Propoziții pretențioase – Asteria
„Domnosului”… ce era să-i răspund? „Atunci, dacă ați găsit pe altcineva, faceți cu el.”
Așa am încheiat un capitol ce putea deveni o povară psihică, un pretențios incurabil, pe deasupra și tupeist. Puteam să anticipez că va fi și mai rău? Ba. Deși era o premisă ce ar fi putut anticipa ce avea să urmeze. Căci rar, dar sănătos găsești clienți cu un grad de prețiozitate exagerat. O să-l numesc T (nu de la Nicolai T, poetul), deși până-n vârful degetelor îmi stă să-i rostesc întreagă obârșia familială. Culmea face ca astfel să mă întorc tot pe acolo pe unde rămăsesem, lângă Zimbru, doar că urc încă o sută și un pic de metri pe Sava Roșescu. Ca la orice împăcăciune, mergi la locul „tuturor pricinilor”, asculți doleanțele, privești, cântărești, calculezi ide (românești), metri mintal. Pui pe hârtie de caiet dimensiuni, numeri cârlige – căci grosul părea montajul de burlane -, promiți la final că aduni materiale și manoperă într-o zi două. Multe-s și pe la serviciu și nu-ți permite timpul imediat să socotești de zece ori și să faci totalul corect o dată. Celelalte doleanțe trecuseră pe planul al doilea, ca și cum importanța lor era minoră. Oamenii, na. Vreau și aia, și ailaltă. Eu, trecut prin multe, am zis cu aceeași ușurință: se face. Asociai prelungirea unuia dintre acoperișurile dintre case cu multe altele, mult prea multe, pentru care tata făcuse un obicei, chiar cult, aproape agasant, de a le accepta. Chiar și așa, cum asortam în cap lemne și table, cuie și holțșuruburi, ciocane și bormașini cu impact, lucrarea era o premieră. Legasem de nenumărate ori părți separate de case sau refăcusem vechile legături cu unele noi, mult mai trainice și mai bune la trimis apa la vale – căutați mult în urmă prin „Propoziții…”, pe fundătura din spatele Școlii nr. 5, nebunia de două dolii la nouăzeci de grade cu patru pante de casă -, dar fără jgheab, ci cu dolii. Acum aveam de trecut peste un jgheab gata montat opt metri de acoperiș. Știam cam cât ia grosul, o zi, însă nu puteam anticipa ce probleme se vor naște din această unire la rece. Nu dărâmi casa clientului când mergi să evaluezi lucrarea. Te aștepți la neprevăzut, îl invoci ca posibilitate până la un 15 procente. Maxim. Mi-aș fi dorit să pregătesc mai întâi terenul pentru montajul jgheaburilor și burlanelor. N-a fost să fie. „Mie îmi faceți întâi acoperișul!” Femeia, stâlpul casei. Nu mă omoram tare după o ordine a părților lucrării întregi. Mă dădusem în vorbă că puteam să anticipez seria de probleme – apropo, nu s-au terminat, deși am încheiat încă de joi tot – ce urmau. Calculasem temeinic materialele pluvialei. Trimisesem spre „prețuire” Lozovanului de la Iași. Îmi spusese un 3.350 de lei. Trimisesem mesaj lui T. Nu comentase. Calculasem și eu. Hai, patru zile de muncă. 3.000 lei. La previzionarea lucrării se stabilise și o vopsire a părții din spate a casei. Ei că au vopsea, eu și Nae că să o scoată, ei că să dăm și cu deruginol, și cu lovitură de ciocan după, noi că nu este nevoie. „Cantitatea matale nu ajunge. Trebuie vreo 10 kg de vopsea trei în unu Patina. Cu ea vopsim de câțiva ani și nu se exfoliază. Dăm o dată și bine. Garantăm.” S-a căzut de acord. Prima zi. Rupere de oase, poziții incomode, situații mai mult imposibile decât posibile. Începe meseriașul cu începutul. Se desface florăria. Sperasem să găsim ca peste tot: grinzi de săgeac, căpriori sau grinzi pe panta acoperișului. „Da, am uitat și noi că avem turnată placă de ciment.” Doi metri normali, în capătul din dreapta, în rest ciment. N-am stat să mai verific cum prinseseră lanții pentru pazie de placă. Nu aveam de ce să mă încarc cu un astfel de amănunt. Plănuisem ca pentru pazie să lucrez aproape simplu, să nu-mi aspresc următoarele zile de lucru prea tare, să nu mă complic degeaba, cum mă tot apostrofează Nae. De-ar fi toate câte trebuie făcute fără complicații.
