Propoziții pretențioase – Asizele
16. Borșăreasa.
Chiar acolo ne-au dus nevoile proprietarilor de a umbla nițel la câteva jgheaburi mai vechi și la burlane și să facem și unele noi. Deși fusese nou-nouță pluviala garajului, intemperiile i-au făcut de… contorsionare. L-am zărit în fotografiile hărților electronice. La casă sunt în picioare. Burlanele. Verticale. Dar cu „întorsături” ca acelea de la brânzăria din Piață. Că le dau unora prin cap să facă fel de fel de brâuri. Ba sus, ba la mijloc, ba jos sau în toate cele trei părți menționate, cât să-ți vină să dai naibii tinichigeria pentru astfel de inovații ale zidarilor. Ciment turnat în zadar, doar pentru a se da interesanți în sine și în fața proprietarilor, cu atât mai mult în ochii trecătorilor, curioși, români – doar noi avem obiceiul de a privi prin curțile altora, ba chiar sfruntate gânduri și porniri de dialog iscoditoare: da’ cine ți-a făcut, cât te-a costat, de unde… etc. -, și a ciupi bani în plus. Acțiuni ce dau de furcă următorilor meseriași, noi, fără să aibă vreun câștig. Faci un calcul simplu. De la ciment la florărie ai deja 3 metri. Sageacul are de jumătate de metru. Dacă ești norocos să te încadrezi în limita șabloanelor tale, adică, să aibă saceagul un unghi cât să acopere din cei trei metri 45 de centimetri și excedentul de ciment de sus să nu aibă mai mult de 40 de centimetri, atunci răsufli ușurat, elementele paralele cu ale ștuțului se încadrează exact sub cocoașa de tencuială și nu trebuie să depărtezi de zid mai mult de cinci centimetri sau chiar mai puțin. Tot din panoplia chestiunilor condiționale se găsește și țoclul. Un țoclu decent îți oferă șansa să cobori razant pe lângă el, chiar cu riscul de al lipi de el, până aproape de nivelul solului, cât nici să-l atingă, nici să fie luat în picioare, nici…. Dar și aici apar destule pretenții. Unii vor să-l atașeze, burlanul, evident, la fel de fel de alte instalații, fie cele care sunt deja îngropate, fie la alte ciudățenii – de la varii tinichele la diverse obiecte de colectat apa -, unele fără rost, alte inestetice. Nici ele nefiind o problemă pentru noi. Unii doresc să le pună deasupra țoclului și apoi regretă (după ce abia le-ai montat sau la ceva vreme după finalizarea lucrării). Și te ia cu groază. A! Dacă stabilești dintru început să produci un „z” fiindcă altfel nu se poate, se mai atenuează starea de neliniște, păstrând momentele de nemulțumire pentru montajul la fața locului. Ce le-ar putea declanșa? Faptul că dimensiunea fiecăruia, deși luată corect, la îmbinarea cotului cu partea intermediară și cu bucata în care intră partea cea mai lungă a burlanului nu corespunde cu lățimea țoclului sau unghiul îl azvârle la capăt prea mult față de el. Ori de la partea de sus la cea de jos sunt diferențe și când le așezi pe poziții un cot e mai sus și altele mai jos ori invers. De-ar fi ușor ca la jgheaburile tablei tip țiglă, să bagi cot în cot – și la ele unele… nu-s în unghi și inovezi câte o tăietură ca să-l micșorezi -, să mai păcălești ochiul cu culoarea. Până ticluiești benzile în forma aproximativă a literei omega – trasat după șablon și tăiat -, până faci falțurile mici în vulsă, până le roluiești bucată cu bucată, până le închei… te ia cu nădușeli. Te apucă astenii multiple. Până te trezești din enervare, atașând una bucată la altă bucată și ansamblul la altă parte, mai durează. Cotul. Trasare, forfecare, vulsuire, roluire, încheiere și tragere la mașina de randalinare. Margini retușate, la ambele bucăți, făcute margini la aproape 90 de grade, retrasare, retăiere, îndoire la aceleași aproape 90 de grade, alipirea celor două margini. Lipire, adăugarea elementului „u” – bentiță sau cum doriți să-i spuneți -pentru mărirea rezistenței la desfacere a cotului. Tot cot se numește și ceea ce urmează, doar că ai de executat încă două din trei bucăți de burlan. Doi milimetri mai stânga sau dreapta, mai sus sau mai jos și te afli în fața unui eșec. Că uitasem să menționez ce „catastrofă” produce și pe axa ox orice greșeală. Stă cotul hâit.
