulți, și de copii. Amestecă echilibrat crima, drogurile, traficu’ de carne vie, în conținut. Corupția și parvenirea. Setea de bani și teroarea. Una peste alta, inumanitatea fără margini. Stamate ăl bătrân și cu fler de copoi versat, împreună cu Petruș cel tânăr și ultrapriceput în IT scot la iveală adevăru’. Chiar dacă făptuitorii odioși de la vârf scapă necuvenit…
Aș încheia precizând că în construcțiile beletristice ale lui Stelian se amestecă la fix informația jurnalistică și politică zilnică, dreptu’, logica, psihologia, imaginația și priceperea unui condei consolidat adecvat în timp. Aștept, ca atare, noi producții novelistice despre Stamate și Petruș. Polițiști detectivi cu reală vocație…
*Stelian Țurlea, Săptămâna nebună, Ești pe cont propriu, Algoritmul Funcoin, Caz închis, Ed. CRIME SCENE PRESS, 2016, 2017, 2018, 2020
Cartea din bibliotecă
Tudor CICU
Fantastia – Păstrătorii luminii/ 2026 (Tipărit în Germania)
Din nou suntem pe un drum al poveștilor, într-o a II-a serie a Fantastiei (începută cu o trilogie a primelor povestiri magice din cartea Fantastia, continuată apoi cu „Poveștile fantastice din Tărâmul Copilăriei” în 2018) După cum se vede, poveștile n-au murit, iar ceea ce am numit la început a fi magia copilăriei, autoarea celei de a doua serii Fantastia, Ramona Neculae Danciu, o face instruit și educativ prin intermediul poveștilor imaginare (de genul călătoriilor lui Alice în țara minunilor) în prima carte a seriei: Păstrătorii luminii. Cartea e un poem basmic în care se narează o călătorie magică; dar și își propune să amplifice posibilitățile copilului de a intra în contact cu regulile, normele și rosturile lumii acestea prin intermediul unor animăluțe ce personifică în sfaturi și învățăminte pentru cei mici. Pe scurt, într-o dimineață, Mara și prietenul ei Iustin descoperă sub bradul de Crăciun magia unui globuleț care îi teleportează într-o lume minunată, iar călătoria lor, făcută cu o barcă secretoasă vorbitoare, îi poartă pe „drumul cunoașterii” spre aflarea „adevărului”, cea mai mare lumină a rațiunii umane. Fiecare animal întâlnit are reprezentarea a câte unui obiectiv necesar înțelegerii rostului pe lume: Curajul – Claritatea – Puterea – Frica – Ordinea și Viața.
La vârsta copilăriei, pentru fiecare copil, se extind posibilitățile lor de a interacționa cu lumea, de a intra într-o relație cu ea. Atenția cu care se apleacă asupra sufletelor celor mici iese în evidență prin ușurința și acuratețea frazei scrise, prin simplitatea propoziției, a rostirii succinte și pe înțeles, dar și firescul dialogului purtat între eroii povestirilor. Mai mereu observația autoarei, dublată de sentimentul de iubire, înțelegere pentru noțiunea primită, în această călătorie magică, este axată pe învățătura ce trebuie reținută de cei doi copii, Mara și Iustin: că apa e vie și are energie, că în ea poate vedea cu claritate orice în ea, că apa îi întărește și le dă simțământul de putere. Astfel apa din lacul cascadei Biger le insuflă curaj, linxul întâlnit printre stânci cu care fac conversație le amintește de claritatea lucrurilor ce pot fi văzute în apa din lac, ursul României, întâlnit în pădure, le vorbește despre atribuțiile puterii, rechinul gigant al Italiei, de dincolo de împrejmuirea unui gard, le explică modalitatea de a păstra ordinea prin frică, iar câinele ciobănesc al Germaniei le ține o lecție despre grijă – structură – și responsabilitate (într-un cuvânt despre ordinea care te face să te simți în siguranță), apoi tigrul japonez, simbolizând viața, le amintește că „și lucrurile mici pot schimba totul”. Și nu în cele din urmă, întâlnirea din final cu dragonul, ține să le amintească celor doi copii că tot ceea ce au învățat în această călătorie e despre adevăr, în consecință cea mai mare lumină. A fost călătoria aceasta benefică? se întreabă cei doi copii. Și amândoi recunosc că „simt o schimbare” în concepția cu care au plecat de acasă și cea dobândită în urma călătoriei. Și în acest sens vin și frazele de morală pilduitoare din finalul acestor întâmplări minunate. Totul, până aici, e firesc și real, deși copiii înțeleg că împreună, cu cei doi eroi, călătoresc în ținuturi magice, că deja ne aflăm cu toții pe tărâmul poveștilor, iar îndemnul autoarei către cei mici este să citească povestea, fiindcă nici nu bănuiesc ei câte magii se pot petrece într-o „călătorie fantastică”. Tâlcul poveștii este încrederea, curajul și ordinea ce trebuie ținută, cu orice preț, pe planetă. Câștigul celor mici, cei care vor citi toate aceste întâmplări fantastice, e singura speranță că tot ce a gândit autoarea se poate înfăptui în izbânda binelui și a unei creșteri frumoase. Intervenția scriitoarei în înțelegerea poveștilor, cât și descrierea explicită a binefacerilor acestor „concepte” de viață, e încă un semnal bun. Ca să fii fericit, înțelege prichindelul, din lectura cărții, trebuie să fii așa cum ești… și face parte din morala acestei povestiri cu tâlc. Educație prin ricoșeu, ar zice un psiholog.
Scriitori buzoieni – Titi Damian/ 2025,
ed. Editgraph
Cu acest volum deosebit, arealul cultural al Buzăului se poate dezvălui ca într-un muzeu cititorilor săi de pretutindeni. O carte, în sfârșit, necesară în biblioteca fiecăruia dintre noi, cât și a bibliotecilor deschise setei de lectură a cititorilor. Pentru scrierea ei prolificul critic buzoian a lecturat peste 100 de autori buzoieni cu operele lor, iar efortul său a fost enorm: peste 28000 de pagini citite cu creionul în mână, asta însemnând (dacă am socoti cam trei ore pe zi dedicate cititului), cam 240 de ore, adică două treimi dintr-un an. Rezultatul acestei munci titanice a dus în cele din urmă la apariția acestei cărți deosebite, iar gestul său a așezat Buzăul pe harta culturală a țării. Cronicile scrise de-a lungul vremii, în diverse reviste, au fost în cele din urmă strânse și prinse în acest minunat document literar. Un prim merit al cărții, am putea spune că, ea cuprinde scriitura unor autori de toate genurile: poezie, proză, teatru, memorialistică, eseu, critică și istorie literară. Cele patru interviuri de la finalul volumului surprind foarte bine sufletul și dorința scriitorului Titi Damian de a se dărui cu trup și suflet cititorilor săi. Familia buzoiană strânsă în această carte, dar și cei peste alți mulți ani, îi va fi veșnic recunoscătoare, iar când cineva va dori să afle cine le-au fost înaintașii înzestrați cu arma scrisului, nu are decât să răsfoiască această carte și să-i redescopere, căutând cu înfrigurare elemente ale universului spiritual al fiecăruia dintre ei, detalii răsfrânte de topos și transferate în opere. Titi Damian, în cuvântul înainte (nota autorului), recunoaște că nu a reușit să-i strângă pe toți în volum, deoarece: „fie că nu am avut cărțile lor, fie că de unii nu știu mai nimic, doar din auzite”. Scăpări sunt (zicem și noi), dar probabil o a doua ediție, sau o nouă apariție în volum, îi va cuprinde și pe cei omiși. Lecturând comentariile cărților celor prinși în volum, nu ai cum să nu remarci acribia, dăruirea și modul în care citește o carte și o comentează. Găsim în acest volum scriitori de seamă care au arătat literaturii că Buzăul a dat oameni de seamă (Ion Băieșu, Vasile Voiculescu, Ion Caraion, Ion Gheorghe, George Băiculescu, Gheorghe Istrate etc), scriitori contemporani, tineri, autori musceleni dragi sufletului său etc.
Și toți aceștia, cu operele lor zidite pentru eternitate în această carte, nu-l vor uita, pentru truda sa de Sisif al lecturii, pe omul și marele prozator, pe cel care a dat o tetralogie de mare forță despre zvâcnirile unui sat de la munte, povestea tragică a locuitorilor din satul natal Muscelu-Cărămănești, zguduind din temelii ceea ce părea bătut în piroane, în literatură, până la el. E cartea prin care criticul Titi Damian a întruchipat, ca într-o icoană, credința celui ce crede în CEVA. Mai precis crede în destinul și rostul scrierilor celor care au creat în acest areal cultural, pe care i-a promovat și lansat spre a fi cunoscuți și de generațiile viitoare. Generații care, atunci când vor citi cartea, îi va simți energia creatoare ascunsă în spatele unei puteri de muncă rar întâlnite, care îl ținea la masa de scris până târziu în noapte, dând și peste 30 de volume scrise: proză, eseu, critică, memorialistică…
Și credem că, peste timp, când vor dori să afle despre cei care au scris aici în Buzău, cititorul va scoate din bibliotecă volumul și îi va răsfoi paginile să afle câte ceva despre gândurile, împlinirile, năzuințele și sufletul lor frumos. Astfel, mulți dintre autorii trecuți în veșnicie, acolo sus, vor surâde fericiți că cineva le-a lăsat într-o carte numele și povestea din cărțile lor, iar numele acestui om de o generozitate celestă… este, nimeni altul, decât Titi Damian. Iar pentru a completa portretul omului și al scriitorului, prietenii i-au dedicat cu ocazia unei frumoase vârste împlinite, cu fast organizată în sala de festivități a vilei Albatros de la Marghiloman, o carte document „Titi Damian – cărturarul din Muscelu-Cărămănești”, cuprinzând o serie de mărturisiri ale celor care l-au cunoscut și prețuit.
