Brigada diverse – (C)er mil(ă)
24 martie 2026
Ce le mai place să se mai laude și franțujii. Ca și alți viteji înainte și după. Au uitat cum i-au ocupat nemții și acum fac pe măreții, c-ar avea atâtea nucleare cât să dea și la alții. Spus altfel, Macron vrea să arunce atomice sperietori și peste gardul propriu. Probabil și-n România.
Ucrainenii, dolarii și fraierenii. O triadă numai bună de amețit fel de fel de jurnaliști ori simpli cetățeni dedați la comentarii și la pus pe întrebări. Una dintre ele: de ce nu se folosesc banii pentru ajutarea populației…. Să lămurim. Banii, niște dolari, optzeci cu șase zerouri la coadă. Populația, ucraineni. Faptul, o prinsă cu ăști bănuți prin Ungaria. Șapte inși, care, după doamna – postaca îngrijorată -, ar fi putut salva o perioadă și un număr din ăi de neam zelenskian. Aiurea! Nu e nici roz, dar nici dracul drac pe-acolo. O fațadă doar, spre „sensibilizarea” bonomiei dată-n prostie dincolo de granițe. O cerșetorie mascată pentr-un răzbel de televizor.
Din toată aprinderea pe marginea „cum ar fi posibil”-ului deliberării CCR încă din ziua lui 4 undrea, am reținut o singură irațiune: interviu fluviu.
Multe pasiuni mai au oamenii. Multe chiar fabricate din fragedă copilărie. De cele mai multe ori astăzi greșite, niște căi fără ieșire la ocean. Ar mai fi de înțeles o muzică, un dans și încă vreo două ispite, foarte puține cu numere, un pic mai multe cu litere, dar nu pot înțelege deloc așa zisul hobby al plimbărilor pe munte. Mai ales la fete.
Am fost la un pas să încerc o mică ripostă la o postare pe o pagină unde oameni cu expertiză se întrec să prezinte diverse subiecte cu tematică educațională. Ce pozasem și ce-am găsit. Un text aproape identic, însă scris de același domn cu paragrafele inițiale amestecate. Acesta din urmă mai slab totuși. Trama, un profesor aproape de anii de grație ai pensionării, chitit să iasă din sistem. Deși, nu este deloc așa. Extrasul meu, extrasul de pe pagină și interviul – l-am descoperit și pe acela – au și nu au puncte comune așa cum credeam. În unul este vehementă dorința de ieșire, un fel se scârbă pe sistem, în altul se lăsa această ieșire cu viitor financiar asigurat pe seama percepției și nivelului de acceptare a reformei din educație. Iar în interviu mai nimic din toate acestea. Doar când, cum și cam cât a făcut ori și-a dorit de la viață. Fapte banale cu care oricine se poate etala.
Ultima fiță în materie de expunere foto: bandaj cu branulă.
Rusu se dă cu chinezul. Să construiască un gazoduct de la unii până la alții. Deh, pe undeva neamurile neamuri.
Năucitoare. Lovitură. Ponta-lui. N-a priceput nimeni că băiatul este intangibil? Că de nu știe el ce să facă, i se dicta – și prezent și viitor conjugabil – de la șefii ăia ai lui?
Și mai dorea Râmnicul să înființeze facultăți. La Buzău s-a mai desființat una, deși, la ce populație are, nevoia de instruire mai sus de liceu a fost întotdeauna o dorință cultivată cu profesionalism. Motivul. Ce bani primește și ce cheltuie. C-un deficit insurmontabil.
Nu numai francezii aruncă peste zone europene aure și scuturi, ci și mai nemțoaicele șefe, care nu mai poate oferi garanții pentru actuala ordine mondială. Merdre! Până acum aveau atâta forță europenii și deodată le-a amorțit simțul, li se plimbă-n vine o neputință și o flutură fără de răspundere. Facă ce-o vrea cine vrea. Cam așa s-ar concluziona. Așa ar vrea Ursula a spune. În fine, poate am judecat-o aspru. Nu doar eu. Aflai, cu de la nesiguranța cetățeniei sale, de la belgiancă la germană, că purtă în pântec șapte bucăți copii. Bă, cum se spune, cinste ei, dar parcă-s prea mulți. Deh, vorba babelor de se duseră – că astea noi nu-și mai asumă rolul; clocesc de la televizor și telefon doar telenovele; îs un fel de matronele date-n cuconat -: timpuri grele ăle din urmă, maică! Totuși, privind la „toamnele” de facere, târzior. Primu-n 87, ultimu-n 99.
