Căruța cu virguleEditorial

Căruța cu virgule – La școală

– Bună ziua, copii!
– Bună ziua, doamna dirigintă!
– Luați loc! Văd că avem cam mulți absenți! Ia să vedem… Așaa…..
– Doamna, nu mai faceți prezența, că vă spunem noi!…
– Da? Bine, atunci! Ia spune!…
– Păi, de exemplu, Pușcă lipsește pentru că, deoarece nu l-a lăsat tac-su să vină cu pistolul la școală! Îi promisese uneia de la a IX-a B că-i arată pistolul lui și de rușine că n-a reușit să i-l arate, n-a mai venit!…
– Bine, dar…
– După aceea, Tunaru a zis că el nu mai vine azi, că are o tragere nu știu pe unde… Am auzit și noi că dă niște tunuri…
– Bine, bine, lasă… Să vedem ce-ați pregătit pentru azi! Katiușa, ia zi tu!
– Noi, pentrru azi am avut de pregătit ,,condițiile ședinței de tragere nr. 1 cu pistolul ziua”!
– Da, bravo, stai jos! Altcineva poate să continue? Care sunt condițiile ședinței? Glonț! Poți să ne spui?
– Ăăă… condițiile ședinței sunt… ăăă… obiectivele, adică…
– Măi, Glonț! Știi, sau nu știi?
– Ăăă… știu, doamna, că doar le-am tras pe toate… ăăă, adică, da, le-am învățat pe toate…
– Atunci, zi, că trece ora! Și trece ca glonțul! He he!
– Deciii… condițiile este…
– Sunt, Glonț! Sunt! Că e mai multe!
– Decii… sunt, că e mai multe… obiectivul sunt ținta piept cu cercuri… ăăă, pe un panou de 0,60 pe 0,75…
– Cine are dimensiunile astea? Panoul sau ținta?
– Ăăă… decii… da!… La distanța de 15 metri, din poziția în picioare… timp de 1 minut… Hă, hă! Io am tras mai mult de un minut că am avut un pistol mai mare… cu mai mulți frați! Hă, hă, adică gloanțe, doamna! Hăăă…
– Hă, hă! Minte doamna! Nu-l are atât de mare și n-a tras niciun minut! Hăhăăăă!
– Liniște! Nu vă mai hăhăiți, că vă iau la țintă pe toți! Glonț, zi mai repede, că-mi sare capsa și nu știu ce fac!
– Deciii… cum vă spuneam…
– Am înțeles ce spuneai, Glonț! Treci mai departe!
– Da, decii… cartușe alocate, 6… și aprecierea cu calificativul corect, corespunzător la minim 31 de puncte…
– Mda, să zicem că te-ai descurcat! Bine, stai jos!… Ba nu! Glonț, ia spune-mi, care sunt obiectivele tale în viață? Țintele tale! Către ce țintești tu?
– Ăăă, păi, doamna… io mai am nește ținte….
– Așa, bravo! Cum ar fi?
– Ținta elev alergând de la a VIII-a B… Ținta bust nr 7 bunăciunea de la a IX-a A … ținta armă antitancu` ăla de la a X-a C…
– Vorbeam de viață, Glonț! De obiectivele tale în viață!… Mă gândeam eu să percutezi în mod corect! Te-ai fâsâit pe final! Stai jos! Pentru azi ai 7! E bine?…
– Pușca și cureaua lată, nu mă gândeam niciodată la așa notă minunată! Hăhăhă! Mulțumesc, doamna!
– Norocul vostru că sună de ieșire, că vă mitraliam pe toți și cu o lucrare de control-fulger, să văd eu ce vă mai bubuie mintea aia! Dar, data viitoare nu scăpați! Hai, luați-vă armele și ieșiți în pauză!…

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share