Propoziții pretențioase – Asterii
Uz? Lipsă. Ochiul….
Dracului privise după cum dioptriile permiteau. Comenzile…. Încurcate și pe vremuri. Aici îmi pui de aia, dincolo lași de scurs apa spre…. Capete, dar cu o foarte evidențiată pantă. Ce mai. Am lăsat cârligele din amonte aproape 10 cm în jos. În numai trei metri maxim, parcă nici nu-l mișcasem din loc, apa tot rămânea în capătul opus, mai puțină, însă destulă cât să neliniștească beneficiarii. Iar desfacere, iar repoziționare de cârlige până unde mai jos nu se putea. Încă ieșise cu o nouă învinovățire. Gata să explodez eu. Nae și T-eul masculin se deplasaseră cu mașina noastră la depozit spre a cumpăra un jgheab nou, special de schimbat pe față, deși se putea monta un capăt dintre cele rămase. Ca să nu irosesc timpul în zadar, am demontat jgheaburile din curtea din spate, am tras ața pentru a realinia cârligele din mijloc și am pus la loc, nou, picurătoarele. Vine revoluționarul T și mă apostrofează că nu am rezolvat. Consoarta mâlc, deși mă văzuse la ce chin mă supusesem mutând scărița din loc în loc, cum mă crăcisem de pe ea pe măsuța lor metalică din extremitatea stângă, ca să micșorez numărul de mutări. Crezut, necrezut, am depășit momentul. La față. La stradă. Demontare îmbinare, mânjită deja cu silicon pentru a împiedica eventualele scurgeri accidentale – fiindcă micul dispozitiv ambutisat în formă de semicerc, cu un sistem mai rigid, dar tot pe principiul pârghiilor cu excentric de închizătoare la fostele cutii metalice industriale, în a cărui găoace stă o fâșie de cauciuc neted la contactul cu suprafața metalică a dispozitivului, cu striații mai înăltuțe la contactul cu capetele părților de jgheab, e mai sigur și mai etanș cu un strat de silicon -, curățare, atașarea capacului, resiliconarea interiorului, repunere pe cârlige a jgheabului nou, reîmbinare, fixare definitivă. Cu o sticlă de apă turnată la vreo cinci minute după, atestam astfel finalizarea lucrării. O certitudine spulberată de o nouă doleanță. Dacă tot au rămas jgheaburi și capete de burlan, colectorul, coturi, ia să le punem înspre vecinul Babau. Un accept dat doar ca să nu aibă iar vreo obiecție, mai ales finală, când urma să se achite restul de plată. Cârlige clasice, repoziționate, cu curburile refăcute. Din fericire, toate resturile viabile reușiseră să acopere suprafața până la prima frângere de linie. Burlan, găuri, prelungire cotului cât să îi ude vecinului pământul. Și o vorbă de duh la gătare: dacă mai aveam încă vreo două, ajungeam la capăt. Sifonul gâlgâia în uvulă. Păi bine, mă, chitrelor, în banii discutați ați fi vrut să vă pun toate jgheaburile de jur-împrejur, deși prețul ar fi trebuit să fie cel puțin cu jumătate mai mare. Asta sfârâia în cap și aproape să se oralizeze așa. Oricum, a țâșnit din mine ceva asemănător, mai blând și mai de ficsonomia obrazului. Pe picior de plecare, de strângere de scule, ne trezim cu o nouă cerere. „Da’ jgheabul ăsta pus de Vasile nu-l îndreptați?”. Bietul, mort cum o fi, cum o fi avut răbdare cu nebunii? Cum de nu i-a dat naibii și nu și-a luat lumea în cap? Cum audiase el atâtea revocări și nemulțumiri – căci sigur fuseseră – fără să îi sară muștarul? Eu văzusem problema. Și rezolvarea. Scoaterea ciubucurilor din toate cârligele, de la scurgerea în butoi până aproape de năbădăioasele noastre jgheaburi păntoase, ridicarea lor de la mijlocul distanței, cât să se îndrepte apa în stânga și în dreapta și să nu mai zacă fără să se evacueze la gurile de scurgere și repunerea pe poziții. Resiliconare a îmbinărilor și…. Gata! Trudisem, nu mă îndoiesc de conștiința împăcată, de responsabilitatea totală asumată, de faptul că mă asuprii pe altarul lucrului bine făcut supus cum niciodată nu mi-am permis să fiu. Suma nu avea de ce să își schimbe cuantumul. N-am cerut pentru toate surplusurile nimic. Credeam – la fel, ca un ins cu minte și rațional – că se înțelesese și se apreciase, măcar în ceasul ultim efortul deosebit. O credulitate…. Plătită cu o opunere obraznică. Autoare – doamna…. 3.300. Zice. Nu. Zic. 3.600. Cum ne-am împăcat după toate doleanțele ulterioare de dublă vopsire. Și la câte am făcut, chiar nu ne merităm răsplata?
