Propoziții pretențioase – Atașași
Raită. Măcar cu privirea. La fața locului.
Una e memoria, alta revederea casei. Două părți din trei ale acoperișului aparțineau Împușcatu-lui, nu jumătate cum opinasem. De-ar fi și google-ul ăla satelitar precis, exact, care să vadă și musca. Însă toți perindacii înfipți orbital deasupra planetei sunt la fel de orbi ca și cei ce tot văd planete la dracu în praznicul galaxiei. Nouă ni se furnizează numai niște photoshop-uri bibilite ca să mai obțină „savanții” sume cu nemiluita pentru „veghea” lor permanentă spre universul extra terestru. Ce trecusem ieri pe drumul mâțelor – deviat administrativ-edilitar de vinerea mare (deși mai mică ca fus orar) și sâmbetele duminici cât toată ziulica -, luând Milcovul la pasul anvelopar, smucit, cum numai „Nae din carte” știe a violenta automobilul. Și-n cele trei secunde fugarnice, cu irisul lipit de parbriz, am găsit proporțiile reale. Nu, acoperișul nu se vede strop. Răsărite și mai noi față de vecinul de imobil se pot întrezări numai aticurile, late, cum împresoară latent țesătura în stil popular arhaic a murilor (na!, m-am molipsit de la băiețașul, cel de la cenaclul sihlean, care, când vorbește, parcă visează la povești arabe sheherezadiene; nu zice nimeni că un astfel de limbaj deranjează, dar a asezona numai cu epitete propozițiile, te transportă mental în spațiul asiatei povești 1001 de nopți, în sânul „asirian” al populației, pe cât de onirică în basme, pe atât de încrâncenată și ucigașă cu sine și oricine nu este ca ea). Deci, ruptura de acoperișul mamă a fost mai lungă și mai drastică. După ce am dezgolit și ultima scândură din focarul de putregai, la o treime de poale – acolo clocise apa -, ne-am dat seama de dramatica operațiune de salvare a asterelii. „Tată, trebuie să dăm jos toată scândura, să coborâm nivelul față de partea ce o lăsăm aproape intactă cu vreo 10 centimetri. Sus, la vecin, să înfigem niște șorțuri, ca următorii tinichigii după noi, fie chiar montatori de țiglă metalică, să poată separa cele două proprietăți corect.” Fără câțiva căpriori, butucănoși și antici, dar încă zdraveni în vână, cei ce flancau marginile spre aticuri, patru sau cinci, schimbasem întreaga structură lemnoasă. Cu sfori și leviere – pare ca „De ce se trag clopotele? De sfoară!” -, cu adaosuri și proptele în patru locuri, cam din doi în doi metri, am scos acoperișul aproximativ drept. „Oala” în care hălăduise apa la discreție dispăruse – nu ușor, căci m-am întors de zeci de ori să tot salt mijlocul; se lăsa probabil deodată cu tavanul; fiindcă sforile erau întinse doar pe lățime; pe lungime, căpriorii rămași aveau ei înșiși o mică deviație concavă -, reușisem să aducem toate liniile la drept. Ce-am mai suduit deopotrivă cu transpirația ba furnizată de soarele toropitor, ba de nenumăratele sforțări de a tot ridica nivelul. Trecând de cadru, scândura a părut o joacă de copii. Cu câte un pumn de cuie fiecare, alocându-ne ad-hoc câte o linie de sus până jos, din trei-patru ciocăniri în cap cuiul intra până în plăselele scândurii, grinzilor și căpriorilor. Nici n-ai ce face trei inși într-o oră. Eu, Nae și Cristi. Tata a servit umbra. O merita. La câtă lumină solară văzuseră pieile lui, n-avea rost să mai servească încă o porție, să-l mai asuprim și noi cu bătutul cuielor de șapte. Îl asuprea și așa viața cu trei copchii pe cap. Să le cauți de lucru, să stea printre atamani – cei de asigură orașului și satelor învecinate un somn fără de ploaie prin tavane – primul, să mai facă destule pe la atelier de cu noapte, să șofeze și multe altele. Deloc facil, deloc ușor. Și obosise. Nu mai avea patruzeci și, nu mai avea chiar nervul ăla de ori ne dădea jos de pe casă printre înjurături, ori pleca el de nu-l mai vedeam câteva ore bune, când atentam la orgoliul lui, când propuneam alte metode și soluții pentru diverse situații de facto dificile. Jos, la umbra… „dudului bătrân”, căci un „nuc” hălăduia de ceva vreme cu coroana aproape de streașină și încă unul cam pe unde făcusem din foile scoase aripi icariene spre sol, se „tocmise” să se întreacă în politici sociale cu pedantul frate de Dinu.
