Literadura nr. 39 (2)
Marin Ifrim, șapte ani în veșnicie
Ultimele Poeme scrise în 2019
(poeme scrise începând cu 01.01.2019, câte unul pentru fiecare zi – așa și-a propus din seara de revelion, până în ziua în care a început să se simtă rău și a fost internat în spital; poemele sunt în ordinea în care au fost scrise și aș vrea să fie publicate așa, ele vor forma un volum de versuri distinct deoarece era un nou proiect, cu un stil nou al versului și cu o nouă temă care stă la baza întregului volum).
Se simte clar din aceste poeme că presimțea apropierea finalului…
Nu alesese încă titlul final pentru volum, însă mă gândesc să păstrez prima variantă de titlu care este scrisă de el chiar în fișierul cu aceste poeme: Stare de (ha)os.
Spre un far negru
trec bolile
cu bolnavi
cu tot pe
valuri potabile
spre limanul
lui Caron cu
rechini hulpavi
mâncători de alge
căzute din cer
bănuțul nu
mai zornăie
devine bancnotă
emisă în grabă
pentru drumul
în beznă
o barcă de
gheață neagră
își tânguie
alunecarea
spre un far negru
Cu atâta apă în jur
Cronos își linge
rănile după fiecare
generație apusă
e multă mișcare
sub pământ
inclusiv în somn
cu atâta apă în jur
pământul e însetat
de inundații
primenitoare
într-un copac tăiat
tâmplarul numără
de câți ani a fost
nevoie ca acesta
să ajungă sicriu
și peste câtă vreme
merele vor ajunge la
locul lor în rai
Ce naște fum lumină mănâncă
termitele din caravele
au trecut șanțuri adânci
odată cu marinarii
alte frunze
alt pământ
alt foc
și alt aer
toate la un loc
sub același cer tricotat
cu stele stinse
în stropul de apă plată
din inima ischemică
a humusului plin cu
peșteri platoniene
ce naște fum
lumină mănâncă
din căușul palmei unui
soare trosnind eprubete
în razele sale păroase
Dublă țintuire
nu sunt stele câte găuri
în asfaltul cerului
ciuruit de motoare
vânjoase:
bălți pline cu fosile
de furnici rătăcite
în venele aerului prăfos
scara cu un singur sens
coboară cerul
precum o prelată
peste un mort cu ochii
deschiși înăuntrul său
vântul e tăiat în felii subțiri
să intre mai ușor în oase
în timp ce din abis
se înalță încă un strat
de zăpadă rupestră
cruci înfipte direct în oglinzi
adâncesc o dublă țintuire
Precum o umbră
asculți o poveste
mai lungă decât viața
căci într-o bună zi
vei sta pe locul
umbrei tale
iar cuvintele
vor merge mai departe
în curând
o să hrănești un pom
de care cerul
ar trebui să se sprijine
precum o umbră
fără lumină în creștet
din ea însăși
mișcând tot ceea
ce nu se vede nici
în găvanele orbului
În flagrant ubicuu
nu uita unele cuvinte
ce te țin în viață
chiar și când
ai mintea goală
altfel
gândește altul
în locul tău
trăindu-ți viitorul
ca un vierme în măr
o literă precum
un dinte lipsă
șuieră ca un șarpe
flămând și miop
căutând prada cu coada
arcuită ca o virgulă
nu uita nici măcar
ce îți poți închipui că ar
putea să existe dincolo
de imposibilul prins
în flagrant ubicuu
O viață de apă
între ele valurile sunt
legate cu fire
de vânt incolor
câteva stânci
un petic de cer
o eternitate efemeră
o viață de apă
valuri precum
limbile ceasurilor
de odinioară
din lavă
clipind a timp
la izvoare apa e
doar o idee
o speranță că într-o zi
va avea aripi
va deveni val în
captivitatea coliviei
gravitaționale
Sub foaia de cort
cu pași electrici
o maimuță pitică merge
pe tavanul cerului
privind de-a-ndoaselea
creștetul pământului
căutând locul în care
să-și înstăpânească
uriașa-i micime
peste vreun popor bio
stors de viața reală
încuibărit în frunze
ancestrale
o maimuță care își scarpină
fracul căutând puricii
lui Darwin
în buricele munților
sub foaia de cort
a cerului amenajat
pentru câteva miliarde
de maimuțe din cătunul
planetei albastre
Cimitirul gol
au rămas aici
doar iarba melcii
crucile de piatră
și câte o tufă
de liliac
străjuind un teren
de sport
într-o margine
de sat
sub iarbă
o pătură de rumeguș
de brad
încălzește frigul
din școala de
vis-a-vis
anii de pe cruci
încă trec prin clasele
școlii gimnaziale
din cimitirul gol…
Drujba pădurarului
vine camionul plin
cu lemne
în căutarea
unor litere
pentru rumeguș
cineva imaginează
altcineva gândește
concret
tu forjezi cuvintele
în căutarea unor
cititori sălbatici
încă neîmpăturiți
în certificate
de naștere
deasupra lucrurilor
drujba pădurarului
ca o peniță de aur
retezând cariile
a ceea ce rămâne
după scrisul și
asemănarea zadarnicei
profunzimi
