Ora de muzică 107
Uite-așa și nu așa! Mă-ntorc spășit la bravii mei muzicieni. Las astfel în mâna domnului soarta omului de rând, eu fac loc aici doar celor meritorii.
Rândurile mele n-or să fie suficiente pentru un portret de expoziție admirativă în toată splendoarea, așa cum nici alții, mai ,,îndreptățiți” să o facă, nu s-au sinchisit să spună un ,,nu” uitării veșnice, unui anonimat fără de vină și păcat ale celor ce n-ar fi meritat o așa ,,onoare”. Obidiții mei bravi muzicanți sunt trecuți totdeauna la coada intelighenției tocmai pentru că limbajul lor scris are efectul magic de-a lăsa chiar și confrații ca vițelul la poarta nouă. Nu este de lăudat faptul că mulți dintre analfabeții muzei se găsesc lesne pe imașul dacic și în locurile unde civilizația are de furcă cu habotnicul primitivism, însă ăsta este adevărul și doare.
Pledoaria mea scurtă, dar incriminatorie, vrea să facă justiție celor ce vă lasă cu gura căscată și inimile mărite de bucurie sau tristețe. De ce doar un Kant ar fi de pus în fruntea deștepților lumii, chiar și un Sting, iar Don Blackman, ,,lăutarii” ăia marocani, tunisieni… de mă apucasem să îi trec pe lista celor de pus în ramă nu merită și ei câteva rânduri în enciclopediile mondiale, statale sau locale? Don nu mai este printre noi, a plecat în anul cu indicativ 2013, exact ca Arcuș, la doar 59 de ani. Când am dat peste figura sa, contrar informației că serviciile lui pentru Brand New Day se rezumaseră la sunete de Hammond, am crezut că am de-a face cu un solist vocal, necunoscut mie. Puțini instrumentiști rasați se lasă fotografiați doar la chip pentru prezentarea de album, rar găsești câte unul nelipit de chitară, clape, tobe, viori și saxofoane. Unul dintre aceste cazuri ieșite din contextul normalului îl are protagonist pe acest Blackman, negru la propriu, dar…. Asta a fost părerea de la prima vedere și m-am înșelat, fotografia-portret este blazonul primei apariții discografice din 1982 unde Don nu este doar un pianist de prim rang, un compozitor de jazz cu idei neobișnuite și invenții de backvocals surprinzătoare, dar și un solist neașteptat de capabil în ambitus și glăsuire. Am fost chiar revoltat după o audiție cap-coadă a unei piese din acest material că Wikipedia nu i-a pus măcar o poză în antet și că cele mai semnificative ,,note” se referă la naștere și deces. De fiecare dată când mă aplec asupra unui personaj de ,,oră de muzică…”, înarmat cu o curiozitate acerbă caut senzaționalul, unul de amploare majoră, dar doar pentru mine, căci mințile se aprind când citesc avid și sorb fiecare minuțel din viața acestor adevărați purtători de civilizație, de omenire. De aceea mă revolt, pe bună dreptate, când cuvintele sunt prea puține, prea sărace ca să poată reda înălțimea și importanța pe care un muzician, zece ori o mie o pun la picioarele istoriei și lasă măcar o umbră pe ,,fondul de ten” al planetei. Dacă dintre voi va face cineva pasul cunoștinței cu muzica lui Don, vă mai fixez două repere: When Alto Was King, disc realizat împreună cu C. I. Williams în 1997 și Listen din 2002.
Dacă el însuși vă îndeamnă să ascultați, eu ce să mai zic? A, poate să fiți mai atenți cu cei din jur, chiar cu voi înșivă.
