Literadura nr. 40 (12)
Nicolai TĂICUȚU
la vernisaj
(o adiere)
în sala de expoziții
dacă nu te-a lovit din prima
peste ochi, compoziția
din tabloul din fața ușii
degeaba ai intrat
din scurta derută pe care o ai
vei fi salvat
de întâlnirea cu peștii
care înoată prin văzduh
sau păsările care zboară
prin roua dimineții
și te îmbie să primești
mângâierea lor lunecoasă
înaintând
ca și când ai face pluta
(pe apă/pe aer, tot una e)
vei întâlni animale obișnuite
domestice și de pradă:
câini pisici boi capre lei tigri
crapi carași bibani rechini
așa cum își duc veacul
(tot un fel de azi-pe-mâine)
pe fundul mării și în văzduh
întotdeauna
cu schimbări de ambient emoțional
important e că
unul cu alții/ alții cu unul
ne înțelegem din priviri
bine cu bine
m-am întâlnit și cu oamenii riverani
cunoștințe vechi și mai noi
unii chiar consăteni…
cu capul în apă erau
până la brâu
umblau în mâini (aparent, nu înotau)
erau descriși de normalitate în ființarea lor
pe jumătate acvatici
partea cealaltă aeriană
era pusă în evidență
de picioare zvelte, glezne fine pe alei
flori din prima generație
urme de tălpi de îngeri pe cerul senin
și pe nisipul pur al ferestrelor
loviți de valuri de valuri de aer
de valuri de apă loviți (de rouă aici)
își căutau întruparea pe plaja subțire
despărțitoare dintre apă și aer
printre ei se aflau
pompiliu dobrin și florin menzopol
de fapt
cu această indusă adiere de vânt
am intrat în sala de expoziție
după ce, în prima parte a dimineții
am refuzat întâlnirea cu consătenii mei
aranjați în existența lor zilnică
cu animalele lor domestice și de pradă
aruncate într-o primăvară gingașă
și cu peștii, la locul lor în
iazul copilăriei…
atitudine intimă
(de primăvară)
o fată desprinsă din grup
zâmbește cu fața la râu
zâmbește sprijinită de un ram de salcie
zâmbește printre frunze verzi și amenți
zâmbește, zâmbește frumos
cu atât de multe z-euri în ambient
nu ți se strepezesc dinții, ci
îți vine să fredonezi
zărzărea/ zărzărea, zărzărică/ zărzărea
odată cu primăvara care
cu un gest elegant acceptă cântecul
și-și vede de treabă
Marin IFRIM
Mă tem de holograma sufletului meu
Înainte de a învăța să citesc, înțelegeam cuvintele. Pescuiam în gârla satului, pândit
De paznicii bunurilor locale, prinzând mii de pești și primind zeci de amenzi pe numele
Bietului tata (Marin Ifrim Senior). Colhozul făcea valuri până și în mici ochiuri de apă.
Mai târziu, pescuitul a devenit un pretext. Aruncam undița în valuri și citeam până
Când visam litere prinse de pești și invers. Am pescuit litere mult mai inocente decât
Peștii biblici, sacrificați întru voia și nevoia unei credințe necesare. Pe malul verde al gârlei
Se înălța un cimitir de râme, miros de lună expirată, țipete de pescăruși rătăciți în
Plină câmpie, femei cu pântecele pline de grâu și porumb. Ploi peste ochiul de apă.
Lângă maluri, nesfârșite culturi: tutun, cânepă, legume, struguri, pepeni, rapiță, lavandă
Etc. Ca-n corabia lui Noe, satul meu era plin de sens. Nu există trecut decât pe felii de
Prezent. Încă pescuiesc litere. Acestea au crescut. Acum au aripi. Sunt la fel de inocente.
Vin la mine precum fluturii în jurul luminii. Îmi cară memoria de polen uscat spre
Alte nevoi de copil care înțelege cuvintele înainte de a citi măcar o literă. Acesta este
Miracolul: ”La început a fost Cuvântul” nescris. Apoi au venit fierarii virgulelor,
Semioticienii, criticii, profesorii, scriitorii de vagoane, analfabeții academiilor județene
Etc. De câte ori văd o coală albă găsesc pricină Cuvântului care a fost la Început. Și
Amuțesc. Suntem o lume plină de poeți înveliți în coli albe, sterpe inclusiv electronic.
Poezia nu mai are sânge. Nici plămâni. Nici mers peste ape. E o chestie alimentară
Servită la o cafea, cu sentimente bituminate în loc de zahăr din trestie gânditoare. Sunt
Optimist. Cobor aici, la prima stație, în secolul XXI, cât mai aproape de cimitirul
Din care să privesc noua Facere a Lumii. Una care n-o să-mi ducă lipsa, că doar n-am
Fost nici Hitler și nici Stalin, ci un biet om căruia literele i-au dat un nume într-un șir
De alte nume transformate cu timpul în cifre. De un singur lucru mă tem. De holograma
Sufletului meu, căreia nici eu nu i-am văzut vreodată compoziția mendeleeviană abstractă! 07.07.2017
Codruța VANCEA
Simte-te bine
ea nu-ți poate dărui nicio satisfacție.
cum poate fi o fată strălucitoare atât de ilogică?
e doar o poveste cu zâne ratată.
ea trăiește un model înrădăcinat în mintea ei.
ai cele mai mari dezamăgiri. viața se împarte în cupe de crini.
tu nu poți să faci nimic.
nu mai aștepta învârtindu-te în jurul ei. ca o adiere ce nu-și cunoaște parfumul.
n-a reușit să te vadă cum i-ai deschis drumuri.
nimic nu vindecă mai mult decât floarea uitării. udată zilnic în mici porții.
uită tot.
ce ai dat.
ce ai renunțat.
ce ai visat.
lasă să curgă râul prin ierburile verii. soarele va râde spre el.
mici pești se vor juca.
vei înțelege că așteptarea nu-i pentru tine. nici pentru ea.
fanteziile tale nu se vor mai inflama de neputință. de rea voință.
vei înălța un zmeu de recunoștință.
toate insultele din zilele cu depresii sunt aproape la fel ca moartea gladiolelor. nu vor strivi nimic.
nimic decât impresii. fade.
un august te mai crede. aduce cu el alte și alte povești.
gladiole albe.
gladiole roșii.
nu-ți pierde vara pentru o fată strălucitoare.
atât de ilogică.
dacă ar putea ar da. mai mult din ce are.
de sus de tot ne privește mirată.
o capră neagră sălbatică.
armonie pe retină.
și-n inimă.
Existențial
rămân pe-o frunză de măslin. un punct colorat. din rouă și praf de stele. sfărmat din gândurile mele.
eu aceeași ființă de ieri.
femeia visurilor unui bărbat. din cea mai frumoasă poveste de dragoste care nu s-a întâmplat.
și-n taina unui gând nevinovat mă adun din tot ceea ce sunt.
într-un singur punct.
pictat pe o frunză de măslin.
nu cred că voi fi de neuitat când ploaia va veni.
mari picături vor aluneca peste frunza mea.
mă vor convinge să plec. într-o lume fluidă.
voi parcurge împreună cu ele toată planeta Pământ.
spre alte ploi. pe râuri. pe ape învolburate.
voi aluneca în albastre mări.
în oceane înghețate.
măslinul în felul lui preablând nu mă va lăsa să plec cu ploaia.
ocrotitor mă va păstra.
voi fi pentru el singurul punct colorat.
un semn de viață. un miracol.
un gând.
suspin și zâmbet.
balsam de cânt.
o pată de culoare.
un freamăt lin.
o iertare.
un adevăr al tuturor și al nimănui.
rămân de acum pe frunza de măslin.
neînsemnată.
frumos colorată.
nu-mi mai aduc bine aminte.
dacă am fost cândva femeia visurilor unui bărbat.
în ceas divin
aparțin unui măslin.
