Cenaclul Alexandru Sihleanu – 16 Mai 2026
VINE O VREME CÂND NE ANALIZĂM PENTRU A DA UN RĂSPUNS VIEȚII
Sâmbătă, 16 mai, †) Sf. Cuv. Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei; Sf. Cuv. Teodor cel Sfințit, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihail Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam două epigrame:
„(Telefonul mobil) Acest micuț aparat/ Tot timpul ni l-a mâncat./ E prezent, la o adică/ Și-n biserică la slujba de duminică.
(Cicăleala, cu și fără randament) E bună cicăleala,/ Dar să nu întreci măsura./ Dacă prostia este boala/ Degeaba ți-ai răcit gura”.
La momentul in memoriam dl prof Mihail Constantinescu a ținut să anunțe pe cei prezență, că astăzi 16 mai se împlinesc 140 de ani de la nașterea celei care a fost celebră soprană și mezzosoprană născută la Râmnicu Sărat, fiica primarului orașului Râmnicu Sărat, Vasile Cristoforeanu și a lecturat In memoriam Florica Cristoforeanu;
„Florica Cristoforeanu (n. 16 mai 1886, Râmnicu Sărat – d. 1 martie 1960, Rio de Janeiro) a fost o cântăreață română de operă, operetă și lied. A studiat pianul de la vârsta de cinci ani. Mai târziu ia lecții de canto la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano. A debutat în cadrul unui recital vocal la Râmnicu Sărat la vârsta de 9 ani, iar la 23 septembrie 1907 a apărut pentru prima dată în fața publicului în sala Ateneului Român. A fost solistă în Compania Lirică Română (1910-1913) condusă de Constantin Grigoriu, în trupa teatrului „Dal Verne” din Milano (1921), Teatrul „Adriano” din Roma (1922), „Regio” din Torino, „Constanzi” din Roma, „Colon” din Buenos Aires și în fine la Teatro alla Scala din Milano.
A întreprins turnee artistice în Danemarca, Norvegia, Spania Chile, Argentina etc. După un grav atac angină pectorală la Milano în 1940, Florica Cristoforeanu își încheie cariera lirică, stabilindu-se timp de cinci ani în Italia și apoi în Brazilia.
Al Doilea Război Mondiala împiedicat-o să revină în România, casa sa din București fiind distrusă în urma unui bombardament aerian.
Florica Cristoforeanu a rămas o voce singulară în peisajul liricii românești stăpânind toate registrele de soprană (lirică, coloratură, dramatică, spinto) până la mezzosoprană și contralto. Deși a fost activă numai 18 ani în operă, a interpretat peste 40 de roluri în cele mai cunoscute opere ale repertoriului internațional.
Împreună cu rolurile din operete, totalul performanțelor lirice ajunge la 80 de piese.
Interpretările care au intrat în conștiința publicului, Florica Cristoforeanu realizând creații remarcabile, vorbim de Manon de Jules Massenet, Carmen de Georges Bizet, Solomeea de Richard Strauss și Fra Gerardo de Ildebrando Pizzetti. Înainte de moarte a scris un volum de amintiri, apărut în 1964 la București, Editura Muzicală, cu titlul Amintiri din cariera mea lirică.”
A urmat lectorul de serviciu, dl prof. Mihail Constantinescu cu… „epistole.” Vă ofer lectura:
„(Scrisoare către un tânăr scriitor) Când ispitit de muze și al nemuririi nimb/ Începi ascensiunea spre înaltul pisc Olimp/ Și-ți istovești în fugă prea încercatul cal/ Atenție, băiete la al ispitei val!/ Capcanele te-așteaptă, pândesc ca lupi flămânzi,/ Te-ademenesc cu ochii mult prea smeriți și blânzi,/ Dar nu te opri din cale, când te citesc îți spun/ Pășește cu nădejde că ești pe drumul bun./ Urmează-ți deci chemarea, nu-ți istovi talentul/ cu drumul spre Golgota vei cuceri înaltul/ Olimp, pământ de aur, eternul paradis,/ Ce este din vechime poeților promis./ Nu șovăi, amice când drumul e cu spini/ Colți dușmănoși de piatră cu lupii cei haini./ Că tu ai tinerețea, avântul, energia/ Continuă chemarea și nu cruța hârtia/ Câștigi și nemurirea mergând în trudnic pas./ Pe vremuri, subsemnatul, un tânăr ca și tine/ Zburda cu bucurie spre mândrele coline/ Cu Pegasul prieten pe-a scrisului câmpie/ Muncind cu îndârjire și multă hărnicie/ Chiar dacă reușita n-a apărut cândva/ Nu-nseamnă că poetul n-a reușit ceva/ Ceva ca să dureze în al balanței timp/ Chiar dacă bruma cade pe istovitul chip/ Găsit-o o metodă să-nvingă bătrânețea/ Și-a nemurit în versuri tinerețea./ Pornește scump prieten, drum bun și nu uita/ Că biruind ispita vei câștiga cândva.
(Oriunde te-ai afla distrează-te!) Cum să nu-ți placă un post de televiziune unde auzi: „Favoriții sunteți voi! Oriunde te-ai afla, distrează-te, române!”
Cineva care urmărea acest post se afla în caroseria unui camion în care erau sicrie. Fiindcă începuse să plouă, călătorul s-a adăpostit într-un sicriu.
Pe drum s-au mai urcat și alți pasageri. După o vreme, călătorul care se adăpostise în coșciug a ridicat capacul și a întrebat:
– Mai plouă afară?
Vă imaginați ce distracție pe bieții oameni!
Și dacă noi suntem „favoriții” acestui minunat post de televiziune care lansează „în bătaie de batjocură” un astfel de îndemn, ar trebui să-i întrebăm, considerând că „oriunde” înseamnă inclusiv și spital și cimitir, chiar toalete publice și închisori, de ce nu vin dumnealor cu cântece mai adecvate: La Chilia-n port, Portofele, portofele, Te-am zărit printre morminte, Ce păcat de tinerețea mea sau Deschide, gropare mormântul.
(A existat o grădină zoologică la Râmnicu Sărat?) O grădină zoologică în adevăratul sens al cuvântului nu a existat în orașul nostru Râmnicu Sărat, însă în curtea actualului Club al Copiilor (adică fosta Casă a Pionierilor) existau amenajări pentru câteva animăluțe: urși, căprioare, mistreți, poate și o vulpe și un lup, veverițe, iepuri, fazani și păuni, ele alcătuind un mic colțișor zoologic, pe care copiii îl iubeau și de care aveau grijă angajații acestei instituții.
Copiii, printre care și eu, erau tare mândri și bucuroși de existența lor, pentru că le aduceau hrană adesea, și se jucau cu ele. La club, printre cercurile existente se număra și Cercul de Științe naturale, al cărui membru am fost, ce reprezenta o mare atracție pentru noi. Așteptam cu nerăbdare ziua în care participam la ședințele acestuia. Când ieșeam de la Clubul Copiilor treceam prin Parcul Central care pe atunci se numea Grădina Publică a orașului și admiram fazanii și păunii care se plimbau pe aleile parcului.
Anii au trecut cu duiumul. Copii de atunci sunt acum bătrâni, unii chiar au părăsit această lume, dar tot ne frământă o întrebare: Ce s-a întâmplat cu această dorință a instructorilor de la Clubul Copiilor de a arăta copiilor dragostea pentru viețuitoarele din arealul românesc? A murit cumva odată cu animalele de atunci?
(Omul sfințește locul) Zilnic trecem nepăsători pe străzile cartierului nostru Costieni, deși ar trebui să ne oprim și să privim . Pe Strada Lalelelor, în fața blocurilor cu zece etaje, pe Strada Costieni, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, pe Strada Știubeiului, pe Strada Emil Ionescu, pe Strada Cărămidari putem admira frumoasele spații verzi, cu arbori și flori, mai ales trandafiri albi, roșii și multe alte culori, cu bolți de viță de vie.
Pe Strada Cărămidari aproape de intersecția cu Strada Sârbească la blocul 4 și la cel alăturat, foarte aproape de Grădinița „Lumea copilăriei”, priveliștea ne amintește de o lume și de vremuri de mult apuse. Căruțe cu flori, multe flori, cu cai de lemn, ciupercuțe ornamentale te emoționează pur și simplu. Iar dacă urmezi drumul pornind de pe Bulevardul 1Decembrie 1918, pe lângă gardul Grădiniței „Lumea copilăriei” vezi un bloc cu balustrade în culorile drapelului național, culori care îți amintesc cine ești.
Tuturor celor preocupați de amenajarea spațiului din zona în care locuiesc li se cuvine un zece cu felicitări! Ei sunt oamenii care sfințesc locul.
(Creșterea limbii românești) Cu mai mulți ani în urmă, să fi fost prin 1997, citeam într-un ziar un articol cu un titlu care ar fi trebuit să ne îngrijoreze pe toți care preluasem de la înaintași dezideratul creșterea limbii românești: „Limba română la cota de avarie”.
De atunci au trecut două decenii și situația a devenit alarmantă. Zi de zi, urmărind emisiunile TV, citind presa, aparițiile editoriale, constatăm cu indignare cum limba moare, se dezintegrează. Ceea ce ar trebui să constituie un model pentru auditori și telespectatori este departe de dezideratul înaintașilor.
Vorbitorii nu sunt în stare să construiască un enunț corect, dar să mai realizeze un discurs corect, fluent coerent. Nici nu zici că au trecut pe la școală.
Mi-amintesc că la gimnaziu și la liceu așa vorbeau cei mai slabi elevi ai clasei. Cuvinte pronunțate greșit, exprimare defectuoasă, vorbire presărată cu „ă”- uri și „î” –uri, de te scârbești pur și simplu. Eu unul, ca să nu-i mai aud, dau sonorul la minimum și-mi ocup timpul citind. Așa cum discutam cu cineva, aproape că nu mai ai ce urmări pe posturile TV și chiar de ai avea, ce facem cu prezentarea emisiunilor?
(Citesc, deci exist!) S-a întors mașina lumii, toate merg cu capul în jos, îți vine să exclami când descoperi la pubelă cărți.
Altădată, pentru procurarea unei cărți, trebuia să stai la coadă. Acum nu mai e nevoie. Dai peste cărți și la pubele. Iată cum au decăzut valorile spirituale.
Internetul a adus printre altele, devalorizarea lecturii, a condus la scăderea la minimum a interesului pentru carte. De ce să citească elevii? Nici unii dascăli de școală nu citesc. „Auzi, tu! Ce să citești? De ce? La ce-ți folosește?” La fel se întâmplă și cu deprinderile de calcul sau cu scrierea. Dar pe cine doare că unii elevi nu știu pur și simplu să citească, să scrie, să socotească.
Altădată orele se desfășurau altfel. Elevii nu pierdeau timpul cu programe artistice, activități extracurriculare. Ce caută toate acestea la școală azi? Aici vii să înveți după metodele românești. Să înveți scrierea, cititul, lectura, care sunt componente de bază ale învățării limbii române.
Toți factorii trebuie să concure la educația estetică a subiecților, Dar cine să-i învețe, când toți sunt ocupați cu activitățile extracurriculare?
Dezvoltarea vorbirii, trezirea interesului pentru lectură trebuie să constituie deziderate ale activității la școală și acasă. Cum să citească elevii, când nici părinții lor nu citesc?
Și astfel, la pubele dai deopotrivă peste literatură beletristică, dar și religioasă, valorile spirituale, după cum se știe, fiind ignorate pur și simplu. De aceea, mulți interlocutori nu știu să vorbească, nea vând formate deprinderi.
Cum poți să mai exclami acum: „Citesc, deci exist!”
(Ce bine îmi pare că ai luat țeapă) Merg la cumpărături prin supermagazine cu vânzători și vânzătoare care se străduiesc să pară cât se poate de amabili.
Într-unul din ele, la Penny, o casieră negricioasă urmărește atent a la Sherloch Holmes, te studiază, te comentează cu colegele, ba te și apostrofează dacă cumva n-ai așezat bine marfa cumpărată pe bandă, de te face să-ți propui să nu mai vii pe acolo. Și așa unele produse n-au afișate cum trebuie prețurile și nu sunt nici așa de proaspete, necorespunzând așteptărilor clienților. La alt magazin să te ferească Sfântul să nu ai banii potriviți, mă refer la mărunțiș sau să nu cumperi o duzină. Poate că fiind un modest pensionar, nu-ți permiți . Dar casiera nu înțelege. Te privește neîncrezătoare și te-ntreabă: Dar ai bani? Mai ales dacă ești îmbrăcat mai mai modest, ai părul alb și ești cam brunet.
Cumpăr o zacuscă de Topoloveni. Acasă văd că nu e deloc cum trebuie, ca și o pâine feliată care se prezintă la fel. De! îmi zic: Minunile de Topoloveni! Unele produse n-au prețurile afișate cum trebuie, lucru de care îți dai seama abia la casă. Ba și aspectul lor lasă de dorit. Vrei să cumperi gulaș la Kaufland. Ceri de 10 lei, dar vânzătoarea îți oferă de 14 sau 15 lei. Poate că nu ai atât. La alt super magazin vrei să cumperi cartofi, dar când îi privești, te răzgândești văzându-i cum arată. Dar vânzătoarea afișează un zâmbet determinându-te totuși să cumperi. Când faci bilanțul, când analizezi și mai ales produsele, parcă o vezi și o auzi zicând: „Ce bine îmi pare că ai luat țeapă!”
Prin aceste… epistole dl prof. Mihail Constantinescu analizează, melancolic, nostalgic, uneori dureros de melancolic realitățile vieții trecute și actuale în care afecțiunea față de orașul natal își spune cuvântul. Pașii copilăriei au rămas doar amintiri, unele imagini care l-au încântat s-au șters realității. Viața pașilor de astăzi are momente când nu-i trezește satisfacție. Ca o contrapondere, transmite unui tânăr scriitor, cu tot elanul, „Urmează-ți deci chemarea, nu-ți istovi talentul.” Îi mulțumim pentru momentul creat și îl așteptăm la o nouă lectură.!
Doamnei Safta Leaută îi mulțumim pentru colaborare și îi dorim sănătate și bucurii!
„În această ședință a cenaclului, dl prof. Mihail Constantinescu ia locul scriitorului Conan Doyle prezentându-ne „o lume dispărută”. Problemele analizate de autor sunt de mare actualitate, unele dintre ele fiind de-a dreptul dureroase, iar altele niște amintiri melancolice referitoare la trecut.
Dânsul analizează problema limbii române. „Spre mândria noastră” nu suntem singura țară în această situație. O profesoară de franceză se plângea recent, de la clasa a VI-a copiii nu mai știu să citească sau nu înțeleg cele citite. Deci, din păcate procesul este un proces de masă, cel puțin la nivel european.
Pe de altă parte, un subiect ales este cel al responsabilității și a modului în care oamenii își fac astăzi serviciul – este vorba de magazinele alimentare. De asemenea este vorba despre calitatea produselor și lipsa produselor românești. Este un subiect care pe mulți îi doare.
De asemenea, este atinsă este atinsă răsturnarea sistemului de valori. Valorile intelectuale se situează sub cele false, aflate sub steagul celebrității. Astfel un fotbalist se bucură de o mai mare apreciere, raportat la un scriitor sau cercetător.
Mi-au trezit amintiri și cele referitoare la așa numita Casa Pionierului, cum era numită pe vremea copilăriei mele.
Sunt lucruri care dor, dar care trebuie să trezească la realitate cititorul și să-l facă să revină la vechile valori.
Mulțumesc mult pentru momentele aduse din memorie în fața noastră ca auditori”. (Mircea Mocanu)
„Dintre scrierile prezentate astăzi de dl prof. Mihail Constantinescu două mi-au atras atenția în mod special Epistola în versuri dedicată unui tânăr scriitor mi-a adus aminte de opera lui Rainer Maria Rilke, „Scrisori către un tânăr poet” Aceste pilde de aur pe care lectorul le-a acumulat în zeci de ani, ne sunt oferite câteva minute. Voi păstra cu drag învățăturile acestei epistole „căci ele sunt ca o cunună pe capul tău și salbă împrejurul gâtului tău.”
Eseul „Citesc, deci exist!” evidențiază ignoranța sfâșietoare a celor ce astăzi aruncă la gunoi cărți și mâine vor arunca la gunoi viitorul țării.
Mulțumesc dlui prof. Mihail Constantinescu și îi urez multă sănătate și succes în toate.” (Alexandru Gabriel Dinu alias Alecsander Dinuenze)
„Lectorul de astăzi, dl prof. Mihail Constantinescu ne-a prezentat o serie de „scrisori” despre timpuri apuse. Într-un stil clar și cu multă nostalgie lectorul de azi ne prezintă cu sensibilitate toate aducerile aminte despre străzi și oameni, întâmplări care i-au marcat existența.
Regretul că multe lucruri frumoase care i-au încântat copilăria au dispărut, de exemplu: mica grădină zoologică de la Casa Pionierului, regretul că zilele acestea se întâlnesc prea mulți semianalfabeți și lipsește dorința de a învăța și datorită faptului că mass-media actuală prezintă personalități care s-au îmbogățit fără prea multă școală.
Atitudinea deplorabilă a unor lucrători din comerț este ilustrată într-una din scrisorile sale. Diferența de preț la produse între raft și calculator se întâlnește foarte des la mai multe magazine.
Mulțumim domnului profesor pentru prezentarea realităților trecute și prezente.” (Georgeta Iuga)
„Astăzi, dl prof. Mihail Constantinescu, lectorul de serviciu ne dezvăluie trecutul aproape uitat.
Cărțile iubite altădată, în zilele noastre sunt doar o amintire, le găsim nu în biblioteci, ci la pubelele de gunoi.
Din trecutul orașului nostru domnul profesor a menționat dispariția grădinii zoologice.
Adresează o epistolă în versuri, cu dedicație unui tânăr scriitor: „Pășește cu nădejde că ești pe drumul bun.”
Felicită cetățenii care locuiesc la bloc și arborează tricolorul românesc. De asemenea evidențiază oamenii care sfințesc locul prin amenajarea spațiilor verzi.
Felicitări pentru materialul prezentat și îi doresc domnului profesor multă sănătate și un munte de bucurii!” (Mioara Zaharia)
Sâmbătă, 23 mai 2026, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl. Vasile Ghinea. Cei care scrieți, faceți-vă curaj și veniți la ședințele Cenaclului Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat. Nu veți regreta! O săptămână frumoasă și spor la scris! Hristos a Înviat! Vă așteptăm, cu mult drag!
