Cotețul cu metafore – Lupul simptomatic
Lupul simptomatic
A venit un lup din Crâng
cu ochii stinși privind livid
că s-a înțepat, nătâng,
în niște teste de Covid!
Care zăceau aruncate,
în pădurea tot mai rară
unde-au fost abandonate
de vreo circă sanitară…
Lupu-și urlă lung blestemul
c-a găsit chiar el vaccinul
și, din tot ecosistemul
l-a ales pe el destinul…
Ca și cum n-a fost destul
câte-a trebuit să-ndure
după ce, ca un credul,
Crângul l-a crezut pădure!
El, vechi animal sălbatic,
cu instinct de carnivor,
și un mare singuratic,
din lumea animalelor…
Nu mai poate să vâneze,
căprioare, cum făcea,
până să se defrișeze
Crângu-n profunzimea sa…
Căci, până și căprioara,
așa blândă și naivă,
nu se sperie de gheara
care-acum e maladivă…
Și-l sfidează la vedere,
păscând lângă Obelisc,
știindu-l fără putere,
nu-și asumă niciun risc…
Mai apoi, chiar nu ar vrea,
văzând și el ce pățește
leul cel dat cu vopsea…
Nici statuie nu-i priește!
C-a gândit în stil lupesc:
mort, degeaba-i fac statuie,
`geaba îl mai lustruiesc
dacă-n viață, i-au dat… cuie!
După ce s-a înțepat,
în vaccinul aruncat,
lupul, rău s-a speriat
de tot ceea ce-a urmat…
Ochii-n cap s-au tulburat
și aude voci bizare,
umblă-aiurea, ca turbat
doar cu gândul la mâncare…
A început să gândească
într-un mod foarte… uman,
și de-atunci vrea să găsească
noimă, efectului spontan…
Însă teama lui cea mare,
nu-i că nu rămâne-un pom
în Crâng, ci că, după infectare,
o să se transforme-n… om!
